În organizarea revistei internaționale STARPRESS (director general Ligya Diaconescu, scriitor), în colaborare cu Liga Scriitorilor Români și cu sprijinul nemijlocit al scriitorului Florin T.Roman, în perioada 31 august - 8 septembrie a.c.a avut loc în Stațiunea Moneasa din județul Arad, ediția a IV-a, a Festivalului și a Taberei de creație literar- artistică GLORIE LIMBII ROMÂNE (după titlu unui poem de Al.Florin Țene), manifestare oreganizată în cinstea “ Zilei Limbii Române.“Au participat peste 150 de scriitori din toate județele țării și din diaspora românească.
Manifestarea a început în salonul unui mare hotel din Moneasa, fiind deschisă de Ligya Diaconescu, care a subliniat importanța sărbătoririi Limbii Române în condițiile când fenomenul globalizării a început să impună limba engleză. Vorbitoarea a făcut un remember, amintind că în urmă cu câțiva ani buni la solicitarea regretatului scriitor Corneliu Leu a semnat, alături de scriitorul Al.Florin Țene, președintele national al Ligii Scriitorilor, documentul prin care se solicita Parlamentului României să adopte legea prin care ziua de 31 august să fie decretată “ Ziua Limbii Române“.
Apoi a urmat lansarea antologiei “Limba noastră cea română “, alcătuită de Ligya Diaconescu, care cuprinde creații ale scriitorilor români de pe toate meridianele mapamondului. Antologia având o prefață cuprinzătoare semnată de Al.Florin Țene. Despre antologie au vorbit: Ligya Diaconescu, Florin T.Roman, Mariana Popa, Olimpia Sava și Tudosia Lazăr, care au dat citire zecilor de mesaje primite de scriitorii români de pe toate meridianele lumii, unii fiind membri Ligii Scriitorilor. Un moment impresionant a fost când în difuzoarele stației de amplificare s-a auzit, în direct, mesajul scriitoarei Elenei Buică( de 85 de ani) din Canada care, cu dorul în suflet a trasmis, gândurile bune și urări de succes în desfășurarea lucrărilor acestor manifestări, iubirea față de România și Limba Română.
În cadrul manifestărilor din Stațiunea Moneasa s-a vernisat expoziția de pictură și goblen amenajată în holul Hotelului Parc, unde au expus artiștii plastici: Neluța Stăicuț Isneluța, Maria Galior, Aneta-Beatrice Filip, Ligya Diaconescu și Elena Piersinaru care a expus goblenuri.
În holul ambient al Hotelului “Lacul Liniștit “, unde au fost cazați participanții a avut loc un recital poetic susținut de Titina Nica Tene care a citit din poeziile sale și poezii semnate de Persida Rugu și Victor Măruțoiu, publicate în ultimul număr din revista “Memoria slovelor “, editată de Filiala Vâlcea a Ligii Scriitorilor, președinte preot Constantin Mănescu și redactor șef Ilie Fârtat. Au mai citit din creațiile lor Ionela Flood din Anglia și Tudosia Lazăr.
Programul a continat cu lansarea romanelor “La brat cu Andromeda “și “Veniți, privighetoarea cântă… “de Al.Florin Țene. Despre aceste cărți au vorbit Antonia Bodea și editoarea cărților Voichița Pălăcean Vereș. Ligya Diaconescu a lansat antologiile “Cavaleri ai scrisului românesc “ și “Doamne ale scrisului românesc “, apărute sub egida revistei internaționale STARPRESS. Despre aceste cărți au vorbit: Mariana Popa și Florin T.Roman. În continuare Titina Nica Țene și-a lansat cartea de proză “Clipe pe puntea vieții“ și volumul de versuri “Nostalgia întoarcerii. “Despre aceste două cărți a vorbit scriitoarele Voichița Pălăcean Vereș și Antonia Bodea. Au mai fost lansate cărțile lui Florin T.Roman (“Omnia vincit amor! “și “România eterna poveste “) și ale doamnei Tudosia Lazăr” Vaza cu povești“. Despre aceste cărți au vorbit autorii, Ligya Diaconescu și Olimpia Sava.
Președintele filialei Vâlcea a Ligii Scriitorilor, preotul Constantin Mănescu a lansat numărul 13/2017 a revistei”Memoria slovelor “, editată de Liga Scriitorilor, filiale Vâlcea, redactor șef fiind Ilie Fârtat.
Serata culturală a fost deschisă cu recitalul de poezie GLORIE LIMBII ROMÂNE de Al Florin Țene, în cadrul căreia Voichița Pălăcean Vereș a înmânat unor scriitori Diplome de Excelență din partea Editurii Napoca Nova, pe care o conduce, iar Al.Florin Țene a înmânat Ligyiei Diaconescu Trofeul GLORIA LIMBII ROMÂNE, semn de prețuire pentru organizarea în cele mai bune condiții, timp de cinci ani, a Sărbătorii ZILEI LIMBII ROMÂNE., după care a înmânat la cinci scriitori, care sau remarcat prin opera lor publicată în anul 2016, diploma “Virtutea literară “, același lucru l-a făcut și directoarea revistei STARPRESS înmânând “Diploma de Onoare unor scriitori din țară și diasporă.
În cadrul acestor ample manifestări au citit din creațiile lor poeții: Antonia Bodea, Florin T.Roman, Ligya Diaconescu, Neluța Stăicuț Isneluța, Titina Nica Țene, Mariana Popa, Olimpia Sava și Ionela Nicoleta Flood.
Cu această ocazie a fost vizitată Mănăstirea Roșia, din comuna Bicei, datată din anul 1896, localitatea Șiria, unde s-a născut Ion Slavici, și orașul Sebiș unde a văzut lumina zilei poetul, Mihai Beniuc la 20 noiembrie 1907, despre care Al.Florin Țene a povestit că în anul 1961 l-a vizitat pe maestru acasă la dânsul din strada Grădina Bordei, din București, luîndu-i un interviu pentru “Informația Bucureștiului “. In același oras s-a născut poetul Florin T. Roman, la 28 decembrie 1968, sufletul acestei manifestari.
În toată această perioadă scriitorii prezenți la amplele manifestări organizate în cinstea Limbii Române s-au bucurat de spectacolele susținute de Ansamblul RAPSOZII ZARANDULUI condus de Petrică Pașca. Și-au dat concursul cântăreții de muzică populară Gheorghe Cărbunescu, Maria Brădean, Doru Țica și Adrian Borcea.
Manifestările au fost coordonate de Ligya Diaconescu, Florin T.Roman și Al.Florin Țene
În anul 1918, în 31 august ZIUA LIMBII ROMÂNE va fi organizată de revista STARPRESS și Liga Scriitorilor Români în orașul Horezu.
Al.Florin Țene
Nota bene: Felicităm Primăria Cluj-Napoca, biroul cultură, învățământ, culte, pentru frumoasa sărbătoare pe care a organizato după cinci ani de la apariția legii privind instituirea Zilei Limbii Române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu