de Gelu Dragoș, UZPR
De
altfel în prefața volumului, numită
simplu și sugestiv în același timp „Auto(reflecție)” autorul Radu Botiș ne atrage
atenția că: „...volumul poate fi citit ca o cartografie lirică a unei căutări
interioare. Poezia nu oferă răspunsuri definitive, ci crează un spațiu în care
întrebarea capătă prioritate. Fiecare text este o încercare de a surprinde un
moment de tensiune între ceea ce este și ceea ce ar putea fi, între certitudine
și ezitare, între lumină și umbră. Cartea nu urmărește închiderea sensului, ci
menținerea lui deschisă”.
Prima parte
a volumului, intitulată Taina poruncilor, cuprinde poezii precum Votul
orbului, Moartea și infinitul, Legea ipocriziei, Zâmbetul
sfinților de carton, Ecoul tăcerii sau Votul tău contează.
Aceste texte propun o reflecție asupra lumii contemporane, surprinzând
contrastele dintre aparență și autenticitate, dintre moralitate și ipocrizie.
Poetul evidențiază fragilitatea valorilor într-o societate dominată uneori de
superficialitate și cinism, dar și responsabilitatea fiecărui individ față de
propriile alegeri. Titlurile sugerează o poezie de atitudine, cu accente
critice și meditativ-filozofice, în care poruncile devin repere morale
esențiale pentru orientarea omului în viață. Exemplific: „Aș vrea să fiu
arhitectul destinului meu,/ să desenez contururi clare,/ să măsor fiecare pas/
cu un compas al curajului./ Dar iată, uneori,/ calea se bifurcă/ și alegerea
devine o greutate” („Aș vrea să fiu”) sau „Moartea vine ca o adiere/ fără
șoapte, fără durere,/ și ne îmbrățișează tăcut/ ca un somn adânc/ în care ne
pierdem ființa. Dar dincolo de ea/ un alt drum se deschide/ o cărare ce nu are
sfârșit,/ unde lumina și întunericul/ se contopesc într-o singură
suflare”(„Moartea și infinitul”).
Pe Radu Botiș, de pe celălalt mal al
Someșului mereu curgător, când mai molcom, când mai furios, îl cunosc de ceva
vreme. Am devenit prieteni, dar nu ne-o trâmbițăm, cum fac alții. În tumultul
societății contemporane, adesea caracterizată prin relativism moral și
superficialitate, profilul lui Radu Botiș este al unui OM corect, ghidat de
principii solide, bun și dedicat creștin,mare
patriot. Un astfel de om nu este definit de strigăte efervescente sau gesturi
ostentative, ci de o verticalitate interioară, de o continuitate între cuvânt
și faptă, și de o iubire discretă, dar profundă, față de Dumnezeu și neamul
românesc.Credința îi oferă repere stabile într-o lume în schimbare, acționând
ca un "dreptar al vieții" care îndeamnă la smerenie, milostenie și
iertare. Credința îi dă forța de a fi drept, chiar și în perioadele de
încercare: „Altarul dintre ruine,/ Martor tăcut al vremurilor,/ Își poartă
crucea/ Fără a cere iertare,/ Fără a cere milă./ El doar există,/ Îngropat în
praful zilelor/ Și nopților ce trec,/ Un simbol al rezistenței,/ Al credinței
ce nu se stinge,/ Chiar și atunci când totul/ se năruie în jur” („Altarul dintre
ruine”).
Așa cum arată tradiția creștină, iubirea de
țară este o extensie a iubirii de părinți și strămoși – pater (tată) devenind
patrie. Un patriot adevărat își iubește neamul, tradițiile și pământul, fiind
conștient de legătura sa profundă cu trecutul și de responsabilitatea față de
viitorul urmașilor. Un adevărat patriot creștin nu ignoră neajunsurile țării,
ci le asumă cu smerenie, luptând pentru îndreptarea lor, nu prin a-și urî
semenii, ci prin a aduce bucurii și a construi ceva durabil pentru comunitate.
În acest sens aș aminti poeziile: „Votul orbului”, „Votul degeaba”, „Votul
umbrei”, „Tunuri și versuri”, „Legea ipocriziei”, ,,Minciuni politice”,
„Dimineața electorală”, „Politica eco”, „Națiunea” , ,,Cântul nației” și multe
altele din prima parte al volumului „Taina poruncilor”. Și apropo de ultimele
alegeri (anulate), ca o concluzie tristă, autorul ne propune versurile: „Și, în
final, votul rămâne neauzit, așezat pe umerii/ nevăzuți ai timpului, ca o picătură
într-un ocean fără fund,/ într-o bătălie ce nu se câștigă niciodată”(„Votul
degeaba”).
Partea a
doua, Casa Sufletului. Zece poeme despre întoarcere, marchează o
schimbare de perspectivă, orientând discursul liric spre interioritate. Tema
întoarcerii capătă aici sensuri multiple: întoarcerea la sine, la Dumnezeu, la
credința strămoșească, la valorile autentice și la liniștea sufletului. Poetul Radu
Botiș sugerează că adevărata regăsire nu poate avea loc decât prin introspecție
și prin reconectarea la rădăcinile spirituale ale existenței. Această secțiune
are un caracter mult mai cald, mai confesiv și mai meditativ, invitând
cititorul la reflecție personală. Umbra este simbolul dominant și sugerează
partea ascunsă a sinelui, singurătatea interioară și destinul omului pe
pământ.Cele zece poezii amintesc de casa copilăriei, despre părinții care nu
mai sunt, despre vremurile demult apuse: „ Curtea e pustie,/ dar nu e lipsită
de viață./ în fiecare fir de iarbă/ se odihnește un pas de altădată.// Poarta,
ușor întredeschisă,/ nu așteaptă pe nimeni,/ dar e mereu gata să primească/ pe
cel care știe să vină fără grabă” („Curtea goală”).
Tonul
meditativ, grav, interiorizat și filosofic al poetului se vede pregnant în
poezia „Rămânerea”: „Casa nu pleacă nicăieri./Nici sufletul, de fapt.// Totul
se mută înăuntru,/ într-un loc unde pașii nu mai sună pe podea,/ ci pe tăcerea
inimii// Și rămânem - / noi, umbrele, amintirile,/ lumina care nu moare
niciodată,/ și liniștea care știe să asculte.// Acasă nu e un loc,/ ci o
stare./ o odihnă fără somn,/ un început fără sfârșit”.
Ultima parte
a volumului, Cântul apei, completează simbolic traseul spiritual început
anterior. Apa apare ca element purificator și regenerativ, simbol al
continuității vieții și al transformării interioare. Prin această imagine,
autorul sugerează ideea curgerii timpului, dar și a speranței renașterii
spirituale. Poezia devine astfel un spațiu al armoniei și al echilibrului
interior, în care omul își poate regăsi sensul profund al existenței. Exemplific
cu poemul „Râul care duce dorul” cu referire la vechiul și mereu tânărul râu
Someș (Samus): „Se mișcă încet,/ cu răbdarea celor care au văzut prea multe./
Nu-i pasă că malul fuge,/ că pietrele îl sapă./ El merge,/ căci nu știe altceva
decât să meargă./ poartă povești în fiecare cotitură,/ dar nu le spune
nimănui./ Le lasă în mâlul tăcut/ al inimii tale”.
În postfața
cărții semnată de distinsa colegă în ale scrisului, profesoara Ana-Cristina
Popescu, aceasta consemnează: „Taina
poruncilor nu este o carte care se consumă într-o lectură. Este un text
care se cere recitit, lăsat să lucreze în timp, ca un text sapiențial. E,
poate, o carte ce ar trebui ținută aproape, asemenea unei icoane scrise în
cuvinte. Această apariție editorială va fi, fără îndoială, o referință
valoroasă pentru cei care caută profunzimea discretă a poeziei spirituale
românești”.
În
concluzie, volumul Taina poruncilor care te duce cu gândul la o
dimensiune spirituală, se remarcă prin unitatea tematică și prin profunzimea
mesajului moral și spiritual. Structurată în trei părți reflectă un traseu
simbolic al omului contemporan: confruntarea cu realitatea, întoarcerea spre
sine și regăsirea echilibrului interior. Arhitectura volumului este remarcabilă
prin așezarea poeziilor pe tematici, grupate cu grijă de către autor. Prin
sensibilitate și reflecție, prin versurile în care accentul cade pe idei și
simboluri, nu pe narativitate,Radu Botiș oferă cititorului nu doar o experiență
estetică, ci și o invitație la meditație asupra valorilor autentice ale vieții!


Felicitari!
RăspundețiȘtergere