EDITORIAL de Ionuţ BUDA

Poporul sunt eu (Voinţa politică în viziunea băsesciană)

             „Nu voi ceda responsabilitatea constituţională de a desemna viitorul prim-ministru către un partid, indiferent cât de mare ar fi acesta. Semnificaţia gestului ar fi mult prea puternică, iar acţiunea grav neconstituţională.”

            Cuvintele de mai sus aparţin preşedintelui României, Traian Băsescu. Cu intenţie sau fără intenţie, preşedintele Republicii face eroarea de a interpreta greşit Constituţia şi de a-i deturna sensul în favoarea propriilor sale interese.

            Nu vom insista aici asupra scopurilor urmărite de Băsescu, lăsam această sarcina în seama analiştilor politici, ci vom încerca de a trasa un răspuns juridic în ceea ce priveşte acest atribut constituţional al Preşedintelui României în desemnarea primului-ministru al Republicii.

            Sediul materiei este reprezentat de art. 85 şi art. 103 alin.(1) din Constituţie:

art. 85 Numirea Guvernului

 (1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament.

Articolul 103 Investitura

(1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.

(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.

(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

Dacă avem în vedere actualele sondaje, cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, putem constata că USL se apropie de 60%. Aşadar USL va avea peste 50% din electoratul român ceea ce presupune că acest electorat îi sancţionează în mod pozitiv programul politic şi implicit votează pentru Ponta ca şi premier.

            Se pune întrebarea: are Băsescu prerogativa constituţională de a anula voinţa majoritară a corpului electoral român şi de a o implementa pe a lui însuşi? Bineînţeles că nu ar fi ceva nou pentru Domnia Sa. Ar recidiva în deturnarea voinţei electorale, pe care în vară a înfrânt-o cerând boicotul la vot şi trăgând cu dinţii de cvorumul de 50% plus 1.

            Ceea ce este de-a dreptul hilar şi strigător la cer este atitudinea lui Traian de Cotroceni care renunţă la judecata obiectivă, în baza Constituţiei României, şi se lasă dominat de latura lui subiectivă şi vindicativă şi declară că nu-l va numi pe Ponta premier deoarece acesta nu are soluţii pentru guvernarea ţării. Pe lângă faptul că actualul premier este plagiator, acum este şi incapabil. Nimic greşit de principiu – democraţia e raiul opiniiilor, fie argumentate, fie penibile.

            Ceea ce uită Băsescu este că pilonul statului de drept e Constituţia – democraţia constituţională îşi are principiile de funcţionare în acest text legal fundamental. Din punct de vedere constituţional, juridic, nu prezintă relevanţă opinia lui Băsescu despre Ponta, prezintă interes doar voinţa electoratului.

            Din păcate politica este tărâmul subiectivităţii patologice, lipsită de luciditatea legii. Politicienii noştri mulg legile şi Constituţia cât pot de mult şi le interpretează potrivit propriilor interese meschine.

Orice student la Drept din anul 1 care merge la cursurile şi seminariile de drept constituţional şi mai şi citeşte doctrina de specialitate îşi poate da seama de inepţia declaraţiei preşedintelui Republicii. Suveranitatea aparţine poporului român care o exercită prin alegeri sau prin referendum.

            În cazul ipotezei de faţă – alegerile din 9 decembrie vor consacra voinţa electoratului român în ceea ce priveşte structura Parlamentului. Deci, structura Parlamentului este voinţa corpului electoral român şi implicit şi programul politic şi soluţiile de guvernare a partidelor/alianţelor politice aflate în lupta electorală. De aceea T. Băsescu ar trebui să realizeze măcar acum că a fi preşedinte de Republică nu este sinonim cu a fi căpitan/comandant de navă. Preşedintele se supune regulilor democraţiei tranşate de Constituţie, nicidecum nu poate să-şi impună voinţa precum autocratul comandant de navă! Slabe şanse!

            Dacă avem în vedere art. 85 alin. (1) şi art. 103 alin. (1) putem observa că Preşedintele României are atribuţia exclusivă de a desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru. Atenţie însă! A desemna nu are un caracter discreţionar, după cum arată prof.univ.dr. Cristian Ştefan Ionescu, textul constituţional arată expres că preşedintele statului este obligat în vederea consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.

            În primul rând, voinţa politică este dată de Parlament, de deputaţi şi senatori, aleşi de corpul electoral român. Prin urmare voinţa politică poate fi confundată cu expresia concretă a titularului suveranităţii – poporul român, şi subsecvent, Parlamentul României, în primă instanţă.

            În al doilea rând Constituţia din 2003 are la bază acelaşi sistem semi-prezidenţial. Din nou orice student în anul 1 la Drept ne-ar spune – Preşedintele României trebuie să fie imparţial şi neutru politic faţă de partidele politice, să acţioneze ca un factor de stabilitate între acestea.

            Neutralitate? Imparţialitate? Glumiţi! Să aibă Băsescu aceste atribute, cerute expres de Constituţie? El, preşedintele jucător, ce urmăreşte şi exprimă doar binele ţării? La ce bun să-i lăsăm pe jurişti să vorbească, să ne traducă nouă, celor neiniţiaţi, adevăratul scop şi sens urmărit de legiuitor în textele legale? Doar ne explică Băsescu!

            Aşadar neutralitatea şi imparţialitatea mandatului/funcţiei prezidenţiale exclud subiectivitatea şi caracterul discreţionar.

            În al treilea rând, textul constituţional arată în mod expres că Preşdintele României colaborează cu Parlamentul în numirea Guvernului. Această colaborare trebuie înţeleasă nu in sensul expus de Băsescu, ci datorită regimului politic semi-prezidenţial rezultă fără echivoc că Parlamentul are principalul rol în acest proces. Preşedintele doar consultă, nu impune! Exclusiv nu înseamnă discreţionar!

            În al patrulea rând, tot studentul de anul 1 de la Drept ne va spune: voinţa politică aparţine poporului român. Preşedintele României, cu toate că este ales, nu are voinţă politică, deoarece el reprezintă autoritatea statului român. Ori statul nu poate avea voinţă politică. Puterea Legislativă este singura care are voinţa politică dată de popor, alături de Guvern. Aşadar, cum arată distinsul profesor citat anterior, este firesc ca „şefii de stat să nu exprime o voinţă de natură politică, deoarece aceasta s-ar cofunda inevitabil cu voinţa subiectivă, prin urmare discreţionară, a titularului funcţiei respective, care ar putea pretinde că STATUL SUNT EU.”

            În al cincilea rând, vechea Constituţie din 1991 permitea preşedintelui României să-l demită/revoce pe premier, fapt ce a condus la criza guvernamentală Radu Vasile vs Emil Constantinescu. Constituţia din 2003 a renunţat la acel text tocmai din dorinţa legiuitorului de a delimita strict rolul Preşedintelui în desemnarea Primului-Ministru. Preşedintele nu are nici o responsabilitate politică ori juridică faţă de Guvernul care a obţinut votul de încredere al Parlamentului. Guvernul răspunde doar în faţa Parlamentului. În sens invers rezultă fără echivoc că tot Parlamentul are principalul rol în numirea primului-ministru şi a cabinetului propus de acesta, nu Preşedintele.

            În încheiere, considerăm că domnul Băsescu este înconjurat de destui juristi care se crucesc de inepţiile juridice pe care acesta le rosteşte, însă orice este permis în jocul electoral neutru şi imparţial al preşedintelui României!