Lansare de carte - Milian OROS

 

Azi, ora 17.00 lansare de carte - Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu”, din Baia Mare. Autor - Milian Oros. Volumul - ,,Femeia din vis. Răscoala”.

FEMEIA DIN VIS. RĂSCOALA* - acrostih

(* numele celui mai proaspăt roman, semnat de către prozatorul Milian Oros)

Frumusețea dimineții se varsă în

Eternitatea ecoului rămas în apusul

Mai multor zâmbete netriste.

Euterpe își începe dansul zorilor

Iar bobul de rouă așteaptă refrenul din

Acest anotimp al tinereții necălcate...

Drumul își scrie răsăritul

Iar sărutările încă așteaptă clipa

Nopții ce va să vină fără niciun regret...

Viața își scutură filele în fiecare zi

Iar iasomia își zidește înflorirea în

Speranțele trimise în crângul verde-miracol...

Răsăritul stelelor îmi aduce aminte că în

Ăst veac sunt dator cu zidirea rugăciunii în

Scara libertății dintre două zâmbete.

Călător fiind mă voi opri în

Orizontul albastru care-și

Așteaptă răsfățul în clipa de

Liniște răstignită - doar pentru a culege

Anotimpul busuiocului și al face cunună de vise...

(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers).

Vasile BELE

ÎNTOARCEREA ÎN TIMP - FEMEIA DIN VIS

Roman de MILIAN OROS

      (note de lectură)

Romanul  „Întoarcerea în timp ”de Milian Oros apare la Editura Enesis, Baia Mare în anul 2019, se vrea o continuare a romanului „Femeia din vis” din 2015; deosebirea dintre cele două romane este faptul că-n cel de-al doilea triumfă iubirea, totul este fantezie și vis; Zedac în viața reală  este doctor iar la întâlnirea cu Marele Preot a lui Zamolxe se produce dedublarea „eului” devenind locuitor al orașului subteran Tomassis; casca oferită de Vezinas îl face să revadă amintirile stocate în subconștient. În povestea cu romanii Zedac apare staraoste rănit, istoria vieții lui Zedac-dac e foarte interesantă. Odată cu călătoria în timp a lui Zedac –pleacă și soția lui Arina imaginându-și tot felul de ipostaze.

Einstein zicea că dacă am folosi toată  capacitatea creierului am deveni invizibili. Cred că invizibil a vrut să devină scriitorul Milian Oros-  atunci când s-a teleportat din prezent spre trecut timp de trei ani virtual, imaginativ, care au fost de fapt trei zile în realitate. Pe tot parcursul lecturării cărții am simțit că autorul pendulează între prezent și trecut, dar până la urmă prezentul învinge, deși autorul se întreabă mereu care e adevărata lui stare, tot el își răspunde că nu înțelege ce se întâmplă cu conștiința lui. Am să încerc să clarific lucrurile creației. De fapt cel care conduce narațiunea este subconștientul autorului.

Încerc să dau o definiție a subconștientului ca să fiu mai bine înțeleasă, nu înainte de a spune că întreaga narațiune este străbătută de iubirea față de semeni-în primul plan familia, și, apoi sentimentul patriotismului, al datoriei istorice față de străbunii noștri daci care și-au dat viața pentru țară. Viața poate fi înțeleasă privind în urmă, dar trebuie trăită privind înainte!-zicea un proverb vechi.

Deci, „subconștientul este totalitatea fenomenelor psihice care se desfășoară la un moment dat în afara câmpului conștiinței și care au putut fi anterior conștiente sau ar putea deveni conștiente ulterior.”(V. Breban,  Dicționar al limbii române contemporane. 1980).

„Subconștientul e o treaptă a conștiinței,  cuprinzând reprezentări și impresii care au fost odată în lumina conștiinței și care rămân confuze până la o revenire în sfera conștiinței clare.”(Dicționar de neologisme, Florin Marcu, 1966). „Subconștientul este un termen folosit de psihanaliști pentru a desemna sfera fenomenelor psihice care se desfășoară în afara conștiinței și care au putut fi anterior conștiente sau ar putea deveni ulterior conștiente.” (D.E.X.-1975) etc.

Soția lui Zedac- Arina  a murit după ce a născut-o pe Adina; era o durere prea mare.  Deci, scriitorul trece dintr-un timp în altul; aceste întâmplări sunt chiar insuportabile-scriitorul a vrut să schimbe timpul, iar apoi după ce a desființat bariera timpului, începe să mărturisească soției sale tot ceea ce gândește și, ulterior povestirile sunt scrise și-într-un jurnal ce va fi citit de Arina.

S-ar putea numi această carte „teoria lui Einstein în acțiune” sau„ subconștientul în acțiune”, suprapunerea temporală, roman în roman, trecerea din trecut în prezent sau viitor, de la vechii daci în zilele noastre, în zilele vechiului Imperiu Roman în care dacii erau luați ca sclavi, puși să lupte ca și gladiatori până la moarte în Colosseum, fiind cum se știe din istorie de la Homer „cei mai viteji dintre traci”. Se știe că subconștientul conține acea scânteie divină din orice om, care e dată de divinitate, care ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu și care se va întoarce la moarte tot de unde a plecat-în lumină , da, în lumină!

Într-o perioadă de neliniște interioară a simțit că timpul „se dilata nefiresc” iar  sufletul Arinei putea să fie cel din trecut, dar și cel din prezent-„deși lipsise doar trei zile, i se făcuse un dor teribil de Adina, fetița lui”-în drum spre casă „i se derulau imagini din alt timp, demult trecut, totul suprapunându-se și împletindu-se după legi cunoscute doar de subconștientul său.” Ochii fetiței Adina îl impresionează pe Zedac și-i transmit energia dătătoare de viață necesară. A dat timpul înapoi cu trei ani ca să poată fi cu Arina din nou; la București în loc să-și găsească fetița și pe mama lui, o găsește pe Adina-iubita lui; iar restul evenimentelor nu s-ar fi întâmplat, deci visul lui de a se întoarce în timp s-a împlinit; se zice că nu-ți dori prea mult ceva că, s-ar putea să ți se întâmple.  Și acum autorul se întreabă dacă e vis sau realitate tot ce i s-a întâmplat în cei trei ani și, continuă să trăiască între vis și realitate-cum zicea Eminescu: „că vis al morții eterne e viața lumii întregi” sau „La ce statornicia părerilor de rău,/ Când prin această lume să trecem ne e scris/ Ca visul unei umbre/ Și umbra unui vis?”

Era un coșmar pe care îl trăia-calculatorul arăta că se află „cu mai bine de trei ani în urma celei în care credea el că s-ar afla” Rațiunea îi spunea că așa ceva nu e posibil și totuși el s-a întors în timp, scopul ascuns, încă nedeslușit de conștient a fost acela de a o salva pe soția lui de la moarte- prin acea operație la inimă și apoi să fie pregătită a da naștere unei ființe. Deci, Divinitatea le-a oferit o nouă șansă.

Se ia ca probabilitate și existența unui univers paralel care din anumite motive s-a intersectat cu cel prezent. De fapt teoria cuantică spune că toate lucrurile sunt conectate, timpul nu există, el este o creație a omului, se poate trăi simultan în timpul pe care-l alegem și că totul e într-o continuă mișcare și schimbare.

Cartea conține lumini și umbre, e scrisă de la A.la Z. în lumina credinței actuale creștine, dar și trecute-a dacilor conduși de Marele Preot și de Zamolxe.  Numele femeilor încep cu litera A(Arina, Adina, Andrada-mama lui Zedac) și al bărbaților cu Z –deci de la alfa la omega, începutul și sfârșitul, aș zice prezentul și trecutul , că viitorul nu-l știm… Zedac scapă cu viață de la bătălia cu romanii în care a murit Decebal și se povestește un alt episod în care dacii reușesc să recupereze capul și mâna dreaptă a lui Decebal de la romani în timpul unei lupte minuțios pregătite.

Iubirea fizică și psihică dintre cele două personaje Zedac și Arina apare și reapare într-un cadru de poveste transcendentală departe de timp, dar, mai ales în prezent; prezent care are la bază un trecut de numai trei ani în care Zedac, personajul principal nu-și amintește ce s-a întâmplat cu el; trecerea în timp se face printr-o pânză luminoasă, într-o peșteră unde poate intra după o luptă cu lupii, s-a demonstrat„ că timpul curge în două sensuri, spre viitor și spre trecut.”

Realitatea e de tip cuantic, lucrurile sunt legate unele cu altele, trecutul cu prezentul, iubirea față de toți și toate lucrurile ce ne înconjoară, dar mai ales iubirea față de trecutul glorios de luptă al dacilor-ce nu trebuie uitat nici de contemporanii noștri- e o idee ce apare mereu și mereu…dezvoltată artistic prin teleportarea lui Zedac prin peșteră în alte timpuri îndepărtate- pe când Zedac  era un luptător dac(așa cum îi spune și numele)care-și apăra țara și poporul de cuceritorii romani, parcă s-ar naște din nou și ar începe o nouă viață: „eroul” nostru trăiește în două lumi, chiar în convorbirea cu Arina(pag. 13)spune acesteia că ar putea fi daca Arina din „viziunile” sale, deci granița dintre trecut și prezent e nesemnificativă, se poate chiar exclude…prin portal ajunge în altă dimensiune…zborul prin prăpastie-plonjează între vis și realitate-toate apar ca un dar divin(„nihil sine Deo”).

La un moment dat „conștiința de sine îl părăsi, simțindu-se una cu conștiința universului”   și se simțea atras de„ Femeia din vis”-celălalt roman al său; unele lucruri s-au întâmplat datorită faptului „că pierdusem contactul cu adevărata sursă de energie care se află mereu în interiorul nostru.” Explicația  este aceea că energia noastră face parte din energia cosmică, se poate conecta la aceasta în anumite condiții, poate cu conștiința să acceadă mesajele celeste în condițiile unei conștiințe pure sau modificate-la un moment dat, scriitorul nu știe dacă trăiește un vis sau în realitate „totul pare un joc de holograme, într-o rețea energetică complexă și că „ am fi un experiment al unor ființe superioare”.

Ceea ce se întâmplă prin vis e un mister continuu ce te ține cu sufletul la gură și de aceea și eu după ce tot am amânat citirea acestei cărți, având alte planuri pe moment, când am început s-o citesc după două pagini am lăsat-o iar, ca să mă documentez din celălalt roman ce e cu Adina; nu l-am găsit, și, atunci am terminat de citit acest roman într-o singură zi, nu am făcut nici o legătură cu anteriorul.

Se știe că uneori visele ne transmit mesaje ce devin realitate pentru că atunci când dormim sufletul călătorește în univers și prin niște asociații de idei, mai ales imagini sau povestiri cu înțeles îndoielnic, ne pot transmite unele mesaje adevărate ce se confirmă în timp. Zedac scria :„De multe ori, după ce ne trecem trăirile pe tărâmul timpului trecut, este greu să le deosebim de vise”.

S-ar putea deosebi ca subteme al acestui roman: visul, umbra, reîncarnarea, cultul dacilor, teleportarea, adevărata istorie a neamului nostru, meditația despre viață și moarte-iubirea fiind tema principală-autorul se întreabă dacă Arina este sufletul lui pereche; „Fericirea  ți-o dăruiești tu, depinde de tine și nu de alții…” Împărtășirea iubirii e asemănată cu un bulgăre de lumină care luminează puternic iar  viața lui Zedac, pe atunci când era dac, era doar în parte a lui, restul era parte a universului dac „ atâta timp cât pe acest pământ se plimbă picior de roman.”

Scriitorul vede cu sufletul și cu inima multe lucruri ce-ar fi existat, multe legende nedezlegate, -Mu-continentul scufundat, urmându-l pe Jules Verne autorul își imaginează interiorul Pământului dus de atlantul Osenos, armele de luptă ale dacilor aflate în grotă: sulițe, săgeți, arcuri, săbii încovoiate, topoare și scuturi etc.

Într-o convorbire a  unui român cu un englez se spune că românul laudă România cea bogată și frumoasă- la care englezul îi răspunde: „Așa-i, păcat, însă, că-i locuită!” Iar eu aș adăuga la această convorbire relatată în carte că-: România-fiind așa frumoasă și bogată nu va rezista mult să rămână așa- fără luptă…că prea mulți ne râvnesc bogățiile noastre!

Închei prin a recunoaște ca și autorul că: „iubirea e cea mai puternică forță din univers și dacă înțelegem asta, atunci mai avem o șansă.  Mă refer aici atât la omenire, în general, cât și la fiecare individ în parte.”

                                       OLIMPIA MUREȘAN,L.S.R.-filiala Maramureș

„Femeia din vis” de Milian Oros - recenzie

Citind cartea „Femeia din vis”, scrisă de domnul Milian Oros,  mi-am adus aminte dintr-odată de niște cursuri de estetică și literatură comparată, ținute de domnul Liviu Rusu, la Cluj Napoca, pe vremea când eram studentă la Facultatea de Litere, din minunatul oraș de pe Someș. Era un curs facultativ la care mergeam aproape toți studenții din mai multe grupe, cu multă plăcere. Ce ne atrăgea atât de mult? Acuratețea și farmecul prezentării fenomenului literar în analiza lui intrinsecă. Mi-amintesc acum de un argument care justifică opera literară. Spunea esteticianul Liviu Rus, că opera literară nu poate fi desprinsă de viața reală, dar nici nu e o copie a acesteia. Experiența de viață a fiecărui autor va apărea în opera lui. Cum altfel să ne explicăm la Milian Oros popasul făcut la mănăstirea Cozia sau drumul prin peștera cu stalactite, Transalpina, Sarmisegetuza, etc.? Tot Liviu Rus explica în „Logica frumosului”, că un autor autentic va realiza o operă de valoare prin imaginarea unui drum, care reface unitatea dintre trecut, prezent și viitor, obținând ceva cu totul nou, opera însăși,  produs al imaginației personalizate.

„Femeia din vis” este originală în raport cu experiența individuală a autorului, dar și cu cea socială. Personajul principal, Zedac, nume simbolic, care vrând-nevrînd te duce cu gândul la strămoșii noștri daci, se află într-o visare lucidă continuă. Acum e-n prezent, un tânăr pictor îndrăgostit de Arina, critic de artă, ca alteori, tot în prezent, e doctorul chirurg care tratează bolnavii atât fizic cât și psihic, considerând că boala începe  din interior, din psihic, poate din aură, apoi atingând corpul terestru. Uneori se amestecă cele două planuri: cel real cu cel oniric. E același personaj, dar foarte visător, care trăiește parcă două vieți. Are impresia că a mai fost prin acele locuri; fenomenul deja-vu are un rol important în relatarea întâmplărilor. E și o poveste frumoasă de dragoste la prima vedere, ce vine precum numele Arina+Zedac din trecut spre viitor. Visul de iubire al lui Zedac pentru Arina a început în trecut, se găsește în prezent și prin fiica lor, Adina, în viitor. ( Eu i-aș fi zis ALINA, de la la dor-ALINĂ-te dor, ALINĂ!)  Impresia estetică a textului literar se împletește cu veridicitatea conținutului în fragmentele despre daci. Descrie obiceiuri, tradiții, oastea dacă, port, religie, fortărețe, toate acestea într-un tablou autentic. Zedac apare astfel un erou legendar care luptă din răsputeri pentru apărarea pământului strămoșesc, un erou care merită aprecierea timpurilor ce vor urma.

 Deoarece literatura nu s-a dezvoltat independent de filozofie, în roman alături de un vis permanent ce pendulează din trecut spre viitor și invers, găsim dezbătute cele trei mari teme ale ontologiei tradiționale: EU-LUMEA-DUMNEZEU. EU-ul scriitorului aflându-se în permanență în căutarea Adevărului relevat în prezent ori în trecut. Lumina lumânărilor aprinse-n biserică îl teleportează pe Zedac într-o lume apusă; boala din fragedă pruncie i-a adus un har de vindecător odată cu maturizarea, când a ajuns să tămăduiască bolnavii asemenea medicilor daci, mai întâi vindecând rănile sufletului apoi cele ale trupului. Prelungirea visului în viața reală, credința în străbuni și în unele profeții, posibilitatea de comunicare cu lumea nevăzută, legătura cu subconștientul și cum acesta ne poate influiența viața, toate  fiind până la urmă mijloace prin care se exprimă autorul, dându-ne senzația că Arina e un alter-ego al lui. Conversația cu ea e mereu prezentă și e un fel de aprobare sau dezaprobare a propriilor gânduri.  Lumea cu varietatea formelor și Divinitatea sunt percepute alături de sentimentul iubirii în mod identic de cele două entități, Zedac și Arina. Desen și culoare, realitate și ficțiune, violet de lavandă, sentimente puternice, interpretări ale pasajelor din Biblie, text presărat cu aforisme potrivite, descrieri impresionante de natură ori stări sufletești, imaginate emoțional, același om cu trăirile lui în două trupuri-Zedac, dacul luptător ca și tatăl lui-paralel Zedac, doctorul chirurg, secondați de aceeași Arina, care după nume pare a veni și ea din aceeași lume apusă a dacilor. Timpul se îndepărtează ca să apară altul, de culoare albastră-violacee. Lucruri foarte frumos spuse: „Lumea interioară însă este adevărata lume creatoare, ea de fapt face să se nască lumea exterioară....”. Sau: „...marea majoritate a oamenilor trăiesc într-o lume exterioară, foarte puțini sunt preocupați de lumea lor interioară, lumea formată din gânduri sentimente ori imagini mentale”. Scriitorul e preocupat de răspunsul la marile idei ale existenței: cine suntem, de unde venim și mai ales unde ne îndreptăm, ce trebuie să facem pentru a ne mântui. Astfel în conversații apare ideea „conștiinței universale”, călătoria în timp, visul oniric, visul lucid, raportul dintre suferință și credință, imagini simbolice, idei și teorii despre formarea reală a limbii și a poporului român, etc. Ce rol are imaginația în literatură? Fără imaginație nu există literatură bună! Jurnalul încredințat Arinei cu titlul „Dacul”, e o carte-n carte, care ne aduce din nou în planul real, dar în același timp acceptând și jocul amestecului real-imaginar. Adevăratele relații dintre daci și romani sunt atent dezvăluite, scriitorul fiind preocupat de istoria noastră cea adevărată și astfel ne arată imaginativ ce fel de înaintași am avut pentru a ști cine suntem ori... putem fi. Descrierea luptătorilor daci ce se pregăteau să-i înfrunte și să-i alunge pe cotropitori, ne amintește de chipurile dacilor de pe Columna lui Traian din Roma. Simbolul Daciei sub forma unui soare străpuns de spice de grâu, străjuit de doi balauri, sanctuarul, grota și călătoria prin ea sunt atâtea  miracole ale povestirii care merită să fie citită. Descrierea morții lui Decebal, vitejia soldaților daci, ideea continuității luptei de apărare a pământului străbun, istoria neamului românesc adusă-n actualitate, citirea jurnalului- poveste în fiecare noapte precum Șeherezada în „ O mie și una de nopți”- sporește farmecul și misterul relatării-- o anumită stare de amețeală, halucinație sau trezire bruscă îl duce pe Zedac de la normal la imaginar, de la real la ireal, sporind suspansul. Cartea e unitară, curge limpede ca apa de izvor, e scrisă din inimă cu multă dragoste pentru acest popor din care face parte și autorul. Vă invităm să o lecturați!

                                          

                                      de Mureşan Cioica Olimpia

…se întâmplă la bibliotecă - săptămâna 6-11 iulie 2015

Marţi, 7 iulie

ora 10, Sala de Conferinţe

Va avea loc o conferinţă de presă a Corpului Profesional al Mediatorilor din judeţul Maramureş(preşedinte, Petru Vaida) cu următoarele teme:

·                                 Organizarea teritorială a Corpului Profesional al Mediatorilor autorizaţi;

·                                 Directiva SAL/SOL (Soluţionarea alternativă a litigiilor (SAL) şi soluţionarea online a litigiilor (SOL) 

·                                 Proiecte sociale iniţiate de Consiliul de mediere sau în parteneriat.

Miercuri, 8 iulie

ora 17, Sala de conferinţe

Va avea loc lansarea romanului „Femeia din vis”, semnat de Milian Oros, apărut la Baia Mare, Editura Enesis, 2015.

 

Ştefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

Romancierul Milian OROS – Liga Scriitorilor din România, filiala Maramureş

„Într-una din nopțile petrecute în casa părintească, m-am trezit dintr-odată, ca la un semnal. În jur totul părea nemișcat și adormit, iar liniștea profundă de care eram înconjurat mă făcea să mă întreb de ce mă trezisem. Privirea mi s-a oprit, curioasă, pe cadranul fosforescent al ceasului de pe noptieră. Era devreme, abia trecuse de ora trei. Când mi-am întors capul, în încercarea de a-mi relua somnul, mi s-a părut că cea pe care o visam noapte de noapte se afla lângă mine, pe cealaltă parte a patului. Părea că doarme cu faţa-n sus, c-o mână sub cap, respirând rar și c-un picior afară, cu genunchiul gol îndoit deasupra cearceafului. 

Am privit-o cum n-o mai făcusem niciodată, atent şi cu oarecare îndoială și frică-n suflet. I-am ascultat respirația ușoară, încercând s-o opresc pe-a mea, de teamă că la cea mai mică mișcare, cel mai mic zgomot, o să dispară de lângă mine...
Țipătul unui cocoş m-a făcut să tresar și să-mi întorc privirea spre geam. Lumina lăptoasă năvălea buimacă înăuntru, cenuşie şi rece, făcându-mă să clipesc mărunt. Dincolo de el, încet, încet, armonios, ca sub comanda unei baghete magice, viața se trezea. Când am revenit cu privirea, ea nu mai era acolo și brusc m-am simțit treaz, ca după un duș rece...
Cu ochii larg deschiși, încă plini de uimire, am întins mâna spre locul unde o văzusem întinsă cu câteva clipe înainte. Locul era rece și cearceaful neatins, semn că totul fusese doar o iluzie, o prelungire mai altfel a visului meu...
Oricât m-am străduit, somnul nu mi s-a mai întors și atunci m-am lăsat cuprins de gânduri și amintiri. Nu încercam să le impun o anumită ordine, le lăsam să-și retrăiască timpul așa cum sufletul meu își dorea...”

                                                             ***
”Îmi plăcuse întotdeauna numele de Zedac, nume „auxiliar”, cum îmi plăcea să-i spun. În copilărie, colegii de școală mă mai luau peste picior, dar nu mi-a păsat niciodată de râsetele și vorbele lor. După ce am aflat de la sora mai mare câte ceva despre „istoria” numelui meu, în sinea mea eram chiar încântat de faptul că aș fi putut ajunge „mare vindecător”. Mai târziu, intrând la medicină, chiar m-am gândit cu toată seriozitatea la acele lucruri profețite de bătrân. „Uite, îmi spuneam, profeția se împlinește, cel puțin în parte, voi ajunge medic chirurg și sper, din toată inima îmi doresc asta, să fiu unul foarte bun!”.
Că, odată cu începutul practic al profesiei mele, nu totul a decurs cum îmi doream și nu obțineam întotdeauna rezultatele așteptate de mine și de pacienții mei, asta era altă treabă, dar, sincer, mă străduiam să fiu cât mai pregătit în domeniu. Știam că în medicină mereu trebuie să studiezi, că lucrurile se schimbă rapid, legate fiind de celelalte discipline ale științei.
Că nu luasem „contact” cu nicio lume veche, pierdută ori nu, iarăși era o altă treabă, pe care îmi plăcea s-o percep într-o aură de mister și care mă privea doar pe mine. Ce rost ar fi avut să trezesc suspiciuni și curiozitate în subconștientul unora din jurul meu?
Odată, întâmplător, îmi căzuse în mâini un studiu vechi, din perioada interbelică, despre diagrama lui Pitagora. Până la acel studiu, cunoștințele mele despre marele matematician grec se limitau la celebra teoremă care îi purta numele, privind relațiile dintre mărimile laturilor unui triunghi. Diagrama lui Pitagora, deși se raporta și jongla tot cu numere, m-a dus pe un tărâm ezoteric care friza, oarecum, știința și care, după părerea mea, poate să te ajute în cunoașterea Sinelui. Abia atunci am înțeles că exista o legătură mai mult ori mai puțin ocultă între numele și destinul unei persoane. Că există o lege a cauzelor şi a efectelor și că era foarte importantă cunoașterea forțelor pe care urma să le pună în acțiune această legătură. De atunci am început să fiu deschis în fața cunoașterii de orice fel, chiar și a celei ezoterice. Nu m-am mirat de loc, mai târziu, văzând multiplele conexiuni ale acesteia cu fizica cuantică ori cu matematica. Constatam că multe dintre lucrurile pe care ieri le consideram de neexplicat, de domeniul SF-ului, în viața prezentă erau realități palpabile. Erau și acestea adunate la argumentele care m-au făcut să am o minte deschisă, pregătită să accepte această uluitoare diversitate de manifestare a materiei și mai ales a spiritului uman.
Împreună cu Arina, femeia din visele mele, am pierdut multe nopți în discuții aprinse pe această temă. Amândurora ne plăcea să observăm viaţa oamenilor din jurul nostru, ori de hai-hui, ajungând la un fel de „lege fundamentală” a vieții, care suna cam așa : „Dacă ești crud, egoist, violent, într-o bună zi toate acestea se vor întoarce asupra ta!”. Legea, aparent simplă, se asemăna cu legea ecoului; sentimentele emise de cineva, după un timp se întorc asupra acestuia … Chiar și acest paralelism, până la urmă, avea ceva misterios, căci se știe că „măcăitul” rațelor nu are ecou... Deci, puteam concluziona că anumite sentimente nu se vor reîntoarce, ori doar că nu pot fi percepute de cei din jurul emitentului, dar acesta totuși, e posibil să le perceapă, căci nu știm cu certitudine dacă rața își poate auzi ori nu propriul ecou...
Amândoi recunoşteam că există o ordine în natură, așadar o „inteligenţă” care a creat această ordine. Ne-am oprit asupra faptului că fiecare sămânţă produce una identică și atunci ne-am spus că și în „universul sentimentelor” trebuie să fie la fel. Fiecare gând, creat de un sentiment oarecare, este o sămânţă care începe să crească şi, dacă ne vom arăta ingrați, nedrepți, cruzi, violenți, vom regăsi într-o zi în calea noastră, aceleaşi ingratitudini, aceleaşi nedreptăţi, aceleaşi cruzimi, aceleaşi violenţe… Ca o concluzie generală, recunoșteam că există o „inteligenţă cosmică” care înregistrează totul, dar că marele mister, marea divinitate, sălășluiește în fiecare dintre noi și că, pentru un timp numit „viață”, are conexiuni cu toate, până la cea mai mică particulă subatomică a corpului nostru.
O întâmplare nefericită din viața Arinei mi-a întărit și mai mult aceste convingeri. Atunci mi s-a dat să trăiesc pentru prima dată în corpul altei persoane, ori poate că fusese tot al meu, dar într-o altă viață. Să fi fost un preludiu la vorbele spuse de bătrânul din vis? Dar să încep cu...începutul”...

 ( Fragment din romanul dat pentru tipărire „Femeia din vis”, la care autorul a lucrat 3 ani ! )