12 noiembrie, zi în care Veronica Crăciun Perșe – ar fi împlinit - 52 de ani!

Revista DIN VATRA SATULUI – număr IN MEMORIAM – Veronica Crăciun Perșe

CĂUTÂND PRIN AMINTIRI – VERONICA CRĂCIUN PERȘE - interpreta de muzică populară, al cărui suflet rătăcește printre stele

 Pasiunea pentru cântec o are din anii copilăriei, participând ca solistă de muzică populară la serbările ce se organizau la sfârșit de an școlar sau cu ocazia sărbătorilor naționale, fapt pentru care a fost remarcată și trimisă la concursurile de muzică populară.

În anul 1976 la festivalul județean ,,Mândru-i cântecu-n Bihor”, ediția a V-a, a obținut premiul II. În urma acestui premiu a fost trimisă la festivaluri interjudețene de muzică populară, ca reprezentantă a județului Bihor. Acestea au fost:

-         ,,Aurelia Fătu-Răduțu”, ediția a IV-a, Bocșa 1980 – premiul II;

-         ,,Festivalul cântecului și portului popular”, Arad, 1981 – premiul II;

-         ,,Cântec nou în Mehedinți”, ediția a XI-a, Drobeta Turnu-Severin, 1981 – premiul I, pentru creație și interpretare;

-         ,,Sub arcuri de lumini”, Călan, 1982 – premiul II;

-         ,,Cântecele Streiului”, Simeria, 1983 – premiul I;

-         ,,Voci tinere”, Costești, 1983 – premiul I;

-         ,,Alină-te dor alină”, ediția a V-a, Cicârlău – premiul I;

și altele.

            În tot acest timp a cules folclor de la bătrânii și bătrânele satului și a căutat să-și îmbogățesc repertoriul cu cele mai frumoase cântece de joc, doine, trăgănate și colinzi din zona Beiușului.

            Mutându-și domiciliul în Baia Mare, împreună cu familia, a adus cu ea zestrea folclorică din zona Beiușului. Ca urmare, în 1998, împreună cu Onișor POP, a realizat o casetă audio cu cântece din zona Beiușului și zona Lăpușului, intitulată ,,De la Lăpuș pân-la Binș”. A fost angajată a Ansamblului Național Folcloric Transilvania ca solistă de muzică populară.

A fost colaboratoare a Ansamblului ,,Lioara” și ,,Nuntașii Bihorului” din Oradea și a Ansamblului ,,Hațegana” din Hunedoara.

Se stinge din viață la data de 2 februarie 2011, în ziua de Întâmpinare a Maicii Domnului.

Veronica CRĂCIUN PERȘE – un suflet printre stele

Cântecul popular este binecuvântată rugăciune. Cântecul popular este cel care te înalţă şi-ţi dă aripi de parcă ai zbura, cucerind înălţimea. Cântecul popular este crezul şi credinţa strămoşească. Cântecul popular îţi dă forţa şi curajul vieţii.

Cântecul popular nu te va depărta sau îndepărta niciodată de cei dragi, de cei pe care-i iubeşti şi stimezi. Cântecul popular descreţeşte frunţile obosite şi scoate la lumină sufletul neamului românesc. Cântecul popular te duce în vatra satului fără prea multă greutate, el alegând calea cea mai scurtă şi bine-plăcută.

Se întâmpla în anul 2011 – 1 februarie 2011

Îmi aduc aminte, drag prieten, de preziua în care te-ai dus! Era, undeva, pe la amiază, și-am ajuns la voi acasă, pentru a lua mesajul tău, pentru Silvia Tămășan, pentru cartea Silviei, pe care o ,,construiam” în acele clipe.

Cu treburile cărții eram aproape de final. Mai trebuiau doar câteva mesaje, și trimiteam cartea la tipografiere și editare. Tot acasă la tine am luat mesajul – prin telefon – de la Dumitru Iederan, de la Carei. Chiar i-ai transmis urări de bine!

Și pentru că țineam neapărat ca și mesajul tău să apară în cartea Silviei Tămășan, ți-am promis că voi trece să iau mesajul, personal. Așa am și făcut. Probabil dacă nu era așa, nici nu scriam aceste rânduri!

M-ai servit cu o cafea. Îți mulțumesc și în această clipă. A fost ultima noastră cafea băută împreună, căci, la nici 24 de ore, de la această poveste, deja, călătoreai spre Cer.

Doamne ...! Ce ți-i și cu viața asta! Sincer, nici acum nu îmi vine să cred că nu mai ești. Și prin câte am trecut în acele zile! Dar mai presus de orice, prin câte a trecut familia ta, pentru care te-ai rugat atâta de mult. Mesajul către Silvia Tămășan a fost ultima ta notiță.

Au fost ultimele tale rânduri, căci știam că ții un jurnal – de fapt un caiet în care aveai mai multe notițe. Inclusiv câteva încercări de cântec - știindu-se faptul că tu pregăteai apariția unui C.D. Chiar mi-ai citit multe din ele și m-am bucurat.

Tot atunci ți-am promis că te voi ajuta, cu ce îmi stă în putință, să reușești în proiectul tău, ce îl iubeai atâta de mult. Prin el răsuflai și tu! Căci, ceva ce n-ai spus la nimeni, niciodată, îți apăsa sufletul. Eu, n-am aflat, niciodată, ce, deși am fost prieteni buni.

 De fiecare dată când am urcat în Chiuzbaia, spre bucuria ta, găseai asemănări cu satul tău natal – Petreasa Bihorului – unde îți doreai din suflet să ne duci. Și ... ne-ai dus, sau ne-ai adus! Dar n-ai mai vrut să vorbești cu noi! Iar noi cei care am ajuns la Petreasa, ți-am vorbit cu lacrimi.

Orice se întâmpla să fie în Chiuzbaia, îți aducea aminte de Petreasa. Dealurile, casa, mama Anuca – fiecare semăna cu cele din satul tău. Erai tare fericită, ori de câte ori ajungeai la noi, pe aceste meleaguri. Te simțeai ca și acasă, acolo (sau aici) la Petreasa. Ți-ai făcut mulți prieteni aici, în Chiuzbaia, care te iubesc și te vor iubi, și mai presus de orice, acuma, nu te vor uita. Acum, până și Chiuzbaia e mai săracă. Dar ce să-ți spun de Petreasa? Cuvântul este mult prea sărac pentru a măsura această pierdere.

Dar, pentru a nu pierde firul, mă voi întoarce la ultima noastră întâlnire, la ziua când, preț de câteva ore – aproape două – am depănat amintiri și am făcut planuri – proiecte de viitor.  Vorbe și iar vorbe, cu rost sau fără rost, căci povestitori și visători eram amândoi.

Ne gândeam, dacă vom ajunge peste câteva luni, cum să-ți ,,marchezi” cei 50 de ani, spre care te îndreptai ai face? De altfel o cifră rotundă! Cum? ,,-Lasă-ne să-ți scriem o carte de ziua ta!”, a venit răspunsul meu, căci așa se cade în astfel de ,,împrejurări rotunde”! Și, ne-ai dat acceptul! Mulțumesc, drag prieten.

Iată, ziua ta vine cât de curând și noi ne pregătim să te sărbătorim! Dar, din păcate tu nu mai ești pământeană. Dacă vor fi prieteni care-ți vor oferi flori, tu le vei primi doar pe mormânt. Din păcate, drag prieten, tu ai lăsat doar lacrimi și durere aici pe pământ! Din păcate, doar noi vom fi la ziua ta! Iar tu ne vei privi din Cer. Doamne ajută să nu te fac de rușine. Îmi doresc să fie o zi minunată, cu multă ploaie. 

Sunt curios câți prieteni ni se vor alătura în acest demers, pentru a fi alături de tine, acolo la Petreasa, în ziua când ai fi împlinit 50 de ani? Va fi o altfel de sărbătoare – dar, te asigur că va fi! Vom face tot ce ne va sta în putință pentru a ajunge acolo la Petreasa, atât de dragă ție, pentru a-ți aprinde o lumânare, a vărsa o lacrimă, a rosti o rugăciune ori a povesti cu tine.

Nu am să judec, pentru a nu fi judecat, dar mă gândesc la câtă prietenie a încăput în sufletul tău. Mă gândesc la cât de prietenoasă ai fost cu toată lumea. Mă gândesc la câți prieteni ai avut și mai ai.

Tu știai defini prietenia cel mai bine, și ai făcut-o fără ezitare ori de câte ori a fost nevoie. De la tine cel care dorea să învețe adevăratul sens al acestui cuvânt – PRIETENIE – putea să-l învețe liniștit. Trebuia doar să te știe, să te cunoască.

Scena spectacolelor este goală fără tine, Veronica! Lipsești dintre noi dar mai presus lipsești dintre ai tăi cei dragi – soț, copii, familie, neamuri, și am să rostesc și cuvântul prieteni. Lipsești dintre prieteni! Dar, sunt convins că tu, de-acolo, de unde ești, ne veghezi, și îți veghezi familia.

Pentru tine cuvântul FAMILIE – a fost unul sfânt. Ți-ai iubit familia și ai fi fost în stare de orice sacrificiu pentru a-i ocroti și a-i apăra.

,,Soțul meu și pruncii mei!” – doar tu știai să rostești aceste cuvinte. Încărcătura sufletească era la maxim de putere și încordare când rosteai aceste cuvinte. Păcat că ai plecat și i-ai lăsat fără mângâiere. Doar Bunul Dumnezeu îi mângâie și îi ajută. Le este greu și le va fi greu fără tine! Doar ei știu cât îți plâng lipsa și plecarea.

Te-ai rugat să-ți dea Dumnezeu o familie, iar când ai primit-o, ai ocrotit-o, apărat-o și susținut-o în orice împrejurare, cu orice sacrificiu. Nu ai exagerat deloc iubindu-ți familia, venerând-o, chiar ai fost un exemplu de luptătoare și pentru noi, ceilalți de lângă tine. Eu, cel puțin, te-am ascultat!

Azi, familia pe care o iubeai atâta de mult, suferă și te plâng. Îți plâng prematura plecare, întrebându-se clipă de clipă, de ce s-a întâmplat așa? Dar, oare, putem avea un răspuns la o astfel de întrebare? Putem să ne alegem drumul în viață, putem dispune ce facem în fiecare zi cu viața noastră, putem face multe vrute și nevrute, dar nu ne putem alege vremea de mers pe ,,drumul fără de întors”.

Nu ai spus la nimeni că ești gata de un astfel de drum. Nici noi nu ne puteam gândi, la aceasta, Doamne, ferește, că erai în plină tinerețe.

Erai plină de forță și de poftă de viață încât, puteam pune pariu cu oricine, că ai de trăit încă o lume de aici încolo. De această dată n-a fost să fie așa, se pare! Te-ai grăbit să mergi fără a rosti niciun cuvânt. Dar putem întoarce roata? Categoric, nu!

Acum apari în viața noastră doar în vis. Eu chiar te-am visat cântând pe scena Căminului cultural din Chiuzbaia. Și, parcă nu mai încetai. Nici tu nu doreai să cobori de pe scenă. Atâta de dragă îți era - și scena, dar, hai să recunosc, și satul Chiuzbaia.

Nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc pentru toate acestea. Și să-mi aduc aminte de clipa și secunda când ai pășit pentru prima dată în sat, în Chiuzbaia. Doamne, ce mândru eram de tine! Era la o lansare de carte. De fapt, la prima mea lansare, pe tărâm literar.

Și cum nu mai avusesem experiența unor astfel de lucruri ori manifestări, voi, prietenii, (și la îndemnul tău, ulterior am aflat!), ați fost alături de mine, încurajându-mă, susținându-mă, ocrotindu-mă și dându-mi putere de-a păși. Ce mult au contat toate astea, nici nu îți imaginezi! Și cât de repede au trecut. Azi, totul este o frumoasă amintire, tot așa cum ești și tu.

Îți mulțumesc pentru faptul că ai făcut parte din viața și familia mea. Erai considerată, sora noastră mai mare. Chiar și lui Vasile îi era drag a poposi în Chiuzbaia. O făcea cu mare drag de fiecare dată.

Și, haide să-ți mai mărturisesc ceva ... de când ai plecat, încă nu am avut curaj să-l poftesc pe-aici, prin sat. Să nu mă întrebi de ce, că nici eu nu știu. Nu am puterea de-al chema! Dar, îți promit că am să-l invit cât de curând. Chiar doresc să fac acest lucru, dar înainte de toate, doresc să-i arat că am început să lucrez la ,,cadoul pentru tine”, căci despre un cadou, promis, este vorba aici. Și-am să-i invit și pe ceilalți prieteni ai tăi, și-ai noștri, pe toți cei care doresc, să ni se alăture, să ne susțină în inițiativă, promițându-vă că niciunul nu va fi ocolit. Credeți-mă, pe cuvânt!

Dumnezeu să-ți ocrotească pașii printre stele!

                                                                  VASILE BELE