Potrivit documentației
tehnice prezentată de executivul Consiliul Județean
reprezentanților plenului, prin
recomandările expertului tehnic și al
auditoriului energetic, soluțiile
adoptate conduc la modernizarea energetică a clădirii și a instalațiilor de
încălzire din spațiile comune în care
se desfășoară activități.
Indicatorii tehnici arată că, după realizarea lucrărilor de
intervenție privind reabilitarea
clădirii, se vor obține reducerea
consumurilor de energie totale, reducerea consumurilor de energie pentru
încălzirea spațiilor și reducerea anuală a emisiilor de gaze.
Durata de realizare a investiției este
de opt luni, iar sursele de finanțare
reprezintă contribuții proprii din bugetul
Consiliului Județean. În proiectul de
hotărâre se arată că, urmare a analizei cost-beneficiu și cost-eficacitate întocmite, sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea finanțării nerambursabile din fonduri europene,
demonstrând oportunitatea și
necesitatea socio-economică a investiției.
Valoarea totală a investiției este de
aproape 1,5 milioane de lei.
”Aceasta o clădire frumoasă a Consiliului Județean, care este reabilitată parțial din fonduri europene. A fost un proiect
în valoare de aproximativ două milioane de euro, care s-a desfășurat sub numele Înființare centru educațional privind energia durabilă în clădirea corp B, complex
Petofi – Baia Mare. Au rămas însă spații
care au nevoie de reabilitare și care
nu fac cinste județului prin modul în
care arată și considerăm că este normal
să finalizăm acest proiect, iar prin contribuția
instituției județene, întreaga clădire va fi modernizată. În anul 2020 expiră
perioada de sustenabilitate a proiectului european, dat fiind faptul că, vreme
de cinci ani de zile avem obligația de
a menține destinația pentru care s-a acordat sursa de finanțare din fondurile europene, iar anul viitor,
după ce întreaga clădire va fi reabilitată, vom încerca să îi dăm o direcție complementară. Consider că este util să
menținem și
destinația de centru educațional, însă pot să aibă loc și alte activități”, a arătat președintele
CJ Maramureș, Gabriel Zetea.
Aleșii
au votat și indicatorii privind reparații capitale la acoperișul
și
șarpanta
Palatului Administrativ
În cadrul aceleiași ședințe,
consilierii județeni au aprobat și indicatorii tehnico-economici la
obiectivul ”Reparații capitale șarpantă și
învelitoare Palat Administrativ și
lucrări de finisaje exterioare la Corp E”. Având în vedere degradarea avansată
a finisajelor exterioare ale corpului E al Palatului Administrativ și a învelitorii din tablă la corpurile A, B,
C, D, E, este imperativ necesar a se realiza lucrările de reparații capitale, a arătat, în expunerea de
motive, șeful administrației județene,
Gabriel Zetea. Prin votul consilierilor județeni
s-a aprobat alocarea sumei de 2,2 milioane de lei acestui proiect, cu o durată
de realizare a lucrărilor de opt luni.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu