vineri, 13 august 2021

Un nou număr al revistei ”Memoria Ethnologica”


 Colecția revistei ”Memoria Ethnologica”, publicată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) „Liviu Borlan” Maramureș la Editura Ethnologica, s-a mai înnoit cu un număr (78-79), care urmează să fie lansat marți, 17 august, începând cu ora 13:00, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.

20 de ani de la prima apariție a revistei

Memoria Ethnologica„ a debutat în anul 2001 ca o revistă de etnologie, ce însuma colecțiile de folclor ale unor cunoscuți etnologi, folcloriști, cercetători și oameni de cultură. Publicația, avându-l drept coordonator, la acea vreme, pe regretatul etnolog Dumitru Iuga, reprezenta un mănunchi de obiceiuri calendaristice, rituri de prag, lirică populară, poezia obiceiurilor, proverbe și fotografii-document. Cu timpul, revista a evoluat, a pornit de la tradiție și a ajuns la modernitate, fiind în pas cu lumea contemporană. Din anul 2002, revista îl va avea coordonator, iar apoi, din 2005, redactor-șef, până în aprilie 2021, pe prof. dr. Ștefan Mariș, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (foto 2). Începând cu anul 2005, revistele au cuprins două părți, prima parte formată din studii științifice, iar a doua cuprinzând colecții de folclor. Câțiva ani mai târziu, revista a dobândit și a treia parte, ce conține recenzii de carte. Din 2008, începând cu numărul 28-29, revista ”Memoria Ethnologica” devine un document științific, bine catalogat, atât în țară, cât și în străinătate, fiind evaluată de o bază științifică internațională. Fiecare studiu cuprinde cuvinte cheie și un rezumat în limbile română și engleză, precum și corpul studiului. Astfel, publicația a dobândit vizibilitate atât online cât și în formă tipărită, în mediul academic național și în cel internațional.

Un an cu schimbări și încercări

Numărul 78-79 al revistei ar fi trebuit să fie unul aniversar, festiv, publicația aflându-se la 20 de ani de existență. A fost, în schimb, un număr bulversant și încercat, întrucât Centrul Creației l-a pierdut pe cel care a fost aproape două decenii manager al instituției și mai bine de un deceniu coordonator, respectiv redactor-șef al ”Memoriei Ethnologica”. „Dedicăm noul număr memoriei prof. dr. Ștefan Mariș, care ținea deosebit de mult la această revistă. Cu toate obstacolele, am reușit, să mergem mai departe, să păstrăm continuitatea publicației, să îi păstrăm consistența, complexitatea abordării, ba chiar să îi îmbunătățim aspectul, noul număr fiind primul care se bucură de fotografii color”, a arătat Lucian Iluț, manager interimar al CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș.

Viața și vremurile au făcut ca noul număr să aibă și un nou redactor-șef: Corina Isabella Csiszár, care de ani buni face parte din redacția ”Memoria Ethnologica”, pe care o consideră o revistă de suflet: „Mă întorc în timp, la momentul în care unchiul meu îmi oferise cadou primul număr al revistei «Memoria Ethnologica», editat în anul 2001! Cu emoție, interes, curiozitate și căldură, am citit, am răsfoit paginile revistei, admiram fotografiile și îndrăzneam să visez… Punând revista la piept, am exclamat: «Uite, eu aici aș vrea să lucrez! Asta m-ar împlini!» Amintirea mă emoționează și acum și mă trezesc după ani ținând la piept revista cu același titlu, dar pentru care, începând cu acest număr 78-79, sunt redactor-șef. Acest titlu mă onorează, mă responsabilizează. Revista «Memoria Ethnologica» nu nu mai conține doar cultură tradițională, ci reprezintă o lucrare de studii culturale. Avem datoria morală de a ne face auziți în civilizația europeană și acest fapt se poate realiza doar prin redescoperirea istoriei și a culturii noastre populare”.

Despre amintiri, despre prezentul și despre viitorul unicei reviste de patrimoniu ethnologic și memorie culturală a județului se va vorbi și marți, 17 august, în Salonul Artelor de la Biblioteca Județeană din Baia Mare, în cadrul evenimentului de lansare a celui mai recent numă al revistei, la care sunteți invitați să participați. Accesul în sală se va face în limita a maximum 50 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Sursa: CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș. Credit foto: Rada Pavel



                                 Gelu Dragoș, Nicolae Scheianu, Claudia Tomescu, dr. Ștefan Mariș

2 comentarii:

  1. Felicitări pentru revistă! Dacă este procedura conform ”regulilor” pandemiei ca cei care intră peste cei 50 deja aflați în sală, vor fi opriți să nu intre, atunci îi lăsăm doar pe organizatori și pe cei din colegiul/redacția revistei și eventual pe unii care au publicat materiale în revistă să participe.

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi amintesc de aceea Miercure de poezie! Am fost prezenta pentru prietena mea Claudia! O sala surprinzator de plina au ascultat poezie de buna calitate de la cei doi invitati: Claudia Tomescu din Somcuta Mare și Gelu Dragos din Lucacesti! Regretatul Stefan Maris i-a laudat pe poeti, pe buna dreptate si a spus: ”Suntem mandri ca cei doi poeti au raspuns pozitiv, fara nici o ezitare provocarii noastre”! Ce timpuri frumoase! L. Maria

    RăspundețiȘtergere