De la Moș Gerilă la Moș Crăciun!

                  

,,Din an în an sosesc mereu,

La geam cu Moș Ajun,

E ger cumplit, e drumul greu,

Da-i obicei străbun.

Azi cu strămoșii cânt în cor,

Colindul sfântul și bun,

Tot Moș era și-n vremea lor,

Bătrânul Moș Crăciun” (,,Cântec de Crăciun”)

Doamne, cum trec anii! Dacă aș putea să întorc roata vieții, mi-aș dori să ajung iar în copilărie – cea mai frumoasă perioadă din viața unui om, zic eu. Iar din copilărie nu voi povesti despre nimic altceva, decât numai de cunoscutul Moș Gerilă, actualul Moș Crăciun, nu?

El venea întotdeauna pe furiș, intra pe hornul casei, și (iar!) întotdeauna ,,circula” doar noaptea. De fiecare dată venea înaintea Marelui Praznic al Nașterii Mântuitorului. Îmi aduc aminte că tata se întâlnea, de fiecare dată cu Moș Gerilă, la serviciu. Acolo venea mereu!

Era un Moș Gerilă care venea ,,la părinți, la serviciu”, lăsa câte o punguță, pentru fiecare copil, în care erau niște dulciuri, nu prea întâlnite în acea vreme prin magazine. Nu se arăta niciodată! Nu ne întâlneam niciodată cu el. Nu-i spuneam poezii. Nu-i colindam. Nu-l strigam. Atâta doar că-l așteptam, an de an, să apară, cu darul lui.

Nu știam cum arată. ,,E bătrân și nu poate să vină!”, ni se mai spunea uneori. Și, mereu a fost bătrâni. Nouă, copiilor acelor vremi ni se mai spunea că are de trecut pe la foarte mulți copii, de aceia a lăsat ,,la serviciu, la tata”, darurile pentru noi. ,,Voi, copiii, ne mai spune tata, trebuie să-i promiteți că o să fiți cuminți, că o să ascultați, că o să învățați, că o să ..., că o să ...”. Și-n acele vremi promiteam orice, de dragul unui cadou, fie el și mai sărăcăcios. Nu-l cunoșteam dar mereu îi făceam promisiuni, că doar el ne aude, ne vede – noi nu putem să-l vedem și nici să-l auzim. Și chiar credeam în toate astea. Nu ne permiteam să încălcăm promisiunile făcute.

Rar se întâmpla, ca între dulciuri, Moș Gerilă să strecoare și o jucărioară. Nu cred că-i prea plăceau lui Moș Gerilă, jucăriile! Dar, o iubeam și-o drăgăleam că și nu știu ce avere din lume, doar era darul lui Moș Gerilă. La noi în casa copilăriei mele jucăriile ajungeau cam răruț. Dar nu erau nelipsite, totuși! Pentru că făceam jucării din orice. În funcție de jocul pe care-l jucam. Improvizam fel de fel de jucării. Și ne era bine așa! Era frumos. Parcă, știam să ne jucăm.

Nu-i spuneam poezii niciodată lui Moș Gerilă. Și nici nu-i dădeam pupici. Că nu venea, ,,personal”, ci doar trimitea darul. Îl vedeam, imaginar, în fața ochilor, de parcă era viu, pentru că mereu ni se povestea de el, dar mereu mereu era absent! Și asta durea, dar de frică să nu se supere, ziceai că totul e bine. Că nici nu aveam voie să-l supărăm, altfel riscam să nu mai vină pe la noi niciodată.

Când putea, uneori, tot el aducea și bradul de Crăciun! O adevărată bucurie. Câtă bucurie ...! Totul era magie și magic. Sosirea lui Moș Gerilă ... privitul pe geam ... ascultatul la geamuri ... privitul dinspre exterior înspre interior și ascultarea copiilor, căci el știa exact, cine și care a mai făcut vreo năzbâtie! Și-o știa la perfecție, nu uita niciun amănunt! ,,Doamne cum le știe Moș Gerilă pe toate! Sigur a trecut și pe la geamul nostru, și ne-a văzut!” mi-am spus de multe ori, căci cumințel nu prea eram. E adevărat, țin de copilărie și îi dau acesteia frumusețe!

Noi, lui Moș Nicolae, atunci când venea, nu prea îi spuneam poezii. Îi colindam, că-i plac și lui colindele. Îi place tare să le asculte. După colindă, Moșul ne punea obligatoriu să rostim și rugăciuni, sau Îngerașul – să vadă dacă de acum un an am mai învățat vreuna în plus, față de ce i-am spus anul trecut. De parcă știa Moș Nicolae, că nu rosteam în fiecare seara rugăciunile. Și era adevărat. Uneori adormeam fără rugăciune, din prea multă oboseală, căci pe acele vremuri zilele erau mult mai lungi. Și vremea îți ajungea să faci de toate, nu ca acuma, că zboară fără să-ți dai seama.

Ba chiar și observarea copiilor era un atribut de-al lui Moș Gerilă. Observa și-apoi în funcție de cum îți era comportamentul Moș Gerilă recompensa ori pedepsea. Căci Moș Gerilă avea în sacul lui și pedepse. Dar și nuielușă, întocmai ca Moș Nicolae. Dar cel puțin Moș Nicolae, în vremea copilăriei, intra în casă – tot cu barbă, tot bătrân, mereu cu toiagul și sacul plin cu daruri. El îți cerea inclusiv Carnetul de note, să se uite și să vadă cum înveți! Și ce rușine îți era dacă printre note s emai strecura și una nu tocmai plăcută lui Moș Nicolae. Credeam că Moș Nicolae este frate cu Moș Gerilă. Că doar amândoi sunt Moși!

Totul exista sub semnul magiei – toiagul cu care se apăra de ,,câinii vagabonzi”, și tot cu el se ajuta la mers. Apoi era sacul din care ne dăruia tot ceia ce ne doream – dulciuri, uneori (așa cum am mai scris) câte o jucărioară. De cele ami multe ori darurile Moșului erau haine noi, căci nu se putea concepe o asemenea sărbătoare, fără ca cei din casă să nu aibă, fiecare în parte, măcar un lucru vestimentar nou. Nu se putea așa ceva ... cel puțin un accesoriu era nou, dăruit ori adus și lăsat în geam de Moș. Și ce ne bucuram! Atunci, parcă, știam să ne bucurăm de orice. Azi, avem pretenții super sofisticate – de nici Moșul nu le prea pricepe. Noroc cu cei de-ai casei!

Moș Gerilă le știa pe toate. Știa dacă am făcut vreo prostioară, știa dacă am ascultat sau nu am fost ascultători – de fapt, ca azi, în vremea lui Moș Crăciun. Că și Moș Crăciun le știe pe toate: ,,Moș Crăciun, în fapt de seară

A pornit-o prin oraș

Și la sania-i ușoară,

A-nhămat un iepuraș.

Drumurile-s troienite,

Noaptea vine, gerul crește ...

Cu urechile ciulite,

Iepurașul se grăbește” (Otilia Cazimir)

Totul era magic. Cerul era, parcă, mereu senin, plin de stele, chiar dacă ningea! Sania nu era trasă de reni precum sania lui Moș Crăciun! De fapt, noi știam că Moș Gerilă este călăuzit în drumul lui de îngeri, și mai știam că se deplasează cu sania, uneori alintată – sănioară. Și ea o sania magică, evident! Și-n toată magia, bucuria era nemăsurată, fără de margini, deși noi nu-l vedeam niciodată pe Moș Gerilă, așa cum se arată acuma Moș Crăciun – la fel de darnic, dar parcă și prea. Moș Gerilă, venea, se uita pe geam să vadă de-au adormit copiii, și lăsa, tot pe furiș, în magia lui, și pleca repede spre-o altă casă, spre alți copii.

Noi, copiii, aflăm cadoul – în fereastră, la ușă, într-un colț al casei, uneori sub bradul frumos împodobit! Îi colindam. De fapt îi colindam, că doar el din ceruri aude fiecare glas de copil, aude fiecare colindă, în parte! Câtă magie, Doamne!

Asemănarea dintre Moș Gerilă și bătrânul Moș Crăciun este evidentă și azi. Deși plin de bătrânețe, Moș Crăciun, azi sosește, printre zăpezi și troiene. Cert este un lucru – azi el ajunge în fiecare casă: ,,Moș Crăciun cu plete dalbe

A sosit de prin nămeți (n.a. uneori mămeți!)

Și aduce daruri multe

La fetițe și băieți”.

Ajutat, când de Îngerași, când de Crăciunițe - și ăștia sau astea fără a avea vreun nume concret – Moș Crăciun mereu cu sacu-n spate, în prag de Mare Praznic împărătesc se oprește, pentru a dărui bunătate din bunătatea sa, celor cuminți și mia puțini cuminți. Azi, părinții, iartă fiecare giumbușluc, făcut de odraslă, chiar și fără a pedepsi. Doamne, cât suntem de iertători! Pe vremea mea, nuielușa era ținută mereu la loc de cinste, iar dacă era adusă de Moș Nicolae sau Moș Gerilă, nici nu aveam voie să o rupem (că mai existau și astfel de cazuri!). Dacă aveam  îndrăzneala aceasta, de-a rupe nuiaua Moșului, eram condamnați ,,pe vecie” la fel de fel de pedepse, una mai cruntă decât altă – ,,Moș Gerilă nu va mai veni niciodată la noi cu daruri”, sau ,,O să-l supărăm, foarte, pe Moș Gerilă!”, sau ,,Moș Gerilă ne va pedepsi rupându-ne, și nouă mâinile, așa cum am rupt nuielușa!”, și multe alte și alte superstiții pe care le credeam.  

,,Din bătrâni se povestește

Că-n toți anii negreșit 

Moș Crăciun la geam sosește

Niciodată n-a lipsit!”, este continuarea poveștii magice. Și este perfect adevărat. Moș Crăciun, precum Moș Gerilă ori Moș Nicolae nu a lipsit niciodată. Că nu ne-a adus, în magia lui, uneori, darul preferat, este și acesta un adevar, dar speranța moare ultima. Și, cum copiii sunt speranța viitorului, Moș Crăciun poate- poate că o să-i aducă lucrul visat într-atâta de mult.

Totul se întâmpla sub semnul magicului și al magiei. Moș Gerilă venea la geam, doar după ce ațipeam (sau chiar adormeam de-a binelea), și lăsa cadourile într-o clipită, atât cât ai închide o fracțiune de secundă ochii. Și-apoi pleca la alți copii, cu alte cadouri. Noi, a doua zi, aflam cadourile – fie în fereastră, fie la ușă, fie sub brad, și-i mulțumeam, fiecare în parte crezând că Moș Gerilă ne aude. Și chiar ne auzea!

Altădată, îi colinda, tare de răsuna satul. Îl colindam pe Moș Gerilă, că atâta merită și el! Îi colindam prin vecini, ba acasă. La școală, nu prea se făceau serbări pentru slăvirea lui Moș Gerilă, așa cum se fac astăzi, așteptându-l pe Moș Crăciun. N-am înțeles de ce? Și-acum îmi mai pun această întrebare, fără a primi vreun răspuns logic.

Evident că răspunsuri există – perioada comunistă sau sistemul comunist nu agreea un astfel de comportament. ,,Comuniștilor” (cei care au dispărut în 89) nu le era dragă figura și ținuta lui Moș Gerilă. Probabil nici culoarea roșie a hainelor (cum știam că este îmbrăcat Moș Gerilă) nu era foarte apreciată! Ba chiar se zicea că această culoare – roșie – este o culoare sau un simbol al comuniștilor. Exista, dacă-mi amintesc bine, și un steag, numai roșu, pe lângă frumosul nostru tricolor, tot un simbol al clasei politice din acele vremi. Azi hainele lui Moș Crăciun sunt asemănătoare cu cele pe care la poarta Moș Gerilă  – cizme negre, barba albă și ținuta roșie.

Până și colinda și colindul erau ,,transformate” și modificate, după cum soseau ,,sarcini” sau ,,directive de sus”, de la mai marii comuniștilor, Doamne iartă! Erau sfaturi primite în legătură cu ce și cum să se promoveze prin cultură și tradiție. Până și aici și-au permis să intervină – să modifice folclorul. Tradiția, parcă, avea un motto, zic eu, azi, făcând o paralelă: ,,Tradiția o facem noi! Tradiția o dictăm noi! Noi sunte tradiția!”. Nu eru agreate multe colinde. Și totuși eele erau rostite  - la geam, în casa și la masa creștinului iubitor de Dumnezeu.

Dacă acești comuniști prin sistemul lor putea să impună orice, pri fel de fel de directive, un singur lucru nu le-a reușit până la capăt ... să oprească tradiția. E adevărat că uneori au modificat-o, nu spre lauda lui Dumnezeu, nu spre mărirea celui Născut în ieslea vitelor, ci înspre slăvirea conducătorului iubit. Vremuri și vremi, dragii mei.

         Sosirea lui Moș Crăciun este prea așteptată. Niciodată n-a lipsit, doar și colindul străvechi ne confirmă acest fapt. Copiii îi spun poezii, îi cântă colinde, îi dansează. Câte nu-i fac, bătrânului Moș Crăciun! Și pentru el e o mare bucurie când vede câta bucurie poate să aducă o dată cu venirea lui. Câtă magie! Câtă fericire! Câte cadouri!

Doamne, totul este ... magic. Se mai poate ca uneori Moș Crăciun să poarte mască, sau să i se vadă, în loc de pantalonul tradițional roșu, un pantalon de blug, căci prea sunt isteți micuții. Ba uneori, se vede, că barba îi este falsă! Azi, din când în când, mai observăm câte un mic amănunt din acesta. Pe vremea lui Moș Gerilă nu puteam să-l observăm dacă e magic sau fals. Un singur lucru este cert – atunci totul era magnific, și-l acceptam așa!

,,Eu vă las de-acum cu bine, că-i târziu

Și sacu-i greu.

Și mai sunt în drumul meu,

Și-alte case de copii,

Care-așteaptă jucării ...

Să vă aibă-n pază Domnul.

Moșul a pornit la drum,

Pe copiii îi fură somnul

Și prin somn ei văd acum,

Cum tot suie și coboară

Prin troianul uriaș,

Moș Crăciun c-un iepuraș,

Înhămat la sănioară”. (Otilia Cazimir – ,,Noapte de Crăciun”)

         În final, cu permisiunea dumneavoastră, vă prezint o poezie scrisă, de-un copil, care încă îl așteaptă pe Moș Crăciun. De Moș Gerilă a auzit doar! Ea s-a născut în vremea lui Moș Crăciun, și-l iubește ca, de-altfel, toți copiii. Dar și Moșul îi iubește pe toți copiii! A scris-o cu drag, sperând la mai multă bunătate, la mai multă căldură, la mai multă înțelegere ..., sperând, ca atunci când va sosi Moș Crăciun, și ea, precum milioane de copii, să-i rostească acestuia o poezie. De această dată, e una scrisă cu sufletul și cu inima!

Vai de mine ce gălăgie!

Așteptând Moșul să vie,

Copiii nu au răbdare

Și toți strigă-n gura mare:

- Astăzi vine Moș Crăciun!

Astăzi vine Moș Crăciun!

Azi, el vine de departe,

Cu un sac mare în spate.

Un băiat, mai zvăpăiat,

Ce nu-i gata îmbrăcat,

Cu privirea-i jucăușă,

Strigă tare: - A venit Moșul la ușă!

- Ce se aude din drum?

Cine strigă: - Moș Crăciun!

Moș Crăciun, Moș Crăciun,

Moș Crăciun, Moș Crăciun!

El aude, chiar din drum,

Cum îl strigă: - Moș Crăciun!

Moș Crăciune! Moș Crăciune,

Te rog să nu uiți de mine.

Zice repede-o fetiță:

- Moșule să-ți dau guriță!

- Moșule tu ești de treabă,

Când ți-a crescut a ta barbă?

- Vai ce de copii frumoși,

Și cât sunt de curioși!

Zice bunul Moș Crăciun,

Dar fiind atent la drum.

Vor să știe, da, să știe,

De primesc vreo jucărie,

De la Moș cu sacu-n spate,

Ce le știe el pe toate!

Cei mai mici și mai frumoși,

Se apropie bucuroși,

Lângă Moș și lângă sac,

Numai giumbușlucuri fac.

Spun colinzi și poezii,

- Ce isteți! Ce de copii!

Oare cum i-oi răsplăti,

Până mâine-n zori de zi?

- Merg acas-cu săniuța,

Alerg iute, merg fuguța,

Dacă vreau să-i răsplătesc,

Pe copiii ce-i iubesc!

Uite, ce fetiță frumoasă,

Ce îi face semn din casă.

De pe geam cum ea privi,

Moșul la ea se opri.

Și în a lui bunătate,

Începe să-i dea de toate

Și covrigi, și ciocolată

Și-o cutie colorată.

Moșul fericit acum,

Vrea să-și ia un: - Rămas bun!

Însă fata de la geam,

Strigă tare: - Frate, n-am!

Dar dacă tu vrei să-mi lași

Un dar pentru pisoiaș,

Eu cu drag am să-l primesc

Și-am să-ți spun cât te iubesc!

- Pentru pisoiașul tău,

N-am cadou în sacul meu!

Stai să văd, să văd nițel,

Poate aflu un șoricel.

Bagă Moșul mâna-n sac

Și îi dă fetei cu drag,

Un cadou mai mititel,

Căci găsi un șoricel.

Și, gândiți-vă, nițeluș,

Șoarecul era din pluș.

Ce s-a bucurat fetița

Și-i dă Moșului mânuța,

Să-l ajute, așa cum poate,

Să se îndrepte de spate.

Și-i deschide ușa tare

Și-i mai dă o sărutare,

Iar fetița bucuroasă,

Îl mai trage-o dată-n casă.

- Moșule, cu barbă mare,

Îți mai dau o sărutare

Și-apoi te las să te duci,

Cu cadouri la alți prunci!

Pleacă Moșul, merge iute,

Căci mai are daruri multe,

Daruri multe – mașinuțe, ciocolată, jucării,

Pentru sute de mii de copii.

(Bianca Bele – clasa VI-a.

Școala Nichita Stănescu – Baia Mare)

   Să aveți parte de sărbători fericite, iar darul lui Moș Crăciun să ajungă, împreună cu el, și în casele dumneavoastră. Să vă bucurați, că în trecerea mult prea grăbită a acestui timp, Moș Crăciun a ajuns și la Dumneavoastră, iar voi răsplătiți-l atât cât puteți cu colinde, poezii, cântece ... așa cum le știți, că oricum Moș Crăciun le înțelege pe toate. Să aveți parte, la masa din seara de Crăciun, de toți cei dragi. Regăsirea, unuia cu altul, să fie un prilej de mare bucurie. Să petreceți și să vă bucurați împreună căci, în ieslea dobitoacelor, s-a Născut Împăratul Împăraților, Veșnicia Veșniciilor.

Dumneavoastră, dacă vă vor bate străini la ușa casei, pentru a vesti Nașterea să-i primiți cu nemărginită bucurie, și să-i răsplătiți, fiecare după putință, căci ei umblă doar să ducă vestea Nașterii, să ducă daruri precum magii, nu să-și facă averi.

Sărbători fericite!

                                                                   VASILE BELE