O, tu, Luceafăr blând al poeziei
ai coborât din stele printre nori,
să ne înveți prin versuri ce-i iubirea
trăind prin veacuri veșnic pentru noi.
Cu dragostea aprinsă spre o muritoare
ai vrut tu muritor ca să rămâi,
în lumea-aceasta ce-i necruțătoare
cuprins în mreaja dragostei dintâi.
Ai apărut seară de seară la fereastră
sclipind misterios în noaptea rece,
să poți să-ți încălzești din nemurirea
ce îți era sortită să nu plece.
Și-atunci când ai simțit ce e durerea
prin ochii muritorului de rând,
te-ai înălțat în nemurirea rece,
iar noi am adormit în cercul strâmt.
Ionela Amalia Sima
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu