Clasa politică, o gaşcă de repetenţi

                                              de  Marian SULTĂNOIU

Tot mai şifonată, clasa noastră politică e departe de a avea „ştaiful” necesar unei ţinute europene. Stricto sensu, vreau să spun că nu are decenţa de a-şi da palme când se zăreşte în oglindă. Implicit, la tupeul cu care metresele bătrâne, eufemistic vorbind, se cred de-a pururi vergine, numai şi numai pentru că trece timpul peste ele.

 Dacă pe la începutul anilor democraţiei postrevoluţionarea, pluripartidismul constituţional ne umpluse capul cu partide fără noimă, iată-ne, în sfârşit, după un sfert de veac, în faţa unei alegeri doctrinare descumpănitor de simplă: STÂNGA sau DREAPTA?!

Aiurea, simplă! – o să spuneţi. Şi e drept: nimic nu mai e simplu; nimic nu mai are profil, consistenţă, istorie, drapel, culori, siglă şi palmares. Totul a rămas o înşiruire de majuscule - PCR, CFSN, FSN, PD-FSN, PDSR, PDL, PNL, PNL ’93, PNL-AT, PNL Cerveni, PCD, PNŢ, PNŢCD, PNŢ Ciorbea, PSDR, PSD, PC, UNPR, PSR, ALDE -, care a bântuit şi mai bântuie scena politică, ieşind, pe rând, la rampă, pentru ca, după câţiva ani de rateuri guvernamentale, să se piardă – parţial sau pe de-a-ntregul, în backstage.

Spuneam că azi, după 25 de ani de politică a verzalelor, ne aflăm, totuşi, în faţa a două opţiuni logice şi clare: la STÂNGA – PCFDRESAFL, iar la DREAPTA, PCERDFLFAS.

Mai scurt, în faţa a două meleuri politice de “tradiţie” firavă, tot mai estompată, fără izvoare, în absenţa lecturilor “istorice” de la care se revendică vreunul, a unui melanj de idei fără paternitate certă, pe care le împrumută, cu forţa, unii de la alţii, a unui amestec de rătăciţi, oportunişti, traseişti, arivişti şi mulţi alţi băieţi(şti) majori.

Ne crucim în faţa unei mase amorfe de interese gregare, reprezentate de cvasitotalitatea “corpului” aleşilor, care, pur şi simplu, abuzează Constituţia, Justiţia, economia, ba, chiar naţia, în întregul ei, fără ruşine şi reţineri.

Mână în mână, an de an, toate aceste măşti învârt maneaua politică, furându-şi căciula unii altora, prăpădind, la un loc, ideea statului de drept, a politicii de bun simţ, a mersului la vot, în ţară sau aiurea, postura de alegător conştient şi civilizat, de parlamentar onest, de guvernant, pur şi simplu.

Ce să înţelegi dintr-un guvern cu 11 miniştri penali şi un premier urmărit de procurorii DNA?! Cum să accepţi că naţia şi-a trimis mii de reprezentanţi în Parlament, la şefiile de CJ şi în fruntea primăriilor, ca să le reprezinte interesele, iar astăzi văd că o treime dintre ei sunt în anchetă, urmăriţi penal sau condamnaţi? Iar toţi aceştia sunt în proporţie de 98 la sută membrii celor două partide despre care vorbeam mai sus.

Se poate numi POLITICĂ o astfel de o pungăşie generalizată?!

Eu spun că, până nu e prea târziu, până nu e greceşte de târziu – iar exemple pe temă s-ar mai putea da -, cele două grupări amorfe de oameni şi idei, care, de voie, de nevoie, trebuie să poarte un nume - să spunem PSD şi PNL -, să-şi intre în matca lor europeană, pe care cu toţii ne-am dorit-o. Să-şi trimită acasă corupţii şi vânduţii, renunţând la a le mai fi avocaţi de conjunctură, întorcând Parlamentul României împotriva Justiţiei.

Să promoveze în funcţii de conducere personalităţi oneste, cu ştiinţă de carte şi cu darul vorbirii, cu atât mai puţin belicoase şi arogante, oameni cinstiţi şi gata să facă politică în folosul ţării, nu al propriilor buzunare.

 Să nu gândească de azi pe mâine, ci în perspectivă, devenirea unei naţii, renunţând la vrajbe mărunte, politicianiste, perverse care, mai devreme sau mai târziu, îşi vor sparge consecinţele în capatele tuturor românilor.

Pe scurt, să pună careva ceasul deşteptător să sune mâine dimineaţă la capul acestor “politicieni”, de la stânga la dreapta!