Se afișează postările cu eticheta cozi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cozi. Afișați toate postările

joi, 10 martie 2022

România. Marile orașe din țară au fost blocate în ultimele ore de cozi la benzină

 

Marile orașe din țară au fost blocate în ultimele ore de cozi la benzină, după ce un zvon răspândit pe internet a creat panică. Mai exact, se zvonea că prețul carburanților va ajunge la 10 lei/litru de mâine.

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunțat că prețul carburanților va crește cu maxim 15 bani în perioada următoare.

„Nu au niciun motiv să fie îngrijorați, deoarece nu o să fie prețuri de 9-10-11 lei. Am vorbit cu reprezentanții marilor lanțuri de benzinării și nu se pune problema unei crize de carburanți.  Am o singură informație, vor crește prețurile cu 15 bani. Nu vorbim de prețurile care au apărut pe rețelele de socializare. Oamenii nu au de ce să stea la coadă, nu vor crește prețurile cât s-a. E un fake news care are rolul de a destabiliza lucrurile”, a declarat Virgil Popescu, într-o intervenție la Știrile Protv.

                                                                                                         C.L.L.

miercuri, 14 ianuarie 2015

Cozi pentru cumpărarea Charlie Hebdo

Primul număr al revistei de după atac nu se mai găsea la chioşcuri la prima oră. Tirajul, a fost mărit la 5 milioane de exemplare !
"Nu mai e", repetau numeroase chioşcuri pariziene, provocând dezamăgire clienţilor. Mulţi dintre ei s-au aruncat asupra ediţiei Le Canard Enchaîné, cel mai mare săptămânal de satiră din Franţa, care titra miercuri, în semn de solidaritate cu Charlie Hebdo, "Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi".
"Este incredibil. Aveam o coadă de 60-70 de persoane în faţa magazinului, când am deschis", povesteşte administratora unui chioşc din Paris. "N-am văzut niciodată aşa ceva. Cele 450 de exemplare pe care le aveam au dispărut în 15 minute", a adăugat ea.
În alte puncte de vânzare, ca de exemplu în staţia de metrou Opéra, în centrul Parisului, chioşcarii independenţi au primit doar câte 50-100 de exemplare fiecare. "Alte exemplare sunt aşteptate joi şi vineri", spun ei clienţilor disperaţi.
Posturi de radio franceze difuzau declaraţii ale unor persoane care au făcut o noapte albă pentru a fi sigure că obţin acest număr istoric. Mai mulţi clienţi şi-au rezervat de marţi câte un exemplar la punctul de unde cumpărăr ziare.
Tirajul primului număr Charlie Hebdo de după atacul armat care i-a decimat redacţia, scos miercuri, a fost mărit de la trei la cinci milioane de exemplare, pentru a face faţă unei cereri excepţionale în Franţa, a declarat distribuitorul.
"Editorul a decis în această dimineaţă să crească tirajul la cinci milioane" de exemplare, a declarat Véronique Faujour, preşedinta Messageries Lyonnaises de Presse (MLP).
Vor fi distribuite aproximativ 500.000 de exemplare pe zi, ceea ce va permite tuturor chioşcurilor care îl cer să se reaprovizioneze, a subliniat ea.
Numărul Charlie Hebdo, pe coperta căruia apare o caricatură cu Mahomed cu ochii în lacrimi, sub mesajul "Totul este iertat", a fost realizat de supravieţuitorii atentatului care s-a soldat cu 12 morţi, la sediul publicaţiei. Sursa Mediafax

                                                                                                C.L.L.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Avem noi românii un cult al cozilor?


Ce am văzut ieri cu sărmanii pensionari români, care se înghesuiau la tribunal să-şi depună actele pentru a reprimi banii opriţi abuziv din pensie îmi aminteşte de cozile de pe vremea lui Ceauşescu. Diferenţa dintre cele două cozi poate că nici nu există din moment ce de fiecare dată cel obligat să stea la aceste cozi interminabile nu are o altă soluţie.
    Mi-e milă de bieţii pensionari şi nu neapărat pentru că mâine-poimâine ajungem şi noi ca ei! De cozi mi-a fost întotdeauna silă dar ce să facem când România este condusă de atâtea „cozi de topor”?!
     Pensionarii trebuie să stea la cozi în preajma Crăciunului şi a Paştelor pentru a obţine un împrumut de la C.A.R., pentru majoritatea fiind soluţia salvatoare pentru a avea o masă decentă şi cu puţină carne.
 Pensionarii stau la cozi interminabile la început de lună pentru eliberarea reţetelor gratuite sau compensate. Pensionarii stau la cozi zile în şir pentru a obţine bilete de tratament balnear oferite de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale.
   Că pensionarii mai stau la cozi şi la ofertele promoţionale ale marilor magazine - gen tigăi, cratiţe, bormaşini de găurit, este cu totul altceva. Dar ceea ce m-a supărat cu adevărat a fost îmbulzeala de vineri la „Izvorul Tămăduirii” din Brăila unde sute de oameni s-au călcat în picioare pentru apa miraculoasă. Şi ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat, un butoi mare cu apă luată din izvor şi sfinţită s-a spart şi apa s-a vărsat pe pământ, acolo unde cu toţii ne vom întoarce mai devreme sau mai tîrziu, cu faptele noastre.
  Ceea ce nu înţeleg eu este un lucru: cum naiba se face că pentru pensionari, profesori, medici, bugetari  statul român este sărac şi în criză perpetuă iar pentru unii (speciali) este un stat la fel ca Anglia, Franţa, Germania, adică un stat puternic, membru U.E., numai dacă mă gândesc că îşi permite să acorde o pensie de procuror (penal, din Caracal) de 9200 lei lunar! Adică cam cât câştigă o învăţătoare debutantă într-un an de zile, o învăţătoare care dacă nu se schimbă nimic în România ar cam trebui să se înveţe cu cozile! Să înceapă să le iubească...

                                                                              GELU DRAGOŞ