vineri, 15 decembrie 2017

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: „Dacă am fi avut un suveran ca Regele Mihai, nu cred că am mai fi asistat nici la manelizarea, nici la caricaturizarea limbii române, a gesturilor, a atitudinilor care văd că sufocă spațiul public”


Regele Mihai ar fi dat un exemplu luminos pentru români, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române într-o intervenție la Digi24.
„De când a sosit vestea trecerii la Domnul a regelui, am observat că o emoție sobră a cuprins pe mulți dintre noi. E un lucru care ține de lecția pe care regele ne-o dă și post-mortem, personalitatea lui atât de frumos rotunjită de niște valori pe care le-a transformat într-un mod de a fi, valorile creștine, constituie o lecție pentru noi toți, dar mai ales pentru cei din sfera politică. Sper ca această lecție să nu fie uitată prea curând”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române în emisunea „În fața ta” de la Digi24.
Regele Mihai va rămâne o figură de neșters în istoria României, iar politicienii de astăzi ar trebui să învețe din exemplul lui. „Mă refer în primul rând la lecția bunului simț. a discernământului, a bunei cumpăniri a cuvintelor, la limbajul elegant, deși nu inutil luxuriant sau pretențios. Regele vorbea o limbă română extraordinar de frumoasă, o limbă română la care nu a renunțat niciodată, pe care ți-o drag s-o asculți, chiar dacă vorbea uneori și gâtuit de emoție”, a continuat Bănescu.
Politicienilor de astăzi le lipsește respectul, a subliniat el. „Lipsește în mod clar respectul față de limbă, față de cel căruia i te adresezi, poporul român, față de niște valori pe care le clamezi doar cu ocazii festive, ne includem toți aici, nu doar politicienii, dar în primul rând ei. Să nu uităm cum l-au tratat oamenii politici atunci când regele s-a întors din cel mai lung exil, peste 40 de ani, practic l-au izgonit.”
NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu