Poetul, jurnalistul, prozatorul Mihai Eminescu, călător prin România între anii 1850-1889, foarte puțin după cum ar fi meritat, a fost sortit unor arderi naționale și a plătit foarte scump pentru steaua lui, pentru geniul său și a fost invidiat, umilit la muncă grea pentru speculanții vremii, folosit la trudă pentru publicațiile altora, pentru îngâmfarea și preamărirea altora, plutind sau dus la munca de jos cu recompensă neîndestulătoare tocmai că geniul lui nu convenea Câinilor ce se înghesuiau să-l devoreze. Umilința lui a fost comună a breslașilor în ciuda faptului că lăsau sau se prefăceau că îl ajută. Dar tocmai această acceptare îl îngropa mai tare, când prietenii te împing la pierzanie. Geniul lui era prea mare pentru a se ocupa și gândi la rivalități, plăți și răzbunări, geniul lui nu putea coborî la nivelul acesta. Mai era și invidia iubirii sale tot la nivel de geniu, nu pentru tot omul e făcută iubirea, Eminescu era suprem și în iubire, copilăria și destinul Casandrei de a o fi iubit platonic Eminescu a rămas o taină chiar și pentru Eminescu. Dovada unei profunde iubiri pentru Casandra a fost sentimentul puternic și iubirea față de Veronica Micle, prima iubire fiind pierdută, neîmplinită și steaua lui nenorocoasă, suferință cosmică pentru poet și viața lui. Aceasta era o ardere de taină pentru el și firul roșu al creației sale, deși în creația sa și în viața sa se adresa Veronicăi. Au venit câinii pe care îi știe lumea, l-au folosit, l-au umilit, l-au dus în sanatoriu forțat pentru a fi potolit la cererea marilor puteri și câinilor lor. Dureros este că geniul lui a iscat multă invidie și sabotare și după moartea lui paralel cu iubirea adoranților și înțelepților. Au trecut mulți ani de la trecerea sa ca o cometă peste pământul românesc și iată că mai vin ființe, nu pot să le numesc altfel, care prin nesăbuința lor, îl mai umilesc pe geniu, îl mai ucid precum ar mai fi în viață și ar mai face rău cuiva, ar mai rivaliza în iubiri și cariere și nu este lăsat în pace în odihna lui veșnică, în loc să-i ridice parastase pentru ce a adus poporului rămân unii literați, sau un literat în speță Eugen Simion îi acoperă liniștea și măreția și propun ca ziua nașterii sale să fie acoperită de o zi a Culturii Naționale de parcă nu ar mai fi fost zile într-un an pentru asta. Acoperirea zilei de naștere a poetului cu ziua culturii naționale este o incompetență totală, o dovadă de lipsă de înțelepciune și nu este potrivit nici pentru ziua de naștere a poetului, nici pentru Ziua Culturii Naționale. Eugen Simion dacă îl ducea înțelepciunea nu deranja ziua de naștere a unui poet național și lăsa Cultura Națională în seama Culturii Române care merită mai mult decât o zi, poate chiar o săptămână a Culturii Naționale desfășurată cu activități demne de un popor cu o bogată, frumoasă și interesantă cultură, chiar demnă. Cine și când v-a îndrepta această necuviință e greu de spus când și literații români își c-am dorm priceperea de au înghițit propunerea umilirii poetului.
Prof. Ioan Andreica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu