Cosmonautul a plecat cu trenul

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

Am avut norocul să-l întâlnesc pe Dumitru Prunariu chiar în Maramureș. Intuiția marelui scriitor Augustin Buzura de a-l invita pe unicul cosmonaut român la celebrele Cursuri de cultură și civilizație românească s-a dovedit inspirată. Erau cursanți din mai multe țări ale lumii și am putut arăta și noi o izbândă cosmică. A stat vreo două zile pe la noi și tot timpul am fost alături. Așa ne era menirea întâlnirilor. Am fost cuprins de emoții firești în preajma lui, dar nu am ezitat să-l întreb atât despre lumea cerului necuprins, cât mai ales despre cele pământești. În dialogurile noastre s-a dovedit a fi un personaj absolut terestru, sobru, cu vorba precisă, un excelent partener de discuții. Mi-a atras atenția luciditatea cu care privește gestul lui unic de navigator în spațiu, fără orgoliu, ci ca o misiune științifică, dusă la bun sfârșit.

Reamintesc că, în perioada 14-20 mai 1981, echipajul româno-sovietic, format din Dumitru Prunariu și Leonid Popov, a efectuat un zbor cosmic comun la bordul complexului orbital SOIUZ T4. A stat în Cosmos 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Deocamdată, Dumitru Prunariu rămâne singurul român care a văzut Pământul din Cosmos. După cum merg vremurile, într-un viitor chiar mai îndepărtat, România este puțin probabil să mai trimită un om în spațiu. Deoarece nu mai avem legături cu țările care au misiuni spațiale. Statele Unite nu au trimis, până acum, în Cosmos niciun astronaut din Europa de Est. Așa că un român în Cosmos este greu de închipuit într-un timp apropiat.

În acele zile pământene, când cosmonautul Dumitru Prunariu s-a aflat în Maramureș, am discutat pe varii teme. Când a aflat că poetul Nichita Stănescu a bătut în două rânduri coclaurii maramureșeni, am deschis o poartă spre un domeniu mai puțin cunoscut de mine. Adică prietenia cosmonautului cu marele poet. L-a cunoscut prin intermediul publicistului Alexandru Stark, care a realizat cu Dumitru Prunariu o serie de interviuri în perioada de pregătire a zborului cosmic. A ajuns la Nichita acasă. Poetul era cu piciorul în ghips. A fost primit în casa amenajată destul de simplu, românește. Omul care a fost în Cer a constatat că Poetul era înconjurat de multă lume, mulți prieteni, poeți care au devenit nume sonore ale literaturii contemporane.

Aici aș putea continua eu cu descrierea, deoarece am fost de câteva ori în apartamentul lui Nichita Stănescu. Avea două camere, iar în sufragerie era o prietenească masă hexagonală. La geam, copacul Gică, pe care poetul îl dezmierda cu alese cuvinte. Cosmonautul a fost impresionat de Poet. În interviul cu Dumitru Prunariu el spune despre Nichita: „Impresia care mi-a făcut-o a fost a unui om extrem de deschis, de sincer. A unui om care trăiește momentul, trăiește cu patimă fiecare secundă din realitate. Și o trăiește prin poezia lui.”

Apoi am colindat prin biografia românului care a văzut lumea de sus. Pentru el, zborul cosmic a fost un eveniment unic, care i-a schimbat viața. De la profesiunea de inginer de aviație, pe care a abordat-o inițial, a ajuns să aibă o pregătire specială. Candidații pentru zbor au fost în jur de 150. Au rămas doar doi: el și Dumitru Dediu. După examene și probe riguroase, sorții i-au făcut cu ochiul. A fost în Cer, s-a întors pe Pământ și eu am stat de vorbă cu el în Maramureș. L-am întrebat și eu, așa gazetărește, dacă l-a văzut din Cosmos? Mi-a răspuns atunci: „În Maramureș am fost de câteva ori. Este un loc extrem de plăcut în care revin cu plăcere de fiecare dată. Relația mea este de suflet. Știam Maramureșul bine. Când eram în Cosmos mă uitam cu drag la el. Dar Maramureșul se vede mult mai clar de pe Pământ.”

După șederea pe la noi, l-am condus la gara din Baia Mare. Așa, cosmonautul a plecat cu trenul. Sună puțin straniu, dar a fost adevărat. Fotografiile de atunci le-am rătăcit. Am găsit-o pe aceasta, în care Poetul Nichita Stănescu stă pe umărul Cosmonautului Dumitru Prunariu. Mi-am amintit, cu o oarecare întârziere, de cosmonautul Dumitru Prunariu, deoarece luna trecută, pe sfârșite, a împlinit 70 de ani. Nu am uitat că un român a fost în Cer. Dă, Doamne, bine!