Vasile Astarastoae: Guvernanța în științele vieții

În 2018, un eveniment a stârnit rumoare printre cei cu preocupări în domeniul bioeticii: oamenii de știință canadieni au obținut fragmente de gene suprapuse a mai multor specii, îmbinându-le pentru a sintetiza un virus al variolei calului similar cu virusul natural, „sălbatic” (Noyce R.S., Lederman S., Evans D.H. Construction of An Infectious Horsepox Virus Vaccine from Chemically Synthesized DNA Fragments, PLoS ONE. 2018;13:e0188453. doi: 10.1371/). Mulți analiști au ridicat atunci probleme legate de siguranță și transparență: virușii sintetizați artificial sunt mult mai capabili să infecteze, să se răspândească, să omoare și să scape decât virușii naturali și, prin urmare, sunt mai dificil de urmărit; cercetarea a fost efectuată fără nicio cunoștință a publicului, iar acesta o descoperă abia ulterior. Aceste reproșuri, în condițiile în care autorii au precizat: „Toate studiile privind reconstrucția HPXV au fost efectuate cu cunoștința și aprobarea ofițerilor de biosecuritate de la Universitatea din Alberta. Toate lucrările au fost efectuate în condiții fizice și operaționale de nivel de izolare 2, în conformitate cu Standardul canadian de biosecuritate publicat de Agenția de Sănătate Publică a Canadei și Agenția Canadiană de Inspecție a Alimentelor din Canada, cu precauția suplimentară voluntară de a interzice contactul cercetătorilor cu caii sau bovinele. Ca parte a Legii privind agenții patogeni umani și toxinele, în obținerea Licenței de a lucra cu agenți patogeni, Universitatea din Alberta a prezentat un plan care detaliază modul în care gestionează și controlează administrativ riscurile de biosecuritate, care a fost considerat acceptabil de către Agenția de Sănătate Publică din Canada. Aceste eforturi continue au fost, de asemenea, dezvăluite Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) prin participarea DE la activități legate de Comitetul consultativ pentru cercetarea virusului variolei. Toate experimentele pe animale au fost revizuite și aprobate de Comitetul pentru îngrijirea și utilizarea animalelor de la Universitatea Alberta și Biroul de etică a cercetării.

Dezbaterile au fost atunci doar la nivel academic fără să trezească interes în mass-media și opinia publică.

După doi ani, în 2020, lucrurile au stat altfel. Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, a lansat teoria (considerată la început „conspiraționistă”) potrivit căreia virusul SARS-CoV-2 este creat în laborator, ceea ce a dus la discuții intense, iar o parte importantă din populație și multe oficialități au îmbrățișat-o azi.

De ce această schimbare de atitudine?

O lungă perioadă de timp, cetățenilor li s-a indus idea că știința și tehnologia (implicit cercetătorii) sunt slujitori ai societății, scopul lor fiind de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor. Această afirmație a fost zdruncinată de dezvăluirile, privind abuzurile din cercetarea biomedicală, de numeroasele cazuri de comportament neetic al cercetătorilor, de finanțare netransparentă a cercetărilor de către Big-Pharma, de marketing mincinos, de pervertirea mediului academic de interese financiare și mai ales de încălcarea unor drepturi fundamentale cum ar fi demnitatea umană, consimțământul informat, justiția socială (încălcări mult mai frecvente în gestionarea pandemiei COVID-19). De la acceptarea necondiționată inițială a progreselor în cercetarea biomedicală s-a ajuns la momentul actual, când publicul își arată îndoielile și solicită înăsprirea regulilor, care guvernează astfel de cercetări. Publicul consideră, din ce în ce mai mult, că oamenii de știință iau adesea decizii interne, care pot schimba complet viața societății umane, fără a informa, discuta și a solicita un acord cu el, cu alte cuvinte, netransparent. Sondajele de opinie arată că cetățeanul se simte frustrat, deoarece implicarea lui în dezbateri are loc în mod obișnuit după ce decizia a fost luată. El constată că scopul inițial al biotehnologiei – de a domina natura – s-a mutat la dominația tehnologică asupra subiecților umani, indiferent dacă în realitate a condus la o încălcare semnificativă a drepturilor omului – toate pentru o speculație despre viitor. Ca urmare a schimbărilor menționate mai sus, biotehnologia se poate confrunta cu o rezistență justificată și tot mai intensă din partea culturii sociale, eticii și moralității.

Aceste schimbări de atitudine trebuie recunoscute. Motivele acestor modificări ar putea proveni din următoarele:

a. Caracterul dual al cercetărilor biomedicale.

Încă de la apelul din 1958 al laureaților premiului Nobel, privind responsabilitatea cercetătorilor, s-a statuat că în științele vieții (și nu numai) raportarea trebuie să se facă la principiile morale. Știința nu este neutră. Ea trebuie însoțită de conștiintă și de aceea poate fi bună sau rea. Această dezbatere a fost reluată în ultimii 10 ani. De exemplu, MacIntyre, în 2015, își afirma, „îngrijorarea privind cercetarea cu dublă utilizare (DURC), care poate fi folosită pentru bine sau pentru rău, care ridică noi întrebări cu privire la potențialele daune aduse ființelor umane, daune care nu au fost luate în considerare în mod tradițional de comitetele de etică a cercetării medicale și care ne poate solicita să revizuim și să standarlizăm etica la nivel mondial.” (MacIntyre, R.C. Re-thinking the Ethics of Dual-Use Research of Concern on Transmissible Pathogens. Environ. Syst. Decis. 2015, 35, 129–132.).

b. Particularitățile lumii cercetării în științele vieții.

Mediile de cercetare și dezvoltare precum și scenariul de aplicare al biotehnologiilor sunt ascunse, anonime și opace; este posibil ca factorii de decizie și publicul să nu poată obține suficiente informații cu privire la cercetările în curs. Asimetria informațională rezultată va cauza dificultăți în supraveghere. Cercetătorii în biotehnologie își dobândesc abilitățile profesionale într-un mediu închis, sub îndrumarea instituțiilor academice, la conferințe științifice, în diferite colective specializate în cercetare și capata recunoaștere și notorietate prin lucrările trimise spre publicare, care vor fi evaluate inter pares. Toate acestea au format un mecanism închis pentru cercetare, formare și practică. În plus, există o competiție acerbă pentru întâietate, care aduce nu numai afirmarea profesională și promovarea, dar și câștiguri financiare importante (pentru colectivul de cercetători și pentru finanțator) prin brevetarea rezultatelor. De aceea, din ce în ce mai mulți cercetători au ales să ocolească supravegherea factorilor de decizie politică și a publicului și să-și implanteze direct acțiunile în deciziile științifice majore referitoare la viitorul societății umane doar cu discuții interne (mai multe în Xue Y, Shang L. Governance of Heritable Human Gene Editing World-Wide and Beyond. Int J Environ Res Public Health. 2022 May 31;19(11):6739).

c. Manipularea rezultatelor cercetării, îndeosebi, prin practicarea diferitelor forme de cenzură, lucru scos în evidență mai ales de actuala pandemie (Liester, Mitchell B. 2022. The Suppression of Dissent During the COVID-19 Pandemic.Social Epistemology Review and Reply Collective 11 (4): 53-76; Shir-Raz, Y., Elisha, E., Martin, B. et al. Censorship and Suppression of Covid-19 Heterodoxy: Tactics and Counter-Tactics. Minerva (2022). https://doi.org/10.1007/s11024-022-09479-4)

Riscul biotehnologiei este inerent, iar, în practică, biotehnologia este imună la controlul democratic. Acest lucru face ca societatea și instituțiile sale să fie inevitabil și perpetuu reactive. (Hurlbut B.J. Reimagining Responsibility in Synthetic Biology. J. Responsible Innov. 2015;2:113–116). În plus, riscurile actuale și potențiale ale cercetării în științele vieții depășesc granițele naționale, la fel ca posibilele efecte societale. Concurența în aplicarea acestor tehnologii este incredibil de acerbă, inclusiv în scopuri comerciale. Prin urmare, guvernarea acestei tehnologii este necesară la nivel național și transnațional. Evoluțiile științifice și tehnologice în științele vieții se dezvoltă rapid, iar guvernanța rămâne cu mult în urmă.

Apare însă o întrebare dificila: ce tip de guvernanță este eficientă în cercetarea biomedicală și în aplicarea în practică a rezultatelor?

În prezent, nu există un consens științific sau social cu privire la dacă și când este justificată din punct de vedere etic o anumită cercetare. În 2009, Taylor afirma că va fi inevitabilă necesitatea de a forma o coexistență armonioasă și un progres cooperant între biotehnologie, drept, etică și considerații morale în cadrul provocării supreme de a face față științei perturbatoare. Aceste considerentele etice și morale sunt, de obicei, sub forma unor legi neoficiale și măsuri informale, cum ar fi standarde profesionale, coduri de etică și educație, măsuri de conștientizare (Taylor P.L. Scientific Self-Regulation-So Good, How Can It Fail? Commentary on „The Problems with Forbidding Science”. Sci. Eng. Ethics. 2009;15:395–406 ).

Au fost elaborate standarde etice de către experți, care uneori au fost incluse în legislații naționale. Au apărut comitetele de etică a cercetării.

În timp, s-a constatat că parcurgerea revizuirii etice nu înseamnă întotdeauna că cercetarea și aplicația este etică. Existența acestor standarde și descoperirea unei încălcări a acestora face ca judecățile de responsabilitate etică să pară directe și obiective. S-a încălcat o regulă, cercetarea a fost lipsită de etică. Acest lucru este necesar, dar nu acoperitor. Este important să ne întrebăm nu numai dacă a existat o supraveghere etică, ci în ce a constat. Doar pentru că a existat un proces nu înseamnă că acesta este complet sau suficient. Creșterea dependenței față de grupurile de experți, în absența aportului și a sprijinului din partea altor sectoare ale societății, poate conduce la erori sau abuzuri. Auto-reglementarea, s-ar putea să nu fie la înălțimea sarcinilor unei agende tematice de guvernanță largi. De exemplu, la Conferința Asilomar privind tehnologia ADN-ului recombinant, din 1975, experții au oferit doar o înțelegere restrânsă a riscurilor tehnice și a mizei etice ale ingineriei genetice, concentrându-se pe siguranță și limitarea efectelor nocive, eliminând întrebările etice fundamentale despre capacitatea umanității de a-și asuma în mod colectiv responsabilitatea pentru utilizarea tehnologiilor transformatoare.

De aceea, nu ar trebui să lăsăm doar experților științifici posibilitatea să stabilească când și cum apreciem dacă o acțiune este sau nu etică. Chiar dacă se vor supăra, din nou mulți analiști și cercetători, viața a dovedit că unii experți sunt depășiți de problemă, alții sunt limitați și aroganți. Mulți sunt orbiți de idolul „știință” și nu văd pădurea din cauza copacilor. Sondajele indică faptul că și azi mulți cercetători în științele vieții încă nu sunt conștienți de riscurile de utilizare greșită și de abuz asociate cercetării lor. Iar atunci când sunt conștienți recomandă măsuri neetice, justificându-le prin „urgență” sau „interes comunitar”. Acțiuni de acest gen conduc la autoritarism și intensifică dezintegrarea autorității și statutului profesional. Nu numai că produc nemulțumirea publicului față de considerentele de politică, dar exprimă și puncte de vedere inacceptabile din punct de vedere etic și științific.

Este necesar să se angajeze un dialog global, care implică experții și publicul – pentru a dezvolta un consens larg al societății cu privire la ce să facem cu cercetarea biomedicală. Trebuie create forme productive de angajament civic în problemele complexe ale politicii științei și tehnologiei. Guvernarea colectivă a chestiunilor științifice și tehnologice, în diferitele sale forme, a fost mult timp testată în Europa, în Canada și în Statele Unite (Abelson J, Blacksher EA, Li KK, Boesveld SE, Goold SD. Public deliberation in health policy and bioethics: mapping an emerging, interdisciplinary field. J Public Deliberation. 2013;9(1):5.). Metodele de evaluare participativă a tehnologiei includ, de exemplu, focus grupuri, juriile cetățenilor și grupurile de deliberare, toate având ca scop integrarea percepției publice în procesele de guvernare și de luare a deciziilor. Aceste metode au contribuit la soluții acceptabile din punct de vedere social în alte domenii în care dezvoltarea tehnologică crește complexitatea și incertitudinea consecințelor viitoare și în care problemele tehnice pot fi cu greu dezlegate de judecățile privind valori şi interese situate social (Blasimme A., Why include the public in genome editing governance deliberation? AMA J Ethics. 2019;21(12):E1065-1070)

Scopul unor astfel de abordări nu este numai de a încheia controversele prin compromis sau consens, ci, mai degrabă, de a explora diferite definiții ale unei probleme, de a atrage atenția asupra unor probleme etice specifice și de a exprima perspectivele altfel marginalizate.

În concluzie, o cercetare biomedicală sau o politică de sănătate publică trebuie să facă obiectul guvernanței colective în care publicul trebuie implicat. Implicarea publicului trebuie să fie legată într-un fel de procesele de luare a deciziilor.

 P.S.1. Amintiri din pandemie: pe parcursul anului 2020, experții conduși de Neil Ferguson de la Imperial College-Londra, au jonglat cu cifrele prognozate privind mortalitatea prin infecția cu SARS-CoV-2 – între 8% și 3,4%. Pe această estimare, au fost luate măsurile în Marea Britanie. În realitate, indicele de fatalitate a fost sub 1%. Pentru a îndrepta această eroare și a mulțumi companiile farmaceutice, Imperial College a publicat o „cercetare” potrivit căreia estimează că așa-zisul vaccin a salvat 50 de milioane de vieți. Aștept cu interes cercetarea, care să explice de ce în 2021 și 2022, când lumea era vaccinată, numărul de infectări, de cazuri grave și de decese determinate de COVID-19 a fost mult mai mare față 2020 – când nu exista „vaccinul”. Aștept explicația pentru exccesul de mortalitate, care este semnificativ mai mare în țările cu o rată de vaccinare mare comparativ cu țările cu o rată de vaccinare mică. Intuiesc că vor pune excesul de mortalitate și sindromul morții subite pe seama long-covid-ului, dar atunci putem raționa că cei injectați sunt mai vulnerabili.

 P.S.2. În realizarea produsului numit vaccin anti-COVID („sigur și eficient”), sub pretextul urgenței, dezbaterea publică a lipsit. Iată de ce, aflăm acum că nu există nicio dovadă privind întreruperea transmisiei virusului.

 

Autor: Vasile Astarastoae

 

 

 

Profesorul Vasile Astărăstoae: "Nu sunt de acord cu internarea pacienților asimptomatici"

Profesorul Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor, atrage atenția că virusul nu a dispărut, dar susține în continuare că autoritățile fac o greșeală prin internarea în spital și a pacienților asimptomatici. De asemenea, profesorul Astărăstoae consideră că  autoritățile, chiar dacă vor încerca să impună din nou restricții mai dure, nu vor reuși întrucât oamenii au suportat deja prea mult.

„Toate aceste măsuri nu vindecă și nu vor diminua circulația virusului, deoarece coronavirusul nu va dispărea. Cum nici virusul gripal nu dispare. Nu se va ajunge în situația în care spitalele să nu poată acorda asistență medicală. Atenție asupra faptului că noi suntem încă singura țară care spitalizează asimptomaticii, iar din cauza aceasta nu avem o evidență foarte clară a celor care sunt bolnavi. Asimptomaticii nu au ce căuta în spitale! În continuare fac același apel la calm. Oamenii să-și trăiască viața, să nu fie panicați. Acest nou virus a intrat în viața noastră, iar el va rămâne, nu va dispărea”, a declarat pentru Servus Cluj, fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.

Sursa: NapocaNews

Fost președinte al Colegiului Medicilor: “Eppur si muove!”

Peste 3000 de ani oamenii au crezut că Pământul este plat. Cei care nu erau de acord cu această teorie erau lapidați, arși de vii sau ostracizați. Încet, încet s-a ajuns la concluzia (pe bază de dovezi) că forma Pământului este sferică. Dar există și astăzi milioane de oameni care continuă să creadă că Pământul este plat. Dovadă a evoluției societății, ei nu sunt lapidați, arși de vii sau ostracizați. Își susțin punctul de vedere în dezbateri și sunt combătuți cu argumente.

Peste 3000 de ani oamenii au crezut că Pământul este static și în centrul Universului. Cei care nu erau de acord cu această teorie și afirmau că are o mișcare de rotație și de revoluție în jurul Soarelui (de exemplu, Copernic, Galileo Galilei, Giordano Bruno) erau lapidați, arși de vii sau ostracizați. Încet, încet s-a ajuns la concluzia (pe bază de dovezi) că Pământul nu este centrul Universului și are mișcare de rotație și revoluție. Dar există și astăzi milioane de oameni care continuă să creadă că Pământul este static și centrul Universului. Dovadă a evoluției societății, aceștia nu sunt lapidați, arși de vii sau ostracizați. Își susțin punctul de vedere în dezbateri și sunt combătuți cu argumente.

De peste 250 de ani de când Edward Jenner, în anul 1796, a făcut prima inoculare antivariolică, oamenii cred că vaccinarea este o manoperă eficientă și cu riscuri minore în prevenția bolilor transmisibile. Dovezile obținute până în prezent par să susțină acest punct de vedere. Dar există și astăzi milioane de oameni care nu cred în vaccinuri. Unii sunt total antivacciniști (vaccinarea este periculoasă și nenaturală, vezi filozoful Ivan Ilich – Nemesis Medicine) saumoderați care contestă abuzul în vaccinologie și apăra autonomia persoanei. Atitudinea lor deranjează autoritățile sanitare și fanaticii vaccinologiei.

În acest context, o doamnă directoare de la DSP Suceava s-a gândit cum poate să se remarce și să-și mulțumească șefii din Minister, mai ales că însuși premierul Tudose (da, chiar domnul Tudose), se interesează de campania de vaccinări. Avea în județ un medic stomatolog care scria pe Facebook articole antivaccinare. Cum să-l pună la punct? Lapidarea, arderea pe rug sau ostracizarea i-ar fi plăcut, dar nu erau posibile. Să-l dea în penal? Imposibil pentru că medicul nu făptuise o acțiune sau inacțiune materială de a împiedica vaccinarea. Și culmea, în Codul Penal nu este trecut delictul de opinie. Încă. Se poate remedia aceasta omisiune în viitor. Să-l sancționeze administrativ, nu poate pentru că nu îi este subordonat. Și atunci Bingo! Răspunderea disciplinară. Îl reclamă la Colegiu Medicilor Dentiști cu solicitarea de a i se interzice practicarea medicinei. În baza cărei prevederi din lege? Ce articol din Codul deontologic sau din lege a încălcat medicul respectiv? Astea sunt amănunte, fleacuri care nu o interesează pe doamna directoare. Scopul a fost realizat. Toată țara a auzit de ea, șefii sunt mulțumiți, vacciniștii o aplaudă, antivacciniști o blamează – este vedetă.

Ridicolul situației mă întristează pentru că reflectă modul superficial și primitiv în care este tratată o problema atât de serioasă cum este problema vaccinărilor. În locul unor dezbateri profunde și argumentate, în locul unui dialog se recurge lafolosirea bâtei și a pumnului în gură.

Dacă peste 3000 de ani se va spune despre vaccinuri………….?!

Eppur si muove.

Autor: Vasile Astarastoae
Sursa: Vasile Astarastoae

Fost președinte al Colegiului Medicilor: 40 de zile pentru viață

În aceste zile, în postul Paștelui, tinerii creștini din România (ortodocși, catolici si protestanți) au inițiat o campanie de consiliere pentru combatere avortului. O inițiativă temerară, dar importantă pentru societatea românească. Tema avortului este o temă care trezește reacții în toată lumea, dar mai ales în România.

După decretul anti-avort al lui Ceaușescu (decret 770/1966) care a avut drept rezultat numeroase tragedii și decese, este foarte greu să abordezi această temă care a lăsat cicatrici ce încă nu s-au vindecat. De fapt atunci când vorbim despre avort nu ne raportăm la o temă strict medicală sau socială, ci îndeosebi la o temă morală. Două aspecte sunt esențiale în avort: statul moral al embrionului și dreptul copilului nenăscut versus dreptul femeii de a alege.

Statul moral al embrionului. Foarte mulți spun că până în lunile avansate ale sarcinii nu avem de a face decât cu o simplă colecție de celule. În aceste condiții nu putem vorbi despre o individualitate, despre o persoană care ar avea drepturi inclusiv dreptul la viață. Mai mult se spune că știința medicală nu a reușit încă să elaboreze criterii care să facă diferențierea între o colecție de celule și o individualitate. Lucrul acesta a fost infirmat. Cercetările lui Bernard Nathanson(care s-a convertit de la atitudine pro avort la anti-avort) s-au materializat într-un film, Strigatul mut, care a impresionat pe toată lumea. Un embrion de 12 săptămâni care se retrage în fața agresiunii. Mai mult medicina nucleară contemporană arată că la 18 zile de sarcină sunt prezente bătăile inimii fătului și este format sistemul circulator; la 5 săptămâni se văd clar nasul, obrajii și degetele fătului; la 6 săptămâni încep să funcționeze sistemul nervos, stomacul, rinichii și ficatul fătului, iar scheletul se distinge clar; la 7 săptămâni undele encefalice, toate organele interne și externe sunt definitiv conturate, iar la 10 săptămâni sunt prezente toate caracteristicile pe care le vedem clar la copil după nașterea sa (9 luni). Aceste lucruri au determinat organismele internaționale medicale și Consiliul Europei să elaboreze o serie de documente, privinddrepturile embrionilor și modalitatea de protecție a acestora. Nu s-a mers însă până la capăt, inventându-se chiar un concept de pre-embrion, dar abordarea actuală este că embrionul are drepturi – limitate față de o persoană umană, dar are drepturi.

Dreptul copilului nenăscut verus dreptul femeii de a alege. În acest domeniu se confruntă două atitudini sintetizate în: pro-choice și pro-life. Pro choice susține: Fiecare femeie are dreptul să dispună de trupul ei. Societatea nu poate lega o femeie de copilul ei timp de 9 luni. Fătul nu este persoană deoarece nu are viață proprie. Expulzarea embrionului este o problemă absolut personală. Femeile nu trebuie sa fie sclavele reproducerii biologice. Pro life susține: Avortul este o crimă. Simpla dorință a unei femei nu este standardul care stabilește valoarea vieții. Cu toții avem dreptul de a ne naște. Persoana celui nenăscut există din momentul zămislirii.

În zilele noastre a mai apărut un argument: avortul este un act medical, fără riscuri și este o încălcare a dreptului la sănătate ca femeile să nu beneficieze de această act medical. Lucrurile nu stau chiar așa. Avortul este un act medical fără valențe terapeutice. Sarcina nefiind o boală, implicit nici avortul nu constituie o terapie. În rare situații avortul devine terapeutic, și anume atunci când sarcina pune în pericol viața și sănătatea femeii, iar acest pericol nu poate fi înlăturat decât prin întreruperea cursului sarcinii. Avortul nu este lipsit de riscuri. Ca orice act medical se poate însoți de complicații care pot conduce la invaliditate și chiar la deces. Ultimele cercetări scot în evidență complicațiile psihologice care din păcate sunt deseori majore. Ele apar la distanță de momentul avortului mai ales prin sentimentele de culpabilitate privind încălcarea unui tabu.

Fiind o problemă de morală avortul a interesat bisericile creștine.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în iulie 2004, a aprobat raportul comisiei de bioetică în care în esență sunt menționate următoarele: Avortul este ultima etapă a nimicirii iubirii conjugale; Potrivit Revelației, Dumnezeu a creat viața sub toate aspectele ei; viața omenească nu este produsul devenirii spontane a lumii. Omul nu este simplă ființă biologică ci deodată și suflet viu și trup omenesc viu (Geneza 2, 7); avortul și toate practicile abortive sunt păcate grele pentru că prin ele se ucide o ființă umană, prin el este afectată demnitatea femeii; reprezintă riscul multilării trupului femeii, al îmbolnăvirii și morții premature a femeii și a mamei tinere, iar acestea nu trebuie să fie reduse la nivelul de obiect al plăcerii bărbatului, batjocorite și umilite în ceea ce le este specific, anume feminitatea. Avortul este acceptat doar dacă viața mamei este pusă realmente în pericol prin sarcină sau naștere, ar trebui să fie acordată prioritate vieții femeii, nu pentru că viața ei are valoare mai mare în sine, ci datorită relațiilor și responsabilităților față de alte persoane, care depind de ea. În cazul în care investigația genetică descoperă un copil nenăscut anormal, recomandarea este de a naște copilul, respectându-i dreptul la viață, dar decizia o va avea familia, după ce acesteia i s-au adus la cunoștință de către medic și de către duhovnic toate implicațiile morale și de întreținere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificației mântuitoare a prezenței unei ființe handicapate în viața fiecărei persoane și viața comunității.

Poziția Bisericii Romano-Catolice este precizată în ultima Enciclică a Papei Paul al VI-lea – Humanae vitae (24 iulie 1968) – care este o adevărată doctrină morală a căsătoriei și a procreerii și aduce în discuție libertatea procreerii versus paternitate responsabilă. Viziune integratorie fundamentată pe: aspecte sociologice– dezvoltarea demografică versus resursele limitate, aspecte ştiinţifice- anticepția și contracepția, procreerea, aspecte moral-religioase– iubirea creștină, deplin umană (sensibilă, spirituală și fidelă) și unirea și procreerea, aspecte inseparabile ale iubirii. În consecință pentru un creștin catolic avortul este de neconceput.

În concluzie avortul nu este un simplu act medical. El este o problema medico-socială și mai ales morală. Simpla reglementare legală după modele prohibitive sau ultraliberale nu rezolvă problema. A saluta sau a blama avortul constituie metode simpliste și fără efect. Singura măsură, după opinia mea, este să existe oactivitate intensă de informare și de consiliere, inclusiv psihologică pentru că atunci când o femeie ia decizia asta să se întâmple în cunoștință de cauză. Considerentele de ordin social sau economic obligă statul la măsuri de susținere a familiei sau a femeii singure care se află în fața unei asemenea decizii. Curtea Suprema a S.U.A în cazul Roe vs. Wade (ianuarie 1973) se pronunță în mod expres: statele care practică prohibiția avortului trebuie să facă dovada că au luat măsuri economico-sociale de a asigura dezvoltarea normală a copilului.

Iată de ce această inițiativă a tinerilor creștini pro-viata, de consiliere în problemele reproducerii umane trebuie salutată și sprijinită. În același timp îmi manifest regretul că mass-media, care i-a prezentat pe larg pe tinerii frumoși și liberi din Piața Victoriei, nu a scris un rând și nu a prezentat nicio imagine din această minunată inițiativă.

P.S.: Remarc decența, toleranța, umanismul acestei campanii pro-viață. Concludentă este o simplă comparație între lozincile afișate de tinerii creștini cu cele ale tinerilor frumoși și liberi, agnostici, atei, cosmopoliți etc: sarcina nu este un stigmat, un copil este o bucurie, cel mai mare dar este să aduci o viață pe lume, față de: muie, jos labele, ești un gunoi, ciuma roșie.

Autor: Vasile Astarastoae

Sursa: Vasile Astarastoae