Poesis - Mariana MOGA

Cărarea viselor

Iar am visat că urc spre infinit,
iar am visat poteci nenumărate,
întinereau chemările în gând
şi noaptea se stingea cu demnitate.

Liniştea de toamnă mă inspiră,
cad umbrele sub nucii arămii,
strivesc în pumn o frunză când tăcerea
îmi strigă dintre dealuri: „Mai rămâi!”

N-am vreme, cad cuvinte peste mine,
Mor clipe amăgite-n calendar
şi-n trecerea de astazi către mâine,
cuprinsă sunt de-un dor rudimentar.

În ora ce se-ascunde-n coame nude,
îmi cumpăr alte zile... fără ceaţă,
ceasul nu vrea să îmi oprească timpul,
dar răsăritul azi mi-a luat din viaţă.

S-au oxidat secundele-n perete,
îi cer iertare-n trecăt unui nor,
cuminte dimineaţa stă pe dealuri,
iar eu suspin de dorul unui zbor.

Versuri în decor encomiastic

În valea cu poteci îngândurate
Și vechi unghere pline de substanță,
Răvașe vieții scriu pe lângă plopii
Ce anonim împart căte-o speranță.

Tăcute versuri îmi străbat gândirea,
Dând semne c-au creat un univers,
Prin ierburi vagaboande saltă greieri,
Într-un dispreț total și fără sens.

Vâslește vântul peste o petală,
Trecând prin anotimpul alegoric,
Nu voi lasa să geamă sau să piară,
Iubiri ce rătăcesc fantasmagoric.

N-aș vrea să plec către un alt septembre,
Gonind prin dimineți neprihănite.
Aștept ca-n prima zi de sărbătoare,
Să stâmpăr setea orelor golite.

Fiori îmi saltă liberi prin cornee,
Se pierd în întunericul elastic,
Și dincolo de plopi dansează rumba,
Îngerii în decor encomiastic.

Vama dintre poluri

Salut eternitatea captând secunde nude,

ca cioburi de lumină cad fulgii... în pereche,

se despleteşte iarna prin vama dintre poluri,

în murmur de cristale c-o rânduială veche.

M-a invadat tăcerea cu valuri moi şi umezi,

nu simt nici o durere, azi nu mai sunt în stare,

îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii

şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare.

Între zăpezi bolnave de-atâta veritate,

zâmbesc un pic cam straniu şi mă cuprinde-un dor,

mă uit la cer să-mi cumpăr un dram de amintire

fiind înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior.

........................................................................................

Dureri îmi trec prin vene, atingând plămânul,

am devenit tamponul dintre pământ şi cer,

și de singurătate alerg în a mea urmă,

sub templul zilei astăzi sunt ultim grănicer.

Apocaliptic

Un decor apocaliptic cu ore pietrificate

Ce se pierd uşor în urma lăsată de Dumnezeu,

Stăpâneşte infinitul bântuit de nevedere,

Coborând apoi în rocă printre lut şi minereu.

Fuziune mâl şi ploaie concluzionau în piatră,

Când perdeaua de-ntuneric tot dansa în ritm păgân,

Profilând în zodiacul rămăşiţelor bipede,

Trei schelete ascunse-n roca fără aer şi plămân.

Timpul căuta sub oase vlăguit de existenţă,

Îngeri se stingeau în valuri înfăşaţi cu plânsul meu,

Pământul nu mai respiră oprindu-şi centrifugarea,

Când descoperă femurul unui brav arhiereu.

Îndrăznesc şi-mi plimb privirea cu o patimă atroce,

Prin gramatica culorii absorbită de elipsă

Și din propriile-mi gânduri rătăcite-n vama nopţii,

Îmi culeg nemărginirea la final de-apocalipsă.