Vom demonta astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este
personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul, un ticălos fără pereche.
În fapt, aşa cum vom vedea numaidecât, lucrurile stau tocmai pe dos.
Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al
celor mai importante personaje din basmele româneşti.
Împăratul e un moş senil şi total incompetent. Singurul
merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă
de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de
ditamai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a
lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi
aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, lăzăroi,
sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme : primul
individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de
împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte şi acum în
mormânt.
Fata cea mare şi fata cea mijlocie sunt nişte strâmbăciuni
nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă,
are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită
înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea...
Fata cea mică e aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se
facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult
despre ea, că mă enervez.
Făt-Frumos (Fefe), de obicei, e unu' căruia nu i-a plăcut
cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual
nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă
cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da' vrea să dea lovitura. Şi, când
boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se
prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l
interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că
de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.
Calul e singurul personaj pozitiv din toată povestea care
merită apreciere.
Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos
în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot - nu aşa te porţi
cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în
vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să
intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie
în echipa Zmeului.
Mama Zmeilor este exact opusul împăratului. În primul rând,
la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la
casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca împăratul.
Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri,
dregători, lăzăroi, sfătuitori etc.
Zmeul e un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un
nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne
spune ? Că e un om care munceşte. A tras din greu ca să ajungă unde e - a ucis,
a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui. Aşa merg lucrurile
pe Tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă
împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui.
Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt
convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în
baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure.
Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit; ştim cu toţii
cum sunt muncitorii.
Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de
jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în
frâu pe toţi ăia ? Păi ăia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai
cu pleoapa pe ei... Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni,
un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.
Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc
la femei frumoase.
I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a
cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul
tărâm (ce s-alegi din jivinele alea ?!), deci s-a uitat la vecini. S-a
îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi
nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în
consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu
mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar,
fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct :
"Fă, te iubesc, te vreau. Treci încoace." Şi prostul chiar o iubeşte:
n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri,
o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în
care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o
violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de
caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere; o
ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n
fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi
toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţia, să-i lase spaţiu, să fie
liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că,
vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe
faţă.
Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul
toate poftele şi, în semn de mulţumire, ce face?! Se amorezează de Făt-Frumos
că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te
culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da' mai întâi încep să se
hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte
buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj
al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin.
Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia - în sfârşit - i se aprind
beculeţele.
Mai departe...
Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la
un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce
poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.
Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e
următoarea :
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu' tac-tu.
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.
Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate,
Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia,
i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su
acasă.
Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul
împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar
fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem basm din
toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască
propriul basm.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu