vineri, 11 octombrie 2013

Prefectul Anton Rohian şi primarul Cătălin Cherecheş distinşi cu medalia de aur Regina Maria

 În perioada 11-13 octombrie 2013  în municipiul Baia Mare se desfăşoară primul colocviu ARROS cu tema aplicativă “ Arhetipuri ale spaţiului românesc” – despre puterea de rezonanţă a semnelor originare.
        Deschiderea manifestării a avut loc în această dimineaţă ( 11.10.2013). Au fost prezenţi prefectul judeţului Anton Rohian , primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Emil Marinescu, alături de organizatori şi invitaţi.
         La colocviu participă profesori din mai multe centre universitare din ţară, temele ce urmează  a fi dezbătute fiind diverse: de la arhetipuri ale devenirii de neam, la arhetipuri armonice,  sănătatea spiritului românesc, vocaţii ale spiritului românesc sau armonia ca arhetip al vieţii româneşti.

        General Dr. Mircea Chelaru a ţinut să mulţumească autorităţilor locale şi judeţene pentru sprijinul  acordat în desfăşurarea primei ediţii  a colocviului, în semn de mulţumire şi respect acordând prefectului Anton Rohian şi primarului Cătălin Cherecheş medalia de aur Regina Maria – Unica regină a României Unite – Ordinul Suveran al “Sfintei Fecioare Maria”.
         Programul manifestării este unul amplu şi se întinde pe parcusul a 3 zile.
       


                        Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş

        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu