„Vasile Dan Marchiș este un autodidact semidoct obsedat că premiile literare se acordă pe nedrept (adică nu lui) și face tărăboi în acest sens pe rețelele de socializare. Dar nu relatează niciun caz concret, documentat și anume, așa că „teza” rămâne doar o dovadă a frustrărilor sale. În pretinsele poeme ale lui VDM – volumul Cruci vii, Editura Enesis (?) – apare frecvent muza (Incredibil, cum a intervenit de această dată muza fată de mine!). Până aici, muza îi asigură pe poet că bate câmpii: Ce gânduri fără noimă te pătrund acest sens. Deși e pătruns de gânduri fără noimă, VDM este cruțat de muza lui: Muza bună m-a împresurat într-un mod/ cât se poate de favorabil. În afară de muză, autorul este vizitat, precum E. A. Poe, și de un corb care, în loc să rostească „Nevermore”, cârâie: Prin instinctul antic al ființelor moderne neîmplinite (?) ce amână marile migrații,/ un corb capturat impardonabil mă îngână motivabil, aproape omenește: Crrr... crrr...! Crrr! Crrr! În fața acestei situații, poetul replică după slabele sale puteri intelectuale: pot doar să huidui!/ Huuooo, huoooo, corb căzut în plasa mea fără folos/ în loc de iepure sau fazan. Dar, în afară de corb, drumul meu în plan literar se intersectează cu un melc. Acesta, probabil exasperat de inepțiile lui VDM, îl întreabă în grai omenesc: vrei să scrii versuri cu picioarele/ sau cu mâinile? Și face, firesc, sărmanul, gesturi dezaprobatoare. Aberațiile lui Vasile Dan Marchiș, scrise vădit cu picioarele, sunt girate prin prefață de o scriitoare pe care o bănuim de seriozitate: Delia Muntean. Din anexa volumului aflăm că VDM e absolventul unei școli de patiserie. Îl îndemnăm: la plăcinte, înainte! Că la poezie...”
(Rubrica REBUT din prestigioasa revistă ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 22/2024”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu