Guvernanții de după 1990 nu au avut niciun interes să le dea românilor adevărul!
După aproape 35 de ani de la momentul în care șeful
de stat și soția sa au fost executați, ginerele si nepotul lui Nicolae și Elena
Ceaușescu cer rejudecarea procesului din decembrie 1989[1]. Soțul Zoiei
Ceaușescu, profesorul Mircea Oprean, și un nepot cer ca sentința din decembrie
1989 să fie anulată și procesul de la Târgoviște, rejudecat, avocatul acestora,
prin Bogdan Petre, explicând că procesul va avea loc în două etape și a
detaliat de ce apar două acțiuni pe portalul instanței.
„Vorbim aici de un proces ce va avea loc în două
etape. Sunt două căi de atac exercitate. Vorbim despre un recurs «tehnic» și un
apel. Recursul vizează sentința din 25 decembrie 1989, prin care soții
Ceaușescu au fost condamnați la moarte și o sentință în ceea ce privește
reconstituirea acestui dosar, care ar fi dispărut imediat după „sinuciderea”
președintelui completului, Gică Popa. Am făcut anumite demersuri la anumite
intituții, am intrat în posesia anumitor acte”, a precizat avocatul Bogdan
Petre.
Profesorul Mircea Oprean, soțul Zoiei Ceaușescu, a
punctat că nu-și dorește să atace sentința din dosarul socrilor săi.
„Nu ne-am propus să atacăm sentința din dosarul
socrilor mei. Am considerat că este peste puterile noastre. În decursul
istoriei, justiția a greșit uneori, dar ea și-a demonstrat puterea prin
recunoașterea greșelii și a remediat într-o formă. În cazul de față, justiția a
rămas cu scheleții în dulap. Nu a considerat că este cazul ca ea să-și câștige
credibilitatea prin recunoașterea unei erori.
Guvernanții de după 1990 nu au avut niciun interes
să le dea românilor adevărul. Eu, în calitatea mea de soț al Zoiei, și Zoia am
fost acuzați, printre altele, de subminarea economiei naționale, de
complicitate la subminarea economiei naționale. Nu vă spun că infracțiunile
s-au succedat de la o ordonanță la alta începând din 1993 și până în 2002, dar
ori de câte ori s-a reluat cercetarea, nu am fost informați, nu am fost puși în
temă de noile infracțiuni care au apărut și, culmea, și pentru Nicu s-a reluat
cercetarea, deși murise în 1996. Se știe că așa ceva nu se mai poate întâmpla.
După aceste ordonanțe, neputând să ne recuperăm
bunurile în totalitate, pentru că eu și Zoia apăream că suntem complici la
subminarea economiei naționale, cum făptuitorul subminării era socrul meu, cum
acea sentință producea efecte, toate se loveau de această sentință”, a declarat
ginerele lui Nicolae Ceauşescu, Mircea Oprean
De asemenea, Mircea Oprean a explicat că nu-și
dorește și că nu intenționează să ceară recurs pentru sentința din decembrie
1989 pentru că, astfel, și-ar recunoaște vina. Profesorul subliniază că îți
dorește rejudecarea procesului și astfel să-și poată recupera și bunurile care
îi aparțin.
„Ce este interesant aici? Procuratura ne-a confiscat
o parte din bunuri și o parte ni le-a restituit, dar în înțelepciunea ei,
procuratura știa care sunt lucrurile dobândite din infracțiune și care nu. Ei
au împărțit cum au vrut ei.
Procuratura ne-a acuzat, procuratura ne-a confiscat,
dar procuratura nu ne-a dat voie să mergem la o instanță de judecată care să
stabilească vinovăția. Noi am spus că, în funcție de asta, mergem la pușcărie
sau oriunde ca să ne ispășim pedeapsa. Valentin a atacat toate ordonanțele
Parchetului. Zoia era într-o stare de sănătate șubredă și, dat fiind eșecul
nostru, a refuzat să mai facă vreo acțiune. Valentin a continuat singur și în
numele lui Nicu, și în anul 2007, deci după ce a murit Zoia, obține o sentință
definitivă de desființare a tuturor ordonanțelor Parchetului și restituirea
bunurilor, dar pentru el.
Am zis că trebuie să fac ceva pentru a obține
disjungerea cauzei noastre și să-mi dovedesc în justiție nevinovăția cu privire
la acuzația de complicitate la subminarea economiei naționale. Ca să pot face
asta, eu aveam nevoie să ajung la dosarul principal în care sunt acuzele și
dovezile că socrul meu a subminat economia națională. Era singura cale pentru
a-mi putea construi apărarea.
Ajunși acolo cu domnul avocat, dosarul cu sentința
din 25 decembrie nu există. Ba mai mult, dumnealui constată că, în 2003, a fost
un proces de reconstituire a acestui dosar pe baza mărturiilor celor care au
participat la primul dosar.
În situația aceasta, ca să avem dovezile pe care să
le combatem, a trebuit să facem aceste două acțiuni. În acțiunea noastră, nu am
cerut și nu intenționez să cer recurs la sentința din decembrie. Pentru că asta
ar însemna că eu, Valentin și ceilalți am recunoaște că procesul de fond a fost
corect. Or nu, noi nu recunoaștem, ci cerem rejudecarea procesului pentru a se
respecta toate procedurile legale și a se aduce probele în acest proces.
Nu este vorba despre recuperarea averii lui
Ceaușescu. Este vorba despre bunurile mele și ale Zoiei, bunuri personale”, a
detaliat Mircea Oprean obiectul acțiunilor.
Avocatul a mai explicat că a fost nevoit să facă
recurs, deși Mircea Oprean nu recunoaște recursul declarat, deoarece, în acest
mod, epuizează toate căile ordinare. În acest context, instanța poate
recalifica calea de atac într-o cale a apelului.
„Din punct de vedere al tehnicii judiciare, noi
considerăm că instanța va fi nevoită să recalifice calea de atac. Domnul
profesor nu acceptă și nu recunoaște recursul declarat. Eu, ca profesionist, a
trebuit să formulez acest recurs pentru a epuiza căile ordinare. E o
desfășurare corectă și pentru a avea acces la revizuire, poate că instanța va
sesiza că nu a fost niciodată comunicată sentința, deci nu ai acces la
revizuire pentru că n-ai epuizat căile de atac ordinare. Trebuie recalificată
această cale a recursului într-o cale a apelului.
Ce este cu totul fabulos în acest dosar? Pe lângă
faptul că nu există dosarul de urmărire penală, și vă spun pe baza dosarului pe
care l-am primit de la Tribunalul Militar Teritorial. El poate exista, dar din
punct de vedere legal, nu știu unde se află. Există o adresă interesantă în
care tribunalul răspunde printre rânduri că nu au înregistrat niciodată un
dosar de instanță cu calitate de inculpați a soților Ceaușescu.
Noi am înregistrat în registrul de intrări o
sentință, sentința 1 din 25 decembrie 1989. Adică? Tribunalul Militar Tehnic
Teritorial a fost șuntat. A fost nevoit să înregistreze această sentință după
ce a fost pusă în executare. În cazul acestui dosar, în reconstituirea făcută
în 2003, există tehnic o încheiere, o minută scrisă de mână de către complet și
sentința redactată ulterior.
Fabuloasă este minuta redactată de către completul de
judecată, iar acea minută este o garanție supremă a ceea ce s-a întâmplat în
acel moment. Justiția nu este nici sentiment, nici trăire, ci o chestie
tehnică. În minută, adică la momentul când cei doi judecători stabilesc
pedeapsa capitală cu moartea a soților Ceaușescu, tot ei doi menționează că iau
act că nu se dorește executarea recursului, că nu se reculează sentința
penală”, a precizat avocatul Bogdan Petre.
Pe 25 decembrie 1989, Nicolae și Elena Ceauşescu au
fost „judecați” de un Tribunal Militar Excepțional și condamnați în aceeași zi
la pedeapsă capitală. Curtea Militară de Apel București va discuta acțiunea
depusă de avocatul soțului Zoiei Ceaușescu, în cazul hotărârii din 25 decembrie
1989, prin care fostul președinte Nicolae Ceaușescu și soția sa au fost
condamnați la moarte și executați.
Pe data de 18 septembrie 2024, un grefier al Curții
Militare de Apel București va striga numele celor doi, fiecare cu calitatea de
apelant intimat-inculpat. Apelul a fost declarat împotriva sentinței
1/25.12.1989 a „Tribunalului Militar Excepțional” – tribunal constituit din
inițiativa Consiliului Frontului Salvării Naționale pentru procesul soților
Ceaușescu. Aceștia au fost judecați sumar și executați la scurt timp după
pronunțarea sentinței.
Autor:
Ema Ionescu
Sursa:
art-emis.ro
Notă – Titlul original – Ginerele și un nepot al lui
Nicolae Ceaușescu cer rejudecarea procesului din decembrie 1989:
————————————
Sursa –
https://r3media.ro/ginerele-si-un-nepot-al-lui-nicolae-ceausescu-cer-rejudecarea-procesului-din-decembrie-1989-guvernantii-de-dupa-1990-nu-au-avut-niciun-interes-sa-le-dea-romanilor-adevarul/
-16 august 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu