Motto
În globalismul actual,
a fi nemuritor se cheamă
s-aduni în plan material
și să devii neghiob cu fală.
S-ajungi, adică, un pion
în mâna marilor sforari,
care le spun naivilor
că ei de slavă-s dătători.
Cu-atât mai mult în România
din epoca postdecembristă,
unde-i împins la neuitare
doar insul c-o „morală” hedonistă...
Fiecare
om cu discernământ și aspirații înalte tinde să rămână în memoria familiei și a
generațiilor viitoare prin comportament, vorbe inspirate și fapte remarcabile,
toate astea având forța lăuntrică de-a rămâne mai mult sau mai puțin vii în
amintirile orale (legende, doine, balade, cântece etc.) sau în documentele
cultural-istorice ale urmașilor, adică de-a învinge neîncetata ofensivă a
timpului rău și bolnav întru fărâmițare, denaturare și minimalizare (sau,
dimpotrivă, hiperbolizare prin răstălmăcire), până la deplina uitare.
Prin
urmare, resortul intim și mereu tânăr al acțiunilor umane, din care se
alimentează progresul triadei consum-confort-comoditate
(mult suferinda coloană vertebrală a actualei civilizații hiperpoluante), nu se
limitează la anticul dicton Carpe diem (Trăiește
clipa), ci instinctiv vizează „nemurirea”, chiar dacă – în majoritatea
cazurilor – ea cuprinde vreo 2-3 generații de membri ai familiei, prieteni și
cunoștințe apropiate: „eroica” trudă zilnică pentru cei mulți și cu frică de
Dumnezeu, jertfele marilor înzestrați (gânditori, savanți, artiști, reformatori
religioși), conducători politico-militari.
Și
fiindcă tot am amintit mai sus de epifenomenele politice, iar prezentul articol
îi are în vedere pe actualii mari aflători în treabă de pe meleagurile
mioritice, nu strică să fac următoarele precizări:
1)Deși
istoricii francezi s-au dat peste cap (evident, prin omisiuni, falsuri,
interpretări tendențioase și voit panegirice) să-l facă pe Nabulione Buonaparte
(acesta este adevăratul nume al italianului franțuzit, așa cum apare „într-un
vechi registru bisericesc”!) egalul lui Alexandru Macedon, Hannibal și Iuliu
Cezar într-ale curajului, inspirației, strategiei și tacticii militare, totuși,
celebrul om de cultură Jacob Burckhardt ni-l prezintă în articolul „Napoleon I,
după cele mai noi izvoare” din cartea Artă
și istorie (Biblioteca de artă, Editura Meridiane, București, 1987) ca
fiind „un principiu al răului” (francez necultivat – „n-a învățat niciodată ca
lumea ortografia franceză și scria cu totul ilizibil”, prost crescut – „nu avea
nimic din ceea ce se puteau numi bunele maniere”, posesor al unor cunoștințe
mediocre de istorie și de matematică, fără inimă, nepoliticos, sumbru,
disprețuitor cu semenii și cu adevărul, îndeosebi acela din comunicatele
oficiale, însă îndrăgind și întreținând bârfele, calomniile și mijloacele
meschine de felul deschiderii tuturor scrisorilor), care – împins până la
dezertare (și-a părăsit armata din Egipt și pe cea zdrobită în Rusia) de
enorma-i ambiție și voință, prioritar malefică – nu numai că astăzi este
considerat despot și pe bună dreptate acuzat „pentru invadarea Franței în 1814
și apoi în 1815”, dar, împreună cu nepotul Napoleon al III-lea, mai este acuzat
pentru invazia prusacă din anul 1870;
2)Ce să
mai spunem de Hitler și Stalin, lighioanele care au ordonat uciderea a zeci de
milioane de adversari politici și de dușmani, sau despre Ceaușescu și inumana
lui „iepocă de aur”, chit că
mărturisitorul Petre Țuțea, în pofida atâtor aberații și păcate, îl considera
marele patriot ce a scos România din feudalism cu haotica lui industrializare,
sau – în amarnicele noastre zile – despre oribilii și „eternii”
cârmuitori-criminali Vladimir Putin și Kim Jong-un!?
Revenind
la „oile” noastre și la detestabilele lor methne politrucianiste, nu trebuie
pierdut din vedere faptul că „originala democrație” de pe aceste meleaguri
funcționează ca la carte: alegerile parlamentare suprapuse peste Ziua Națională
(inconștiență, nepăsare sau sfidare?), congrese a căror cvasi-unanimitate și
inutilitate continuă jegoasa tradiție comunistă, campanie fățișă pentru
găunoasele prezidențiale de la sfârșitul lunii noiembrie-începutul lunii
decembrie și care astfel încalcă în mod flagrant legea cu cele 30 de zile
alocate în acest sens (mai puțin ziua de dinaintea scrutinului).
Dar
cine, mă rog, să-i ia la rost ori să-i sancționeze pe catindați, când înșiși liderii „rotativilor” (Marcel Ciolacu și
Nicolae Ciucă) au umplut țara și internetul cu informații și afișe despre
competiția dintre cei mai valoroși (zău ?) aspiranți la calitatea de chiriaș de
lux al Cotroceniului. În acest (ne)nobil scop, exghinărarul a pozat în ostaș
devotat țării, alții au scris cât mai pe placul și înțelesul lui, iar resturile
liberale l-au răsplătit pe „autor” cu mizilicul de două milioane euro, bani
înșfăcați din sărmanul nostru buget (aproximativ suma premiilor primite de toți
medaliații români la Olimpiada pariziană).
La
rândul său, fostul ultraș George Simion (candidat din partea fioroșeniei numită
AUR) le promite naivilor un milion de apartamente (taman câteva orășele) la un
preț de maximum 35000 euro, iar credulii dau năvală să se înscrie pe hazoasele
liste cu iluzii suveranisto-prospere.
Deocamdată
ceilalți competitori (necușerul Mircea Geoană, Elena Lasconi, Diana Șoșoacă
ș.a.m.d.) o lasă mai moale cu promisiunile/minciunile gogonate, dar în curând
își vor da și ei drumul, spre deliciul tot mai puținilor români onești și cu
judecată.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
29 aug. 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu