Mirosul Vântului
Sunt om, cetăţean al cetăţii fără ziduri
De unde-i scriu mamei câteva rânduri,
În care-i spun: regret lipsa de gânduri!
Tu-n Rai, eu în cetate, amândoi singuri.
Mi-e dor de spăcelul cu muşcate-n piept
Şi de mirosul vântului ce vine din ogradă,
De sfatul dat ieşind din casă: du-te drept!
Fereşte-i pe prieteni, duşmanii să nu vadă.
Îi scriu mamei în scrisoare că-mi cer iertare
Pentru ziua-n care am fost rău, neascultător,
De bătaia cu nuiaua am uitat şi nu mă doare
Azi mai ţin minte doar ce
mi-a fost folositor.
În vis, opresc ceasul în noaptea cu ninsori!
Mama pune-o masă bogată ca-n sărbători,
Îmi amintesc multele-ntâmplări frumoase,
O văd pe mama-n geam cu uşile deschise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu