Te enervează că nu găsești
informațiile pe care le cauți pe site-urile internet ale autorităților publice? Preferi serviciile publice
electronice? Vrei să încurajezi transparența
și utilizarea noilor tehnologii în
administrația publică?
Dacă răspunsul este da, alătură-te inițiativei Fundației
Soros pentru promovarea publicării transparente a informațiilor pe site-urile internet ale instituțiilor publice și
învață despre:
aplicațiile web care
încurajează participarea publică,
accesul la informațiile
deținute de autorități și
instituții publice,
date deschise și
reutilizarea lor
participarea online în procesul decizional
serviciile publice disponibile online.
La ce ne-am gândit?
Vom realiza o Hartă a Transparenței, o aplicație web
care ne va spune dacă și cum își respectă instituțiile publice datoria de a comunica transparent cu cetățenii.
Care va fi rolul tău?
Vei participa la sesiuni de pregătire pe temele enumerate
mai sus, vei monitoriza și vei culege
informații de pe site-urile internet
ale instituțiilor publice. Durata
acestei faze a proiectului este de 4 luni, iar programul este flexibil.
Voluntarii cei mai implicați vor avea
oportunitatea să participe și în fazele
ulterioare ale proiectului.
Cum poți să te implici?
Trimite-ne răspunsul la următoarele 2 întrebări în maxim o
pagină:
Ce informații ai
vrea să fie disponibile pe site-urile internet ale instituțiilor publice?
De ce crezi că este important ca activitățile
instituțiilor și autorităților publice
să se desfășoare transparent?
Data până la care vă
puteți înscrie este 13 ianuarie 2013.
Pentru informații
suplimentare o puteți contacta pe Andra
Bucur, coordonator proiect, Fundația
Soros România, pe adresa abucur@soros.ro.
G.D.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu