miercuri, 13 noiembrie 2013

Salut Trecut - Ziua internaţionala a educaţiei copiilor nevăzători

Prin educatie omul isi descopera si desavarseste potentialul uman de care dispune. Educatia il modeleaza, il spiritualizeaza. Dreptul la educatie este un drept universal; astfel ca, indiferent de rasa, gen, stare materiala sau stare fizica copiii au dreptul sa beneficieze de educatie si servicii specializate conform nevoilor lor. Pentru o persoana nevazatoare lumea nu are culori, dar are o muzicalitate aparte; nu are forme concrete, dar are contururi ce pot fi simtite, nu vazute.Ziua internationala a educatiei copiilor nevazatori, marcata anual pe 13 noiembrie, se vrea a fi un semnal de alarma tras de cateva organizatii non-guvernamentale si nu numai, cu privire la problemele cu care se confrunta persoanele cu dificultati de vedere. Data de 13 noiembrie a fost stabilita, din 1946, ca Zi Internationala a Educatiei Copiilor Nevazatori. Aceasta data reprezinta ziua de nastere a pedagogului francez Valentin Hauy, cel care a intemeiat prima scoala de nevazatori din lume, la Paris, in 1784. In 1771, oprindu-se in Piata Concorde, din Paris, sa ia pranzul, Hauy a fost martorul unei scene care l-a marcat : cateva persoane nevazatoare de la Ospiciul "Quinze- Vingts" erau batjocorite de localnici, care le puneau ochelari exagerat de mari, le jigneau, iar apoi le puneau sa cante. De atunci, pedagogul francez a inceput sa caute o modalitate de a-i ajuta pe nevazatori. Trei ani mai tarziu, Hauy deschidea o scoala pentru persoanele nevazatoare. Educarea copiilor nevazatori incepe in familie si continua in scolile speciale sau incluzive. Familia joaca un rol deosebit de important in viata si educatia copilului nevazator. Aceasta ofera copilului mediul securizant necesar dezvoltarii fizice si emotionale si acceseaza servicii potrivite pentru dificultatile cu care se confrunta copilul. Scoala continua ceea ce familia a inceput. Pe langa procesul efectiv de instructie si educatie, scolii ii revine sarcina de a pune la dispozitia elevului nevazator contexte in care acesta sa exerseze abilitati necesare integrarii sociale ulterioare. Educatia joaca un rol extrem de important in conturarea unui viitor, atat din punct de vedere personal, cat si profesional si social. Accesul copiilor nevazatori la educatie echivaleaza cu posibilitatea acestora de a se afirma, de a fi resursa in societate si de a duce o viata independenta.


                                                                             Ionuţ Iuliu DRAGOŞ

Un comentariu: