Clasa politică, o gaşcă de repetenţi

                                              de  Marian SULTĂNOIU

Tot mai şifonată, clasa noastră politică e departe de a avea „ştaiful” necesar unei ţinute europene. Stricto sensu, vreau să spun că nu are decenţa de a-şi da palme când se zăreşte în oglindă. Implicit, la tupeul cu care metresele bătrâne, eufemistic vorbind, se cred de-a pururi vergine, numai şi numai pentru că trece timpul peste ele.

 Dacă pe la începutul anilor democraţiei postrevoluţionarea, pluripartidismul constituţional ne umpluse capul cu partide fără noimă, iată-ne, în sfârşit, după un sfert de veac, în faţa unei alegeri doctrinare descumpănitor de simplă: STÂNGA sau DREAPTA?!

Aiurea, simplă! – o să spuneţi. Şi e drept: nimic nu mai e simplu; nimic nu mai are profil, consistenţă, istorie, drapel, culori, siglă şi palmares. Totul a rămas o înşiruire de majuscule - PCR, CFSN, FSN, PD-FSN, PDSR, PDL, PNL, PNL ’93, PNL-AT, PNL Cerveni, PCD, PNŢ, PNŢCD, PNŢ Ciorbea, PSDR, PSD, PC, UNPR, PSR, ALDE -, care a bântuit şi mai bântuie scena politică, ieşind, pe rând, la rampă, pentru ca, după câţiva ani de rateuri guvernamentale, să se piardă – parţial sau pe de-a-ntregul, în backstage.

Spuneam că azi, după 25 de ani de politică a verzalelor, ne aflăm, totuşi, în faţa a două opţiuni logice şi clare: la STÂNGA – PCFDRESAFL, iar la DREAPTA, PCERDFLFAS.

Mai scurt, în faţa a două meleuri politice de “tradiţie” firavă, tot mai estompată, fără izvoare, în absenţa lecturilor “istorice” de la care se revendică vreunul, a unui melanj de idei fără paternitate certă, pe care le împrumută, cu forţa, unii de la alţii, a unui amestec de rătăciţi, oportunişti, traseişti, arivişti şi mulţi alţi băieţi(şti) majori.

Ne crucim în faţa unei mase amorfe de interese gregare, reprezentate de cvasitotalitatea “corpului” aleşilor, care, pur şi simplu, abuzează Constituţia, Justiţia, economia, ba, chiar naţia, în întregul ei, fără ruşine şi reţineri.

Mână în mână, an de an, toate aceste măşti învârt maneaua politică, furându-şi căciula unii altora, prăpădind, la un loc, ideea statului de drept, a politicii de bun simţ, a mersului la vot, în ţară sau aiurea, postura de alegător conştient şi civilizat, de parlamentar onest, de guvernant, pur şi simplu.

Ce să înţelegi dintr-un guvern cu 11 miniştri penali şi un premier urmărit de procurorii DNA?! Cum să accepţi că naţia şi-a trimis mii de reprezentanţi în Parlament, la şefiile de CJ şi în fruntea primăriilor, ca să le reprezinte interesele, iar astăzi văd că o treime dintre ei sunt în anchetă, urmăriţi penal sau condamnaţi? Iar toţi aceştia sunt în proporţie de 98 la sută membrii celor două partide despre care vorbeam mai sus.

Se poate numi POLITICĂ o astfel de o pungăşie generalizată?!

Eu spun că, până nu e prea târziu, până nu e greceşte de târziu – iar exemple pe temă s-ar mai putea da -, cele două grupări amorfe de oameni şi idei, care, de voie, de nevoie, trebuie să poarte un nume - să spunem PSD şi PNL -, să-şi intre în matca lor europeană, pe care cu toţii ne-am dorit-o. Să-şi trimită acasă corupţii şi vânduţii, renunţând la a le mai fi avocaţi de conjunctură, întorcând Parlamentul României împotriva Justiţiei.

Să promoveze în funcţii de conducere personalităţi oneste, cu ştiinţă de carte şi cu darul vorbirii, cu atât mai puţin belicoase şi arogante, oameni cinstiţi şi gata să facă politică în folosul ţării, nu al propriilor buzunare.

 Să nu gândească de azi pe mâine, ci în perspectivă, devenirea unei naţii, renunţând la vrajbe mărunte, politicianiste, perverse care, mai devreme sau mai târziu, îşi vor sparge consecinţele în capatele tuturor românilor.

Pe scurt, să pună careva ceasul deşteptător să sune mâine dimineaţă la capul acestor “politicieni”, de la stânga la dreapta!

Udrea, sedusă şi abandonată. De ce tace Traian Băsescu?

       de Marian SULTĂNOIU

Întrucât, după sute de ore de justiţie televizată, am învăţat cu toţii limba codului penal, voi spune că n-am să abordez, pe fond, problema dosarelor Elenei Udrea – dacă este vinovată, cât este de vinovată -, ci am să învederez aspectul ciudat, straniu, surprinzător chiar, legat de faptul că protectorul său, „tataia Băse”, s-a dat pe mute. „De ce tace Traian Băsescu?!”, se întreabă ţara cu sufletul la gură, în timp ce Doamna, sedusă şi abandonată, pe de o parte le dă capace lui Coldea şi lui Ghiţă, iar pe de alta, trage picioare, pe sub mese, înalţilor cheflii politici.

Povestea nu e foarte complicată. Traian Băsescu, atâta cât a fost el „Traian Băsescu-jucător”, a verticalizat corect cu serviciile, în sensul că acestea i-au dat câte pase au vrut ele şi cum au vrut. Povestea cu „Băsescu-tata şi mama serviciilor” e o prostie. Nu s-a născut omul care să verifice şi stăpânească, de afară, o astfel de structură, indiferent câte cunoştinţe - fizice sau teoretice – ar avea în sistem.

Unde s-au întâlnit cele două părţi a fost axa străfulgerată de licurici. În rest, fiecare cu a lui. Fireşte că serviciile n-au vrut-o pe Udrea-preşedintă, dintr-un milion de motive, indiferent de insistenţa preşedintelui. Toţi băieţii trimişi azi spre DNA au constituit masa de manevră a banilor în teren, despre care serviciile aveau analizele la zi. Indiferent de relaţiile de colaborare ale acestora cu aceia – sau mai ales pentru asta -, spusele Doamnei nu sunt chiar lipsite de logică.

Dacă, extrem de ofensată, astăzi, pentru că a fost abandonată - indiferent care ar fi fost poziţia ei în sistem -, şi-a dat drumul la gură, iar ceea ce spune nu este doar un bluf, atunci este extrem de grav.

Pentru că Udrea spune cam aşa: oameni din servicii au lăsat cocoşeii la şmen, liberi de contract, ca să-i poată chema la raport doar când e nevoie de câte un „serviciu”: fie pentru un şef de-al tău, de la comisia parlamentară care, chipurile, te controlează, fie pentru un institut de sondare, care să te facă mai chiparos, fie, poate, pentru o informaţie sau alta.

Dacă ne gândim câtă libertate de mişcare au avut cocoşeii, trăind bine mersi sub nasul serviciilor, până când au început să se toarne între ei, loviţi de buzduganul Microsoft, putem privi cu mai puţină debusolare povestea lui „Cocoşanel”.

De unde Băsescu se aştepta ca serviciile să joace cu el, în campanie, împotriva „acoperitului” Ponta, s-a trezit că joacă împotriva lui, „descoperindu-le” pe Bica şi pe Udrea la Paris.

Îngrozit, jucătorul nostru a înţeles că jucăria lui se stricase şi că serviciile nu se mai prefac că-l ştiu de jupân. Înfruntat pe faţă, a declanşat un atac general la structuri, fapt care i-a montat bomboana pe colivă.

De atunci, preşedintele se joacă cu nepoţii.

Doamna, nu. Aflată cu sula-n coaste, a declanşat scandalul împotriva omului numărul unu al serviciilor, pe frontul deschis de fostul ei protector, convinsă fiind că acesta îi va ţine spatele.

A calculat greşit. Implicat în scandal, abrupt, în vechiul stil, Băsescu s-ar fi expus periculos. Şi n-ar fi fost doar el.

Udrea a simţit, în cele din urmă, că, după ani de tandem neabătut, cu mentorul Băsescu, a fost abandonată. Sedusă şi abandonată.

Şi a reacţionat ca orice Doamnă tradusă în „amor” politic: a dat cu vitriol. E limpede că înalţii bărbaţi politici, care se ascund pe sub mese... e Traian Băsescu. Că alţi meseni înalţi, care s-o apere, nu există. Afară de Boc.