sâmbătă, 5 iulie 2014

Tot mai puţini elevi...

Pe an ce trece, în comuna Mireşu Mare sînt tot mai puţini elevi. În consecinţă, multe unităţi de învăţămînt au fost închise şi mulţi şcolari sînt nevoiţi să înveţe carte în regim simultan. Mai mult, anul şcolar care urmează anunţă cu mare probabilitate un debut cu modificări potrivnice.
Virgil Prună, primarul comunei, mărturiseşte cu regret că numărul elevilor din aşezările rurale pe care le conduce e tot mai scăzut, motiv pentru care, din toamnă, odată cu debutul anului şcolar viitor, e posibil ca unele şcoli să se închidă şi copiii să fie obligaţi la navetă. Ar fi cazul unităţilor din: Tulghieş, Iadăra şi Lucăceşti. Deja, peste 30 de copii din satele Remeţi pe Someş şi Tulghieş ajung la cursuri cu ajutorul microbuzului şcolar, dar dacă din toamnă vor fi mai mulţi e absolut necesară încă o maşină de transport. În acest sens, s-a făcut o solicitare către inspectoratul şcolar, iar edilul-şef spune că aşteaptă un răspuns favorabil. Cîţiva şcolari din această comună învaţă şi în regim simultan, spre nemulţumirea părinţilor. Vizavi de condiţiile în care elevii din aşezările rurale ce aparţin de Mireşu Mare sînt formaţi educaţional, Virgil Prună punctează faptul că, în ultimii ani, clădirile au fost renovate, pe lista de aşteptare mai este doar un corp de clădire (parter plus etaj) al şcolii din centrul de comună. În data de 13 iulie, cu prilejul unui festival-concurs de cîntece şi dansuri populare dedicat copiilor sub 15 ani, în satul Lucăceşti va fi inaugurată o grădiniţă a cărei clădire cuprinde şi un cămin cultural. Alte probleme deosebite nu se disting în acest spaţiu şcolar, evidenţiază primarul, un aspect îngrijorător mai fiind doar absenteismul înregistrat de copiii proveniţi din comunitatea de romi din Remeţi pe Someş (aceasta cuprinde circa 20 de familii).
Trei medici de familie, un stomatolog şi două farmacii
În comuna Mireşu Mare sînt la dispoziţia sătenilor trei medici de familie ale căror cabinete medicale prezintă condiţii bune pentru desfăşurarea activităţii. La aceştia sînt înregistraţi şi romii din Remeţi pe Someş. Administraţia locală are în plan igienizarea interioară, în scurtă vreme, a dispensarului uman. Probleme deosebite de sănătate nu se relevă din aceste aşezări rurale, nici măcar din rîndul romilor (membrii acestei comunităţi au o bună purtare, spune Virgil Prună; prestează muncă în folosul comunităţii ori lucrează cu ziua în satele dimprejur). Locuitorii din Mireşu Mare au în comună şi un stomatolog, precum şi două farmacii. „Unul dintre administratorii unei farmacii şi-a deschis un punct de lucru şi în Iadăra, unde am avut un spaţiu neutilizat, lîngă şcoală. L-am dat spre renovare şi facem o compensare cu chiria pe care ar fi trebuit să o plătească. Acolo se merge patru zile pe săptămînă”, explică edilul-şef din Mireşu Mare. Acesta mai declară că natalitatea este extrem de scăzută. „Anul trecut, spre exemplu, în comunitatea ortodoxă din Iadăra şi Mireşu Mare au fost doar cîte trei botezuri. Tineretul e plecat la oraş, unde şi-a cumpărat apartamente, iar vreo 60 (din Mireşu Mare, Remeţi pe Someş, Tulghieş şi Iadăra) sînt plecaţi în străinătate”, arată Virgil Prună.
Fără activitate turistică
În această parte a ţinutului Chioarului nu se distinge vreo activitate turistică (nu este nici o pensiune). Totuşi, mai sînt persoane care află de aşezămîntul religios de lemn din satul Stejera şi străbat drumul pentru a-l vizita. „Biserica are aproximativ 600 de ani şi e încadrată în patrimoniul naţional al muzeelor. În 2005, am întreprins lucrări la ea, am schimbat şindrila. Din păcate, pictura e distrusă şi nu prea am găsit oameni care s-o reabiliteze. În rest, biserica e conservată şi urmează să reparăm gardul din jurul ei. Zona de acolo e frumoasă, liniştită, satul e între două dealuri, însă e mic, mai sînt vreo treizeci şi ceva de numere”, expune primarul. Aşezăminte religioase mai sînt în număr mare în această comună, fiecare confesiune avînd biserică. În Mireşu Mare sînt: ortodocşi, greco-catolici, martori ai lui Iehova, pentiscotali, baptişti.Preluare Graiul MM

                                                                                   MARIA STOICA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu