joi, 19 august 2021

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a reacționat ferm, după valul de atacuri și ironii la adresa Bisericii

 


Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a reacționat ferm, după valul de atacuri și ironii la adresa Bisericii și a credincioșilor și derapajul lui Gelu Duminică, sociolog, cu puternic impact în social media, au pus paie pe foc în războiul ideologic.

„În peisajul pestriț al bâlciului deșertăciunilor virtuale de la noi este, desigur, mare aglomerație, dar loc pentru oricine. Mai ales pentru neisprăviții cu mult timp liber și nu doar în zi de duminică. Stridența, vulgaritatea și enormitatea unor mesaje expectorate de acești oameni mici în largul spațiului public sunt direct proporționale cu gradul lor de incultură, impostură și ideologizare care, toate, dăunează grav sănătății dialogului și organismului comunitar.

Unii dintre inepții emitenți ai unor mesaje ofensatoare la adresa comunității creștine majoritare, din care se laudă că fac parte, la adresa Bisericii Ortodoxe, criticată pentru fidelitatea ei față de litera & spiritul Evangheliei și suspectată în mod tâmp de „talibanism”, dar și la adresa unor reale personalități publice ale culturii române (precum savantul european Adrian Papahagi, sau eruditul teolog și scriitor Mihail Neamțu), calomniate din cauza poziționării ferme față de firesc și valori umane validate de istorie, asemenea inși cu vocația anonimatului perfect și care în absența mass-media românești chiar ar fi reușit să și-o împlinească, asemenea personaje grotești ajung să fie invitate în emisiuni tv, să fie tratate ca și cum ar exista profesional sau cultural, ca și cum ar avea vreodată ceva de spus, deși absolut nimic în afara stridentei apartenențe ideologice nu-i recomandă.

Apartenența entuziastă la ideologia vremii e instrumentul de parvenire socială pentru acest gen de oameni, experți în teoria nimicului absolut. Oameni pe a căror implicare fără scrupule s-a edificat cândva socialismul, care detesta exact aceleași lucruri denunțate azi de ideologii lui metamorfozați în activiști civici cu aere universitare: trezvia morală, excelența profesională, fidelitatea față de valorile nenegociabile ale creștinismului, rezistența la spălare pe creier prin politici egalitariste sau, mai recent, rezistența la acceptarea aberației transgenderiste și a sexualizării minții copiilor în școală.

Asemenea personaje care într-o societate sănătoasă axiologic nu ar deveni niciodată vizibile, voci afirmate exclusiv prin activism ideologic setat să bruieze spațiul dialogului public cu teme din agenda progresismului cristofob și lgbt-ist alergic la ordinea morală a firescului, acești ipochimeni obraznici devin prezențe publice cu adevărat toxice pe măsură ce ramificata lor impostură e validată mediatic și mesajul lor agramat & otrăvit e preluat ca reper de discuție.

Acești omeni care se vor face mereu de râs certându-se cu realitatea, cu adevărul obiectiv, cu tradiția culturală și religioasă, cu Biserica, nu merită doar o terapeutică ironie trecătoare, ci și compătimirea noastră constantă. Sunt atât de singuri în prizonieratul minciunii lor!”, a transmis Vasile Bănescu, potrivit B1TV.

                                                                                                                         C.L.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu