Imaginile de la evenimentul ''Secretul Reușitei ''organizat de editura Globart Universum la Domeniul Roman din Berthierville (Montreal) de sâmbăta 9 decembrie 2023, în cadrul căruia a fost lansată cartea de aforisme GREU DE ATINS/HARD TO REACH, vorbesc de la sine.
Cartea de aforisme GREU DE ATINS/HARD TO REACH este
una dintre cele 17 cărți publicate până în prezent de autoarea Mihaela CD și a treia din categoria aforisme ( reflecții
și enunțuri motivaționale) după ''Uneori elefanții zboară/Sometimes elephants are flying''
și ''Născut pentru a fi (alt)cineva/Born to be someone(else)'',
toate trei fiind bilingve (engleză română).
Evenimentul a fost un adevarat REGAL pentru suflet,
îmbinând muzica de calitate cu poezia iar cei prezenți s-au bucurat pe deplin
de spectacolul de excepție aplaudând și cântând împreună cu minunații
artiștii : Paula Alecu, Andra Raluca Covaciu, Catalina Mirică, Dan Zamfirescu,
Alexandra Covaciu, Leonid Saramet și Radu Emil Covaciu într-o atmosferă
înălțătoare de comuniune artistică.
Întregul eveniment s-a aflat sub umbrela artelor, a
elegantei și a bunului gust asa cum ne-au obișnuit deja organizatorii,
gazdele Domeniului Roman, scriitoarea Mihaela CD dar și invitații de
marcă care au răspuns cu o deosebita plăcere invitației de a fi părtași la un
nou ''botez'' literar ce poarta semnătura scriitoarei Mihaela CD.
Restaurantul gătit în haine de sărbătoare, cu mesele
atent aranjate și împodobite cu flori își aștepta invitații într-o
atmosferă radiantă de frumusețe.Invitații au fost întâmpinați la intrare
de autoarea Mihaela CD și editorul cărții cu o cupă de șampanie și
o carte ''Greu de atins'' .
Evenimentul a fost prezentat de Johnny Ciatlos Deak,
realizatorul emisiunii ''Salut Românesc din Montreal'' care a prezentat
fiecare moment al serii. Programul artistic a fost împărțit în două părți,
intre acestea având loc și momentul tortului și sesiunea de
autografe.
In cuvântul său de bun venit adresat invitaților,
prezentatorul a mulțumit pentru prezentă
Excelentei sale domnul Marius Sorin Miclea, Consul
General la Consulatul României la Montreal și familiei domniei sale.
Artistul Leonid Saramet a încântat audienta cu superba
melodie ''O sole mio'' fiind răsplătit cu îndelungi aplauze.
In calitate de editor am făcut o scurtă prezentare a
cărții Greu de atins/Hard to reach invitând pe scenă o doamnă cu o bogată
experiență jurnalistică, jurnalista Ana Maria Surugiu redactor senior al
revistei Poezii pentru sufletul meu care a vorbit despre scriitoarea
Mihaela CD și a dat citire unui fragment din Cuvântul Înainte- o superbă cronică realizată de
prof Aurelia Rânjea din România.
Artista Paula Alecu a încântat publicul cu melodii din
folclor trecând într-un periplu ritmat prin toate zonele tarii și atrenănd sala
să aplaude.
A fost invitată să ia cuvântul doamna Otilia Tunaru
director al Școlii Junimea Română, un promotor al românismului pe
meleaguri canadiene dar și un puternic apărător al dreptei credințe și al
valorilor morale sănătoase. In prezentarea făcută domnia sa a subliniat
importanta aforismelor și a valorilor pe care trebuie sa le transmitem
tinerei generații citind și un fragment din prefața cărții semnata de domnul Al Florin Tene-
Președintele National al Ligii scriitorilor români.
Un recital inedit a fost oferit invitaților de familia
Covaciu, Raluca, Alexandra și Radu, trei interpreți de marcă ai
comunității românești de la Montreal care fac parte din grupul muzical
''Ad hoc Vox'', fiind laureați ai Galei Artelor ediția a 4-a.
Actorul Dan Zamfirescu a dăruit la rându-i publicului
momente de înaltă trăire prin interpretări de excepție din repertoriul său de
muzică clasică și recitări inedite fiind răsplătit cu ovații
și binemeritate aplauze.
Doamna Catalina Mirica a bucurat inimile
celor prezenți printr-o interpretare inedită demonstrând încă o dată suplețea
vocii sale prin calitățile sale interpretative fiind ovaționată și
aplaudată generos.
După o scurtă prezentare a activității literare a
autoarei Mihaela CD, am invitat-o în scenă oferindu-i un buchet de flori.
Momentul de emoție și bucurie a fost capturat de ochiul
profesionist al artistului fotograf Costin Constantinescu.
Mihaela CD a adresat mulțumiri tuturor celor
prezenți la eveniment, deasemenea tuturor celor care au contribuit la
realizarea acestei cărți, redactori, tipografi, transport, logistica și nu în
ultimul rând colegilor jurnaliști și critici literari care au scris cronici și
recenzii despre carte, dar și tuturor publicațiilor care le- au publicat.
Scriitoarea a adresat mulțumiri și celor
care semnează în această carte :doamnei Aurelia Rînjea (Cuvânt înainte),
domnului Al Florin Tene (prefață), doamnei Silvia Mihalachi (postfață),
doamnei Marieta Coman (impresii) și domnului Victor Manole ( un cuvânt despre
Mihaela CD).
Autoarea nu a uitat să mulțumească bunului
Dumnezeu pentru harul pe care i l-a dat si pentru puterea, curajul si minunile
pe care le face pentru a merge mai departe, familiei și prietenilor
care o susțin necondiționat și o incurajează să scrie precum și tuturor acelora
care i-au scris și care o motivează să continue.
La finalul discursului său Mihaela a încântat
auditoriul cu versuri pe care le-a recitat cu o profundă vibrație
sufletească apreciată generos prin aplauzele celor prezenți.
La finalul primei părți a fost adus într-o baie
de artificii tortul înfățișând coperta cărții ''Greu de atins/Hard to reach '',
s-a servit șampanie, s-a cântat La multi ani și s-au făcut nenumărate poze.
Momentul mult așteptat al autografelor a creat o
atmosferă festivă în care onoarea a fost acordată autoarei, fiecare invitat
așteptând la rând pentru autograf.
Partea a doua a spectacolului a fost
învăluită într-o atmosferă de exuberantă, aplauze, dans și voie bună, artiștii
și gazdele depășind așteptările noastre, ale tuturor.
Mulțumim din inimă acestor talentați artiști pentru minunatul show și
pentru susținere și implicare în toate
evenimentele pe care le organizăm.
Mulțumim stafului de la Domeniul Domaine ROMAN , domnului
Mihai Roman, doamnelor Maria Coste , Paula Vlase și domnului Cornel Dascalu
care ne primesc de fiecare data cu bratele deschise în COLTUL NOSTRU DE RAI
ROMANESC și ne fac sa ne simțim acasă oferindu-ne preparate
delicioase românești.
Evenimentul ''Secretul Reușitei'' a fost o
reușită! Un eveniment cu rezonantă care ne-a rămas în inimă și despre care vom
povesti mereu cu foarte multă plăcere.
Mulțumindu-vă vouă cititorilor, vă dăm întâlnire
tuturor la următoarea lansare de carte CU SUFLETUL ÎN PALMA în data de 27 IANUARIE 2024, tot la Domaine
ROMAN!
Johnny Citalos Deak
senior editor


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu