Se afișează postările cu eticheta şcoli. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta şcoli. Afișați toate postările

miercuri, 18 ianuarie 2017

Şcoala îşi are rolul ei determinant, indiferent de timp şi vremuri

„Pentru fiecare om, viaţa sa este o şcoală de la leagăn până la mormânt, tot ce suntem, ce facem, ce gândim, vorbim, auzim, dobândim, posedăm, nu este altceva decât o anumită scară pe care urcăm din ce în ce mai mult, spre a ajunge cât mai sus, fără însă a putea atinge vreodată suprema treaptă” (Comenius).
O ştire de astăzi mi-a atras atenţia. În legătură cu o localitate din judeţul Bistriţa, de undeva, de lângă Feldru, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa Năsăud a luat hotărârea ca o şcoală din apropiere să-şi piardă personalitatea juridică, să devină structură, adică să se desfiinţeze, iar elevii să se mute la centru. Spre surprinderea directoarei şcolii, în loc să găsească în bănci elevi, i-a găsit pe părinţii acestora, care au spus că nu sunt de acord cu desfiinţarea şcolii şi în acest sens sunt decişi să întreprindă toate formele de protest pe care le au la îndemână. Surprins plăcut am fost de faptul că primarul era alături de ei. Şi, nu ştiu de ce, gândul m-a dus la George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Olimpiu Nuşfelean, Andrei Marga, bistriţeni de vază, pentru care şcoala reprezenta şi reprezintă un „templu” al sufletului şi o prioritate existenţială, o trăsătură şi o oglindă a patriotismului autohton.
Întotdeauna mi-au fost dragi bistriţenii şi sălăjenii, vecinii noştri de judeţ, prin gesturile lor, care ar trebui să ne dea de gândit şi nouă. Îl auzeam de Ziua Culturii Naţionale pe academicianul Eugen Simion, care critica politica de comasare a şcolilor, spunând că este cea mai mare prostie să desfiinţezi şcoli, deoarece este un atentat la identitatea satului. Ce mai reprezintă satul fără învăţătorul lui, fără preotul lui, modele de urmat pentru tânăra generaţie atât de bombardată cu modele false luate de la televizor şi din alte surse dubioase?!
De sute de ani, şcoala a constituit şi constituie factorul principal de cultură şi civilizaţie pentru locuitorii satului, fiindcă dascălii lor promovează cultura şi valorile societăţii româneşti, dar şi pe cele ale comunităţii, promovează principiul valorizării fiecărui elev şi al formării lui pentru reuşita socială, iar acest lucru se poate realiza cu succes cunoscând elevul, pe părinţii lui, mediul lui social.
Şi încă ceva: şcoala, prin absolvenţii ei, ridică prestigiul satului. Îmi amintesc ce concurenţă era, şi sper că este în continuare, între satele Lucăceşti şi Dăneştii Chioarului. Dacă primul i-a dat pe chestorul Vasile Mureşan, secretarul judeţului jurist Ioan Dragoş, medicul uman Geta Zah, medicul veterinar Zoe Zah, comisarul-şef de poliţie Corneliu Mureşan, comisarul Radu Cristian, profesorii Rozalia Bonte, Iuliana Buciuman, Claudia Chiorean, Ana Dragoş, Gelu Dragoş, Gabriela Avram, Gabriel Bonte, ing. Cornelia Spătar, ing. topograf Crina Tînc ş.a., localitatea vecină se poate lăuda cu deputatul dr. Nicolae Bud, medicul uman Livia Monica Neagotă, ing. silvic Nistor Bud, ing. agronom Ioan Chiorean, prof. dr. Ionuţ Victor Chira, învăţătoarea Maria Vieru ş.a.
Înţelegem că măsura de comasare s-a luat datorită crizei economice şi finanţării per elev (aşa, ca la animalele din grajduri...), dar tare mi-e teamă că această măsură va produce o altă criză: cea a indentităţii noastre ca popor trăitor aici de peste 2000 de ani. Şi, aşa cum se spune că „ţăranul este talpa ţării”, sau, cu cuvintele blagiene, că „veşnicia s-a născut la sat”, şi eu spun că sunt alături de bistriţeni, iar dacă vreodată s-ar pune problema închiderii şcolii din Lucăceşti, acolo unde au învăţat bunica mea, părinţii mei, fratele meu, eu, copiii mei, voi fi primul care mă voi opune din toate răsputerile.
Sper că lucrurile se vor aşeza pe alt făgaş, pe cel al normalităţii şi binelui. Doamne, ajută!

                                                                                     Gelu Dragoş

sâmbătă, 20 august 2016

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru: "Nu voi ezita să trimit Corpul de Control să verifice numirile directorilor la şcoli"

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, anunţă că nu va ezita să trimită Corpul de Control să verifice modul în care se fac numirile directorilor la şcoli, după ce a primit sesizări privind unele numiri prin detaşasare care au fost făcute în unele instituţii de învăţământ.
"Am primit în ultimele zile mai multe sesizări referitoare la modul în care, în unele judeţe, se petrec numirile prin detaşare ale directorilor de şcoli. Atrag atenţia tuturor inspectorilor şcolari generali că numirile directorilor trebuie să ţină seama exclusiv de competenţele şi de integritatea persoanelor în cauză", a scris ministrul Educaţiei pe pagina sa de Facbook.
Din acest motiv, domnul Mircea Dumitru spune că are în vedere să trimită Corpul de Control să verifice care este situaţia. "Nu voi ezita să trimit corpul de control pentru a verifica sesizările primite şi să iau măsuri ferme în situaţiile în care inspectorii şcolari numesc directorii pe alte criterii", a precizat ministrul Educaţiei.

Mircea Dumitru mai anunţă că "în cel mai scurt timp vom demara concursurile pentru directorii de unităţi de învăţământ, astfel încât să punem capăt practicilor care, an de an, au afectat profund şcoala". Preluare MEDIAFAX

joi, 30 iulie 2015

REGLEMENTARI - Înscrierea în şcoli şi grădiniţe, cu aviz de la medicul de familie, fără analize medicale

Ministerele Sanatatii si Educatiei pregatesc un ordin comun care va stabili ca scolile si gradinitele nu vor mai solicita analize bacteriologice pentru intrarea copiilor in colectivitate, ci doar adeverinta de la medicul de familie, a declarat miercuri secretarul de stat Dorel Sandesc.
"Pregatim un ordin comun al Ministerului Sanatatii si Ministerului Educatiei pentru a prezenta explicit conditiile medicale necesare inscrierii copiilor in unitatile de invatamant, la inceputul anului scolar. Incepand din anul scolar 2015-2016, elevii vor prezenta o adeverinta de la medicul de familie prin care se atesta faptul ca respectivul copil sau elev este clinic sanatos si nu sufera de o boala contagioasa", a spus Dorel Sandesc.
Secretarul de stat din Ministerul Sanatatii a precizat ca, de fapt, nici actualele reglementari nu obligau la efectuarea exudatului faringian sau al coproculturii, insa, intr-un vechi obicei, care dateaza de multi ani in urma, multe unitati de invatamant mai solicita, obligatoriu, prezentarea acestor analize bacteriologice.
In cazul in care medicul de familie considera necesara realizarea acestor analize, intrucat suspecteaza o anumita boala, cu certitudine acesta va trimite copilul sa faca analizele bacteorologice, dupa care va putea elibera avizul medical pentru intrarea in colectivitate, a adaugat Sandesc. Sursa Mediafax


                                                                             Laurenţiu CRISTIAN

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Monica Macovei: "Religia nu are ce căuta în şcoli, ar trebui să fie introdusă istoria religiilor, care e de fapt istoria umanităţii"

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat independent la prezidenţiale, a precizat vineri, 12 septembrie 2014, în cadrul unei întâlniri cu oameni de cultură la Timişoara, că religia nu are ce căuta în şcoli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă, pentru a lăsa copiii să-şi aleagă singuri religia şi pentru faptul că istoria religiilor reprezintă de fapt istoria umanităţii, iar acest lucru le va îmbogăţi cultura generală, relatează pressalert.ro.
Vorbind despre problemele existente în societatea românească, educaţia fiind un punct central, Macovei nu a ratat ocazia de a-l ataca pe premierul Victor Ponta, precizând că „este greu să le ceri studenţilor să nu copieze, când avem un premier plagiator”.
Întrebată ce părere are despre faptul că se predă religia în şcoli, fostul ministru al Justiţiei a replicat că „religia nu are ce căuta în şcoli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă. Lasă copilul să-şi aleagă singur religia şi dă-i istoria religiilor, care reprezintă de fapt istoria umanităţii, e multă cultură generală acolo”.
Macovei şi-a exprimat nemulţumirea şi pentru faptul că Guvernul Ponta finanţează bisericile în loc să finanţeze evenimentele culturale. „Săptămânal, din fondul de rezervă se dau bani pentru biserici, pentru asta sunt bani. Dacă aveţi bani pentru biserici, daţi şi pentru cultură. Bani sunt, există acest fond de rezervă care ar trebui folosit atunci când este nevoie, în caz de calamităţi, inundaţii etc, dar 90% din aceşti bani s-au dus la biserici. Mai bine s-ar da aceşti bani căminelor de bătrâni”, a mai precizat candidatul la Preşedinţie. Sursa Epoch Times România


                                                                                       dr. Iulian Coza

luni, 21 iulie 2014

MEN anunţă granturi pentru gradiniţe, şcoli, licee şi universităţi din noul an şcolar

Vor beneficia astfel de proiecte finantate din fonduri europene scolile care se inscriu in program si cele care organizeaza forme de pregatire speciala. O alta veste buna pentru elevi se refera la proiectul "Bani de liceu".
"In momentul de fata, deja sunt judete care au scris proiecte si care fac pregatire sub forma de after school, sub forma de diverse instrumente pentru evaluarea nationala si pentru bacalaureat. Proiectele sunt scrise, castigate, semnate, contractele sunt semnate.
Fondurile structurale vor fi directionate peste tot unde este nevoie. Asiguram transparenta, flexibilitatea si intr-un interval foarte scurt de timp vom da drumul acestor proiecte, cu atat mai mult cu cat banii exista si nu ii cheltuim. De sapte ani exista banii. Cred ca trebuia sa facem acest lucru acum cinci ani. Banii vor veni de la Buxelles catre MEN si de la MEN catre judetele care au probleme. Titularul de proiect va fi MEN, nu va mai fi inspectoratul sau scoala.
Pe 2014-2020 vor fi granturi de la gradinita pana la facultate. Granturile vor fi concepute in asa fel incat in primul rand sa investesti in doua zone: resursa umana, adica profesori, cu posibilitatea ca pana la 80% din banii alocati sa mearga catre acestia, fac ore suplimentare, ii platesti. Cei care doresc sa ramana la scoala, sa isi faca temele, profesorii respectivi care vor sa castige un ban in plus si sa aiba o performanta cu elevii sa fie si recompensati pentru acest lucru", a explicat ministrul.
In plus, elevii care beneficiaza de programul "Bani de liceu" vor primi sume mai mari de bani, care au ramas neschimbate in ultimii 10 ani, a explicat Pricopie.
"Al doilea lucru unde trebuie sa intervenim este cel legat de viata elevului. Adica, de exemplu, proiectul Bani de liceu. Este un proiect initiat in urma cu multi ani, extraordinar, pentru ca foarte multi tineri au beneficiat, dar care are o problema: sumele alocate nu au crescut niciodata.
Cred ca dupa 10 ani este momentul sa vedem daca suma respectiva este suficienta pentru ca un elev din mediul rural sa mearga si sa acopere cat de cat unele costuri de scolarizare. Vom investi si in aceasta zona, vom creste sumele respective folosind fonduri structurale", a spus Remus Pricopie.
Ministrul Educatiei se gandeste chiar sa ii motiveze financiar pe profesori pentru participarea la activitati de dezvoltare personala.
"Am avut candva un instrument - 100 de euro pentru profesori, pentru achizitionarea de carti. Acest lucru a fost scos odata cu criza. Nu imi propun sa reintroduc instrumentul in aceeasi formula, ci intr-una mult mai flexibila. Un profesor, mai ales tinerii profesori au nevoie de un buget pentru dezvoltarea lor profesionala, fie ca isi cumpara carti, fie ca se duc si participa la diferite conferinte sau diferite cursuri. Si aceasta componenta trebuie urmarita. (...)
Venituri suplimentare pentru cadrele didactice pentru orele desfasurate suplimentar, burse suplimentare sau mai crescute pentru elevi, in special pentru cei din mediul rural sau cei care fac parte din familii defavorizate, un mic grant anual la dispozitia fiecarui cadru didactic pentru dezvoltarea profesionala, lucrurile acestea vor duce la o crestere a calitatii si performantelor tinerilor", a subliniat Pricopie.


                                                                            Autor: Ana-Maria Tudor

joi, 5 decembrie 2013

PROPUNERE LEGISLATIVA - Imn intonat zilnic in scoli, sanctiuni pentru nereguli la arborarea drapelului

O propunere legislativa care prevede ca imnul national sa fie intonat zilnic in scoli, ca drapelul României sa fie arborat "in mod permanent si obligatoriu" pe sediile institutiilor, precum si sanctiuni pentru nerespectarea regimului de arborare a acestuia a fost depusa de mai multi senatori PSD.
Senatorul PSD de Mures Alexandru Petru Fratean a anuntat, intr-un comunicat de presa transmis vineri, ca a elaborat, impreuna cu senatorii PSD Gabriela Firea si Serban Nicolae si lectorul universitar doctor Olimpiu Sabau Pop (consilier local PSD in Targu Mures), o propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii 75/1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei de catre autoritatile si institutiile publice.
Propunerea legislativa prevede sanctiuni pentru nerespectarea regimului de arborare a drapelului national, dar si intonarea imnului in scoli, in conditiile in care, potrivit lui Fratean, in judetul Mures au fost semnalate, de-a lungul timpului, situatii repetate de nerespectare a simbolurilor nationale, "cum ar fi folosirea altor insemne decat cele stabilite prin Constitutia Romaniei, situatii care genereaza tensiuni in cadrul comunitatilor".
Fratean a mentionat ca in perioada in care a fost prefect a sesizat aceste situatii Guvernului, inaintand MAI, in septembrie 2012, "o prima propunere de remediere a lacunelor legislative", iar in prezent, ca senator, poate actiona direct.
"Concret, propunerea legislativa vizeaza modificarea si completarea prevederilor legale referitoare la arborarea permanenta a drapelului Romaniei, care sunt intarite prin stabilirea obligativitatii acestei masuri: «Drapelul Romaniei se arboreaza in mod permanent si obligatoriu». De asemenea, se stabilesc sanctiuni pentru nerespectarea regimului de arborare a drapelului national, precum si pentru arborarea insemnelor altor state. Propunerea legislativa introduce prevederi clare si explicite referitoare la intonarea imnului national la nivelul claselor primare si gimnaziale", se mentioneaza in documentul citat.
Senatorul PSD Alexandru Fratean a precizat pentru corespondentul Mediafax ca prin "arborarea insemnelor altor state" se face referire la drapele ale unor state sau entitati nerecunoscute de Romania. "Sunt mai multe aspecte. O categorie o reprezinta statele nerecunoscute de Romania, state care nu mai exista sau entitati ce se pretind a fi state - drapelele lor nu se pot arbora. Trebuie facuta o distinctie intre drapel si steag. Drapelul e insemn oficial, steagul intra pe Legea publicitatii, 185/2013. Sanctiunile prevazute sunt reprezentate de amenzi destul de mari, ca in Legea 185/2013", a spus Fratean, intrebat daca este vizata si arborarea steagului Tinutului Secuiesc.
El a sustinut ca nu se poate lasa loc de interpretari cand este vorba despre simbolurile Romaniei si ca, potrivit propunerii legislative, intonarea imnului in scoli ar urma sa se faca zilnic, dar "e posibil sa mai apara amendamente".
Potrivit lui Fratean, pentru fiecare caz sunt stabilite institutiile responsabile pentru verificarea respectarii prevederilor legale si aplicarea sanctiunilor. "Directorul scolii ar urma sa raspunda de intonarea imnului zilnic. Sanctiuni prevazute expres nu sunt, insa ar intra pe regula de functionare a scolii, cu puncte de penalizare si avertismente", a explicat Fratean.
El a aratat ca a depus propunerea legislativa la Senat, joi, pentru a fi semnata si de alti colegi, in preajma Zilei Nationale a Romaniei.Mediafax


                                                                                          G.D.L.

marți, 17 septembrie 2013

Ministerul educaţiei lucrează la un proiect privind digitalizarea şcolilor

 Ministerul Educatiei Nationale lucreaza la un proiect pe fonduri structurale pentru urmatorul exercitiu bugetar al UE 2014-2020 in valoare de aproximativ 100 milioane euro pentru digitalizarea claselor de invatamant, a declarat marti, 17 septembrie ministrul Remus Pricopie.
"Se lucreaza la un proiect pe fonduri structurale pentru bugetul 2014-2020. Vorbim de peste 100 milioane de euro", a spus Pricopie, cu prilejul lansarii proiectului Smart Classroom.
El a spus ca, incepand de anul viitor, cand vor intra in vigoare manualele digitale, toate clasele I si a II-a vor avea la dispozitie un videoproiector, un calculator sau un laptop si un ecran.
"Pentru fiecare problema avem o foaie de parcurs destul de clara, astfel incat pentru un timp relativ scurt sa avem continuturile digitale. Nu presupune sa ai si tableta, si tabla digitala, dar in primul rand sa ai continut digital la care sa aiba acces toti copiii din Romania si cei plecati in strainatate. Apoi, pasul al doilea este sa scriem un proiect gen ELI cu dimensiuni extrem de mari pentru a atinge o a doua faza a digitalizarii claselor. Scolile sunt legate la internet, nu pe banda larga, dar suntem in faza de finalizare a unui proiect care duce la conectarea tuturor scolilor din Romania la acest tip de internet", a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, va exista conexiune la internet corespunzatoare pentru toate scolile, iar continuturile digitale vor fi realizate intr-un timp scurt. Agerpres


                                                                             G.D.L.

miercuri, 26 septembrie 2012

WIRELESS LA SATE - Guvernul vrea să introducă Internet wireless gratuit în şcoli şi instituţii publice, din 2013


Premierul Ponta a cerut, astazi, 26 septembrie, ministrului Comunicatiilor, Dan Nica, ca din banii obtinuti la licitatia pentru licente 4G sa pregateasca finantarea proiectului care prevede introducerea, anul viitor, a unei retele gratuite de Internet wireless in toate scolile si institutiile publice.Premierul Ponta a cerut, astazi, 26 septembrie 2012, ministrului Comunicatiilor, Dan Nica, ca din banii obtinuti la licitatia pentru licente 4G sa pregateasca finantarea proiectului care prevede introducerea, anul viitor, a unei retele gratuite de Internet wireless in toate scolile si institutiile publice. 
Victor Ponta a aratat, la inceputul sedintei de miercuri a Guvernului, ca România este deja prima tara din Europa Centrala si de Est care a acordat licente 4G si poate performa in domeniul IT si printr-un astfel de proiect de introducere a retelelor de Internet wireless in scoli. 
Anuntul a fost facut luni de autoritatea de reglementare in comunicatii. Preluare Mediafax

joi, 14 iunie 2012

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului introduce CAZIERUL ŞCOLAR


Elevii implicaţi în acte de violenţă care au loc în şcoli vor avea un cazier online.
Directorii vor fi obligaţi să raporteze online în cel mult cinci zile cazurile de violenţă petrecute în unităţile de învăţământ. Toate incidentele vor fi trecute într-o bază de date care va putea fi văzută în timp real şi de cei din minister, scrie rtv.net.
În acest cazier trebuie trecute datele despre autori şi aici nu vor fi excluşi nici părinţii, nici cadrele didactice, victimele, prejudiciile şi sancţiunile luate, în funcţie de gravitatea faptei.

sâmbătă, 17 martie 2012

Şahul, introdus în sistemele de învăţământ ale statelor membre UE


Proiectul de lege a fost înaintat Comisiei Europene pe 30 noiembrie 2011.
Parlamentul European a aprobat Declaraţia Scrisă 50/2011 cu privire la introducerea şahului în sistemul de învăţământ în Uniunea Europeană.
Ultima zi de obţinere a semnăturilor (378 la număr) necesare adoptării proiectului este 15 martie.
Înainte de vizita şahistului Gari Kasparov la Parlamentul European mai lipseau trei voturi dar europarlamentarii români Monica Macovei, George Becali şi Rareş Niculescu şi-au arătat susţinerea pentru propunerea legislativă, întregindu-se astfel numărul semnăturilor pentru adoptarea proiectului.
Şahul a fost prezentat drept "un sport accesibil pentru copiii din toate grupurile sociale şi poate sprijini coeziunea socială şi contribui la obiectivele politicilor, cum ar fi integrarea socială, combaterea discriminării, reducerea ratelor criminalităţii şi chiar combaterea diferitelor dependenţe." Preluare dupa 9am.ro
                                                                    G.D. LUCĂCEAN