sâmbătă, 16 martie 2019

Minutul de poezie - Elena Peiu

O, mama! Azi e ziua ta!

O, mama! Azi e ziua ta!
Te rog din suflet şterge-ţi lacrima
Pe chipul tău un zâmbet să apară
Şi-n sufletul curat să fie primavară.
Dacă aş putea ţi-aş dărui o stea
Sau soarele ori luna, chiar cerul de-aş putea,
Dar mai presus de toate aş vrea ca să primeşti
Un sincer „La mulţi ani!” şi tot ce îţi doreşti.
Mamă, măcar de ziua ta
Te rog din suflet, şterge-ţi lacrima,
De pe obrazul tău şi ochii tăi micuţi,
Azi fă-o pentru mine şi sigur ai să uiţi...
De griji, nevoi, necazuri, de supărări şi jale
Căci, mamă, pentru tine azi este o zi mare.
Azi numai pentru tine răsare soarele,
În zorii dimineţii se culcă stelele
Şi luna de pe cer se duce la culcare,
Măcar în ziua asta să fie sărbătoare!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu