Partide tradiţionale, partide moderne

Până la urmă, indiferent de istoria pe care o au în spate, PNL şi PSD îşi au sorgintea în evenimentele din decembrie 1989 şi, în moduri mai mult sau mai puţin diferite, au însoţit istoria ultimilor 30 de ani.

Oricât ar încerca să-şi etaleze diferenţele, datorită activităţilor în comun, datorită membrilor care în esenţă nu sunt chiar atât de diferiţi pe cât şi-ar dori, PNL şi PSD se înscriu în rândul partidelor deja tradiţionale, cu apucături şi metehne identice.

Aceste partide mai degrabă se străduiesc să pară diferite decât sunt cu adevărat diferite.

Pe urma lor, formaţiunile desprinse din ele nu sunt funciarmente diferite. ALDE este un PNL mai mic şi ceva mai conservator, în vreme ce Pro-România este un PSD mai puţin îndoctrinat, mai puţin prăfuit la suprafaţă. În esenţă şi ALDE şi Pro-România s-au născut din ambiţiile foştilor lideri ai partidelor-mame şi vor sfârşi prin a reveni la sânul lor.

Sau invers, aşa cum îşi doresc domnii Tăriceanu şi Ponta.

PMP este o aşchie ceva mai obraznică ruptă din fostul PDL, o rămăşiţă a regimului Băsescu, tributară aceleiaşi mentalităţi a ultimului deceniu al secolului trecut. Trăind din amintirea a ceea ce fost cândva Traian Băsescu, şi PMP poate fi inclus în rândul partidelor tradiţionale.

Singurele partide cu adevărat noi sunt USR şi partidul lui Dacian Cioloş. Nu ştiu dacă li se potriveşte întrutotul calificativul de partide moderne. :i asta pentru că au acceptat prea multă vreme patronajul spiritual al preşedintelui Iohannis. Şi el un om al trecutului. Nu atât prin apartenenţa la Forumul German, formaţiune la fel de tradiţională ca PNL şi PSD, cum de altfel este şi UDMR.

S-a spus despre USR, şi acum şi despre PLUS-ul lui Cioloş, că nu ar avea ideologie. Într-adevăr nu pot fi încadrate doctrinar în curentele politice recunoscute ca atare.

Nu asta este principala cauză pentru care nu au un potenţial electoral comparabil cu cel mai mare partid, cu PSD. Un partid cu o intenţie de vot situată undeva între 10 şi 15% nu este un partid mare.

Întrebarea pe care trebuie să o punem mai apăsat în cazul celor două partide este dacă sunt formaţiuni reformiste. Modul în care se situează, de pildă, faţă de justiţie nu le recomandă ca partide reformiste. Pur şi simplu ele militează pentru păstrarea sistemului juridic în formula gândită de Traian Băsescu. Se cramponează de Laura Kovesi, se ataşează şi susţin amestecul serviciilor secrete în viaţa politică până la urmă.

Din punct de vedere economic nu au un proiect concret. Le lipseşte atât ideologul, cât şi gânditorul economic.

O altă lipsă gravă ţine de absenţa personalităţilor pregnante. Par mai degrabă o masă inertă, din care ies în evidenţă mai mult #reziştii din piaţă, chipuri cunoscute, dar iluştri necunoscuţi. Un fel de Vasile Roaită care-şi consumă testosteronul sociopat pe stradă.

Intelectualii care pigmentează protestele mai salvează onoarea acestor partide pe care le-am dori mai moderne decât se doresc ele însele.

Lucrul demn de remarcat este că există. Este adevărat că în acest moment, în loc să ofere soluţii, generează mai multe probleme.

Avem o scenă politică divizată, cu adversari care nu se diferenţiază între ei, dar s-ar putea întâmpla să fie şi mai rău. De exemplu să nu avem decât două partide, cele descrise aici ca tradiţionale, în sensul peiorativ al cuvântului. Adică depăşite, complăcându-se în acţiuni de suprafaţă, vânând doar voturile cetăţenilor. Faptul că au fost într-o alianţă de relativ succes, în formula USL, aduce un argument în plus că sunt în esenţă la fel.

Cum sunt USR şi PLUS, descrise aici ca partide ale prezentului, implicit ale viitorului? Nu se lasă uşor desluşite. Dacian Cioloş este uşor bâlbâit, cu idei dezlânate, iar Dan Barna prea timid pentru un lider de anvergură. Când este în preajma lui Cioloş se uită la el ca la un şef, se lasă dominat de el, cu toate că el reprezintă adevăratul partid al primei modernităţi din secolul 21.

Faţă de USR, noul PLUS al lui Cioloş este acelaşi lucru ca Pro-România faţă de PSD. Adică vine din coasta lui.

Iată un element de anormalitate la partidele moderne. Fără fuziune vor rămâne doar simple promisiuni, încadrabile la „tinere speranţe”.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş