Retorica din lumea juriştilor (Dialog din mileniul 3 cu Platon)

de Ionuţ BUDA

Retorica... Din păcate una din marile greşeli făcute de facultăţile de drept din ţară este că nu au in plan această materie decât la cursuri facultative ori la la 18 sau 19 ani, când mintea îţi e foarte fragedă, nu prea îi acorzi atenţie. Măcar la materiile opţionale de-ar fi trecută. Ruda ei, teoria argumentării este de asemenea un curs facultativ. Deci, la Drept aceste materii nu prea au importanţă. În schimb, la Filosofie ambele sunt materii opţionale.

Bineînţeles că în gândirea curentă ori în conştiinţa colectivă s-a încetăţenit ideea că juristul/avocatul trebuie să fie un bun orator, deci să stăpînească această artă a retoricii cum o consideră Gorgias al tău, domnule Platon. De fapt cum stau lucrurile în cercul  strâmt al celor care interpretează legea în zilele noastre?

Socrate (personajul Socrate, să fiu mai exact, cu toate că nu a rămas nimic scris de Socrate şi încă specialişti se întreabă daca Socrate – ca personalitate – chiar a existat ori e doar o invenţie literară a duşmanului sofistilor,care eşti tu domnule Platon) consideră în acest dialog că retorica nu ar fi nici o artă, ci este mai degrabă o îndeletnicire sau deprindere bazată în principal pe experienţă, deci să zicem mai simplu o activitate empirică.

În lumea instanţelor „retorica” (îi spun pentru moment aşa) este mai degrabă o adevărată ştiinţă în interpretarea legilor, deci nicidecum, un om simplu, lipsit de specializare (în speţă, licenţă în drept) nu o poate face. Experienţa nu suplineşte carenţa pregătirii universitare juridice. În sistemul nostru juridic, cel bazat pe vechiul drept roman, dezbateriile sau pledoariile nu sunt atât de spectaculoase; cel mult în drept penal un avocat are ocazia să “convingă “ judecătorul, însă în cauzele ce ţin de civil totul se face în scris, abia dacă avocatul poate vorbi liber mai mult de 2 sau 3 minute. Deci de convins nici pomeneală! Mai întâi pentru că judecătorul cunoaşte problema de drept pusă în discuţie, mai apoi pentru că spaţiul de manevre din procese e foarte limitat – doar legea. Deci, ce-i rămâne de făcut “retorului/oratorului” avocat?

Sfera lui oratorică e foarte limitată,abia dacă poate recurge la lege, doctrină şi jurisprudenţă.

Aşadar retorica e mai degrabă apanajul politicienilor sau demagogilor de azi ce au luat locul sofiştilor atât de ponegriţi de tine, Platon .

Eu văd retorica ca o aptitudine de a putea discuta despre orice şi de a impresia celor care te ascultă că chiar cunoşti subiectul respectiv, dar în fapt habar nu ai de el. Totodată (e un documentar Dark charisma of Adolf Hitler pe BBC difuzat acum, poate îl urmăriţi şi dumneavoastră domnule Platon, din Câmpiile Elisee sau din npurgatoriu, de unde vă aflaţi) retorica presupune şi o carismă inerentă, dar acea carismă nu este posedată individual, ci are nevoie de concursul celorlaţi: unei mulţimi/grup de oameni trebuie să-i spui exact ce vrea să audă pentru a putea spune cineva că ai carismă, deci implicit că stăpâneşti retorica.

Această retorică o întâlnim astăzi peste tot, mai ales prin ziare în cadrul editorialelor în care autorii acestora operează cu nişte concepte  despre care habar nu au ce înseamnă.

Da,categoric, personajul Socrate are dreptate – retorica nu e ştiinţă, nici artă, e doar ceva obţinut cu concursul celorlalţi.  Deci, strict în actuala lume juridică, în dezbaterile din instanţe, retorica ca şi artă a discursului, cum o consideră Gorgias el dumneavoastră domnule Platon, nu e prezentă. Este prezentă mai degrabă un fel de tehnică a unui discurs argumentat având ca şi temei aptitudinea, mai dezvoltată ori mai puţin dezvoltată, de a interpreta legea şi de a o prezenta sintetic şi clar în faţa judecătorului care va decide dacă sau nu acea interpretare se aplică în speţa de faţă.

Acest discurs argumentat e doar o retorică aparentă, nu retorica expusă de personajul Gorgias. În alte adunări publice, precum cele cu caracter politic ori lumea politicii, în care toţi îşi dau cu părerea în probleme economice deşi nu sunt economişti, ori în probleme juridice deşi nu sunt jurişti, retorica este la ea acasă.

Dezbaterile de la un proces nu conduc la o opinie/convingere ci conduc la o soluţie legală dată în baza legii. Una este legea, alta este politica. Din păcate politica şi-a subordonat legea pe care o face doar un instrument sau mijloc nicidecum să se lase condusă de ea. Personajul Socrate este foarte pragmatic, nicidecum idealist in cazul de faţă, spre deosebire de mine. Dreptul este cea mai exactă dintre ştiinţele inexacte. Deci este o ştiinţă umană. O ştiinţă umană coruptă de politică, precum sufletul e corupt de trup. Aici mă rup de Socrate şi susţin necesitatea ca ideal a delimitării concrete a justiţiei/legii faţă de politică.

Justiţia şi legislaţia pentru spirit sunt ceea ce este gimnastica şi medicina pentru trup, zice Socrate parcă, iar justiţia şi legislaţia sunt doar aplicaţii concrete ale politicii, iar politica e apanajul sufletului. Aşa o fi!

Ceea ce fac avocaţi în instanţă sau juriştii în diverse probleme ce le sunt puse în faţă, nu e empirism.Ei interpretează legea şi doresc să o aplice concret pentru un caz. Realitatea fizică e una, realitatea juridică e alta. Din aceasta pricina e necesară interpretarea. Şi această “artă “  a interpretării să fie bazată pe experienţă? E bazată pe ştiinţă. Ştiinţa a minim 4 ani de studii.

Îmi veţi spune domneavoastră, domnule Platon – operaţiunea de interpretare nu se invaţă şi ea prin intermediul experienţei? Nu pot nega asta. Dar accesoriul urmează soarta întregului iar experienţa acumulată are o bază. Fără acea bază e imposibil să realizezi operaţiunea de interpretare a legii. Interpretând legea, putem chiar făuri o altă lege mai bună. Dar noi nu făurim convingeri, precum sofistul Gorgias, noi făurim legi obiective, în bază studiilor doctrinare, nu a convingerilor subiective umane.

În concluzie, în instanţa există doar o retorică aparentă iar avocatul nu trebuie să fie bun orator, trebuie doar să expună un text argumentat bazat pe lege, nu pe convingere. Când legea este abandonată şi se intră în sfera convingerilor personale, retorii sau oratorii sunt prezenţi.

.