miercuri, 26 octombrie 2022

ION GEORGESCU MUSCEL REDIVIVUS!


 Motto:

Pentru atunci când din timpul prezent vom cerne amintiri rătăcite în uitare și clipe de speranță târzie...
(Vasile Bele)
ION GEORGESCU
ATELIERUL DE... REPARAT FLUTURI. POEZIE ȘI PICTURĂ
(poem îngemănat)
(1).
POVARĂ POETICĂ LA PURTĂTOR
Doamne,
du-mă într-o altă ZODIE,
lângă tine anotimp de vise
să pot culege
clipe de speranță
și sărutări cernute
din CĂRĂRI DE SMARALD,
Știu că am greșit
nimic nu voi să schimb
vorbesc cu bruma lunii
și c-o FOTOGRAFIE
dintr-un izvor de rouă...
Dacă ajung în POIANA curcubeului
am să culeg amintiri viitoare
pe care le voi dărui
unui albastru,
Azi, ÎNOT în tulburări de ape
dar se vor limpezi
atunci când COPIII PRUNDULUI
nu vor mai rătăci!
Deschid ZĂVOIUL VIEȚII
și las o amintire
să cadă asupra unui CÂNTEC de gheață,
Voi adună CURIOZITATE
în speranțele pierdute
PRIN VECHILE HURUBE
ce azi sunt prăfuite...
Amintirile viitoare ne anunță
că timpul este plecat
spre un alt amurg,
ERAM PUȘTAN... mai pot întoarce ani?
Din izvorul muntelui curg întrebările
cernute prin sită de rouă
CE-AȘ VREA să-mi fie
zâmbet de stele
într-o zi tristă
pentru când doar aceste CĂRȚI
ne vor trezi să privim cerul
unui ieri trecut pentru un mâine
despre care nu știm
dacă ne mai aparține...
Am să las vorbă la CÂRCIUMĂRESE
să mă culeagă din vântul albastru
iar din NORII însingurați
să curgă timp viitor
PRIVIND FÂNARUL plin cu patimi oarbe
voi îndrăzni s-o-ntreb pe CREZINA
despre asfințitul albastru
petrecut în tăcerea unui
VAS-OGLINDĂ - SUFLETUL MEU,
Târziu în lumina gândului
și după somnul zorilor
CAVALERIA UȘOARĂ își începe marșul către fericire
iar CREZINA cu coșul în spate
PRIVIND LA POZE DE DEMULT
își chema iar tinerețea
cu speranța că UN DEBUT ÎN FERICIRE
ar scăpa lumea de păcat...
Îmi voi începe viața
pornind într-o CĂLĂTORIE
spre visare
pentru că IAR TE-AI SUPĂRAT
pe zborul fără de cuvinte peste vremuri
nu voi păși pe întuneric
îl voi picta CA O SPERANȚĂ
dar nu cea din urmă,
Azi, voi aduna o PASTORALĂ
și o voi duce ÎN PARC
printre goruni și trandafiri,
În toamnă o voi duce LA STÂNĂ
la stâna din muntele Tăcerii
să audă mulsul oilor
lătratul câinilor
în GRĂDINA CU PANSELE...
DE DIMINEAȚĂ voi trezi vântul
și vom începe un MARȘ ÎN CARPAȚI
împreună cu Rodica - PISICUȚA JUCĂUȘĂ
CÂTEODATĂ mă voi opri
acolo UNDE-I FRIG
cuprins de PESIMISM
optimismul mi l-am găsit plecat
să culeagă FLOARE DE GUTUI.
DE-AR FI doar albastru necălcat
aș porni visările
să aștearnă STIHURI ACRIȘOARE
fară nicio INTENȚIE
doar zborul spre lumină
și anotimpurile răstignirii
vor sluji tăcerile din
cele trei CĂRĂRI DE SMARALD...
N.A. ce apare scris cu majusculă sunt titlurile unor poeme din volumul ,,Atelierul de... reparat fluturi. Poezie și pictură", autor Ion Georgescu).

VASILE BELE

Foto: GDL

Un comentariu:

  1. Sunt niște picturi si poezii admirabile, la care pictorul Ion Georgescu Muscel a lucrat luni si ani! Te felicit Bele Vasile pentru acest poem inedit! Sunt sigur ca domnul diriginte apreciaza ce ai scris din inima ta mare...

    RăspundețiȘtergere