Un strigăt pentru “Limba Română”

Acest text nu l-am scris pentru rating! Nici pentru a irosi sentimente pentru cauza naţională. Este strigătul unei realităţi basarabene, adică româneşti, de o dureroasă actualitate. Anul acesta, oameni de cultură din Maramureş au fost în două rânduri la Chişinău. A venit în Maramureş, recent, scriitorul Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Astfel, am putut cunoaşte, fără intermediari, ce ne bucură şi ce ne doare. Aşa că strigătul recent îl auzim la intensitatea adevărată. O revistă de curaj şi de foarte bună alcătuire valorică, pe numele ei ”Limba Română”, de la Chişinău, este pe cale de a sucomba. După 28 de ani de viaţă în limba română. Este o revistă de cultură şi ştiinţă. Fondată în 1991 de Ion Dumeniuk, avându-i alături pe Nicolae Mătcaş şi Alexandru Bantoş.

Cine a fost Ion Dumeniuk? Profesor de lingvistică generală, de origine ucraineană, unul dintre liderii mişcării literelor româneşti din Basarabia. A militat pentru readucerea alfabetului latin în Republica Moldova. A participat nemijlocit la elaborarea proiectelor de legi adoptate în 31 august 1989, contribuind la redeşteptarea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni. A fondat revista ”Limba Română.” Cea care acum strigă după ajutor. După ce a traversat ani cutremuraţi. Această revistă nu este un capriciu de grup, ci este dimensiunea unei abordări istorice şi literare cu rezonanţă pe cele două maluri ale Prutului.

Cunosc bine universul publicistic din Basarabia. Care a contribuit esenţial la ieşirea din crisalida unui timp străin spiritului românesc. Revista este în primul eşalon în acest demers istoric. Este o publicaţie-fanion, care explică, pe înţelesul acestei generaţii, contextul istoric care a reapropiat Basarabia de Ţară. Din colegiul de redacţie fac parte doi distinşi intelectuali români din Maramureş: universitarii Nicolae Felecan şi Gheorghe Mihai Bârlea. Îmi aduc aminte de anul 2000, când un număr al revistei a fost dedicat Maramureşului, la sugestia prefectului de atunci, Gheorghe Mihai Bârlea.

Finanţarea acelui număr a fost asigurată de maramureşeni. Atunci, o delegaţie din Maramureş a fost prezentă la Chişinău, de Ziua Limbii Române. Doamne, ce Maramureş, ce Basarabie şi-au dat întâlnire în Piaţa Adunării Naţionale! Stâlpi de curaj şi identitate naţională.

La Chişinău, în 27 martie 2018, am primit ediţia specială a revistei dedicată Unirii Basarabiei cu Regatul României. In memoriam deputaţilor Sfatului Ţării şi tuturor celor care au contribuit la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria Mamă şi la Reîntregirea Neamului Românesc. Un număr de excepţie! Un document preţios pentru Anul Centenar. Mi l-a dăruit Alexandru Bantoş, redactorul şef al revistei. Mai jos, pe pagina de gardă, o menţiune mi-a atras atenţia: ”Ediţia specială a revistei apare cu sprijinul financiar al lui Mihai Bantoş (Chicago), al Doinei şi al lui Mircea Băncilă (Geneva)”. Uşor de bănuit că este vorba de copiii Anei şi Alexandru Bantoş.

Deşi revista, cum spuneam, nu este o afacere de familie, ci apare sub egida Academiei Române. S-au terminat banii ministerelor culturii şi identităţii naţionale şi al românilor de pretutindeni? A dispărut ICR-ul? Chiar acum, în Anul Centenar? Doar nu vreţi să dea bani Dodon pentru limba română? Priviţi la vecinii unguri cât de atenţi sunt cu cei din afara graniţelor Ungariei! Recentul număr primit (7-8 din 2018), care se anunţă a fi ultimul, are un sumar de mare publicaţie. Tocmai se realizase fluxul colaborării cu revista ”Nord Literar”. Ana Bantoş şi Arcadie Suceveanu publică în revista din Maramureş, iar revista „Limba Română” găzduieşte articole semnate de Nicolae Felecan, Terezia Filip şi subsemnatul. Având un calendar riguros de colaborare. Exact ce trebuie făcut în acest an.

Tocmai acum se poate rupe aţa! Ce-i de făcut? Noi ne facem datoria să dăm semnalul de alarmă. Poate află cineva o cale de ieşire din acest unghi mort. Să nu uităm că revista ”Limba Română”, de aproape trei decenii, slujeşte istoria şi cultura de pe cele două maluri ale Prutului. Să dispară chiar în Anul Centenar? Aşa ceva nu-mi pot închipui.

Curaj, Alexandru Bantoş! La Dumnezeu este toată nădejdea! Poate şi la pământeni.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului