Cred că Mircea Eliade definește cel mai bine importanța „omului nepereche al culturii noastre”: „Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele”.
Astăzi am ajuns să nu trăim o epocă de răsturnări în ierarhia valorilor, ci una în care valorile adevărate sunt înlocuite cu nonvalori. În literatură s-a muncit mult pentru ca să se ajungă la, printre altele, aceste concluzii: Eminescu a fost antisemit, Marin Preda comunist, Păunescu ceaușist și multe astfel de etichetări mizerabile promovate de către ticăloșii neamului.
Din păcate trăim epoca manelizării absolute în toată cultura, nu doar în muzică. Televiziunile abundă în emisiuni de cea mai josnică speță morală, unele cu tentă sexuală evidentă, altele cu caracter evident de mahala, de șatră, de obor. În muzică maneaua este regina, filmele românești actuale, în marea lor majoritate, sunt niște mizerii cu limbaj porcos, literatura a ajuns să fie coordonată de niște ranchiunoși uitați în scaune care, evident, susțin mediocritatea și pun frână valorilor care nu se pot afirma.
Sărbătorirea celui mai important OM pe care l-a dat poporul român, a devenit azi o banalitate, făcută în mod evident doar din obligația de a justifica niște bani tocați pe căi oculte, indiferent la ce nivel se organizează așa zisele manifestări culturale de omagiere.
E doar un bun prilej pentru căcănarii politici de toate culorile de a ieși în față, cu texte concepute de alții, pentru a ne spune cum li se modelează inima și gândul în această zi măreață, cât de multe au învățat ei citind pe rupte opera eminesciană, cum li se aseamănă trăirile cu cele ale nefericitului geniu.
Și îmi vin în minte nemuritoarele versuri a lui Vlahuță:
„Tot mai citesc măiastra-ţi carte,
Deşi ţi-o ştiu pe dinafară:
Parcă urmând şirul de slove,
Ce-a tale gânduri sămănară”,
un omagiu adus confratelui său, o recunoaștere a valorii nemuritoare a lui Eminescu.
Când te uiți la amploiații din fruntea instituțiilor noastre care, cică se ocupă de cultura neamului, nu ai cum să nu îi dai dreptate lui Corneliu Vadim Tudor, care spunea despre un politruc instalat în fruntea ministerului: „Nu ministrul culturii mă sperie. Mă sperie cultura ministrului.”
Poate că atunci când această formulare nu se va potrivi cârmuitorilor din domeniu, vom putea spera că mai există o cale de revenire la normalitate...
Grigore CIASCAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu