Am primit zilele trecute, prin Poșta Română trei reviste de literatură, artă și cultură de mare valoare. Emoțiile sunt la fel de mari, de fiecare dată, când poștașul îți bate la ușă și-ți oferă plicul. Primul instinct este să te uiți la Expeditor. Am să fac scurte referiri la ele în ordinea primirii lor.
Tocmai de la malul mării, din Constanța, am primit revista semestrială de cultură, educație și opinie „Dobrogea culturală”, Anul XIV, Nr. 1 (33) ianuarie - iunie 2024, cu un consiliu redacțional închegat din care fac parte: Vasilica Mitrea, Costel Avrămescu, Sandu-Gabriel Constantin și Gabriela Dobre. Editorialul este semnat de Vasilica Mitrea „Despre fericire”. Costel Avrămescu, într-un eseu pe care-l continuă din precedentul număr, vorbeste despre „Revistele de cultură, formă inseparabilă a libertății de expresie”. Președintele național al LSR, Al. Florin Țene, ne introduce și ne vorbește despre „Celula lui Dumnezeu sau conștiința de sine în contextul nașterii religiilor”. Poezia este reprezentată de Vasile Bele, Alina-Elena Hanu, Radu Botiș, Polina Gheorghe, Marinela Belu-Capșa, Mioara Oprișan, Costel Avrămescu, Ina Dumitrescu, Petre Manea, Maria Bem și Laura Potîrlău. Liliana Popa realizează un interviu cu scriitorul Narcis Zărnescu despre Urmuz, Gelu Dragoș prezintă revista „Mărturii maramureșene” editată de Radu și Andreea Botiș, Răzvan-Raul Ivan continuă cu un studiu monografic despre „Capela militară Carol al II-lea din Constanța iar George Dimitriu propune o proză scurtă intitulată „Copacul cu ...cormorani”. Alte rubrici interesante sunt semnate de către Sorin-Marcel Colesniuc (arheologie), Luciana-Cosmina Vlad face o cronică literară la David R. Hawkins, Ilie Cileagă o cronică despre „Epistolele către Ovidiu”, Constantin Cheramidoglu scrie „Despre italienii din Dobrogea”, Nicoleta Vlașin propune proza „Marți, 13”, Angela Dumbravă este prezentă cu proza scurtă „Dimineți colorate” iar la rubrica „Dialoguri culturale” Gabriela Dobre îi ia un interviu muzicianului Răzvan Săraru, prim solist al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța. Sunt și alte rubrici deosebit de interesante, motiv tocmai bun să intrați în posesia acestui număr și să-l lecturați.
De peste ocean, din Canada, dar cu redacția la Oradea, județul Bihor, am primit publicația trimestrială „Poezii pentru sufletul meu”, nr. 15/2023. Editorialul semnat de Johnny Ciatloș Deak „Să învățăm să dăruim” ne spune, printre altele: „Dăruind nu doar obiecte, ci și atenție, sprijin și încurajare, experimentăm o satisfacție interioară profundă. Nu există bucurie mai mare decât aceea de a vedea zâmbetul sau recunoștința pe chipul celui căruia i-ai adus un strop de fericire. Această bucurie transcede valoarea materială a darului și pătrunde în sfera emoțională și spirituală.” În acest număr deosebit de bogat, la rubrica „Români de succes” este un interviu cu cântărețul Mihai Trăistariu, reprezentantul României la „Eurovision” cel mai bine clasat, știri culturale din Montreal, noutăți editoriale, arta în imagini și multă poezie printre care și maramureșenii: Aurelia Oancă, Gelu Dragoș, Ioan Romeo Roșiianu, Radu Botiș și Vasile Bele. Profesorul Valentin Lupea semnalează apariția trilogiei „Împreună”, albastru-galben-roșu (coperțile), editată la „Globart Universum” Montreal de către Mihaela CD și Johnny Ciatloș Deak. Felicitări!
Cea mai proaspătă revistă primită acasă este revista Grupului Internațional de Poezie și Artă „Zbor spre înălțimi”, Nr. 2 Anul I, iulie 2024, care-i are ca și conducători pe fondatoarea revistei Camelia Corina Boț iar redactor șef pe poetul Ionuț Pande. Din colegiul redacțional mai fac parte: Florentina Savu, Daniela Konovală, Nicolae Toma, Relu Popescu, Mira Minu, Mihaela Vaida și Roland Coc. Grafica acestui număr îi aparține lui Paul Andrei Rîpă. Este tipărită în condiții grafice excepționale la editura „Castrum deThymes„ Giroc, Timiș. Interesante rubrici ne propun „Refrene dragi”, „Zbor spre înălțimi, la final de proiect” de Florentina Savu, „Dezvăluiri” de Camelia Corina Boț, Nela Viorica Boca vorbește despre Daniela Konovală, la fel ca și Dumitru Sîrghie, despre cartea de poeme a Marilenei Răghinaru și Ionel Arădoaie are o cronică Florentina Savu, Walter Ubelhart face referire la „Mișcarea teatrală de la Băiuț - scena de la Capătul lumii”, Iacob Oniga ne vorbește despre poetul Avram Măgurean, aforisme semnează Relu Popescu (Viorel Poenaru) și multă, multă poezie bună. Semnează poeții: Manuela Cerasela Jerlăianu, Mira Minu, Manuela Munteanu, Julia Dragomir, Georgeta Istrate, Florentina Savu, Iancu Cătălin, Lidia Zadeh, Didi Grosu, Ionuț Pande, Camelia Marin, Ion Sima Delagaleș, Adrian Vasile Iftime, Georgeta Radu, Teodor Dume, Mihaela Vaida, Paul Andrei Rîpă, Camelia Corina Boț, Georgeta Rada, Marin Rada, Nicoleta Lupu, Luminița Trăistaru, Viorel Gongu, Flori Cristea, Daniela Konovală, Gabriel Cristea, Oviniu Oană Pârâu, Petre Vatuiu, Dorina Omota, Cristina Copia, Cristina Pașca, Gelu Dragoș, Costina Tănasă, Dorel Rotariu, Iacob Oniga, Adriana Apostol, Cristina Serghiescu, Daniela Topîrcean, Elena Neacșu, Cornel Florin Cubleșan, Ioan Avram, Doina Badilă, Radu Dragoș, Ana Cris, Nicolae Toma, Aura Nicoleta Lupșescu și Daniel Luca. O revistă care are aripile necesare să se mențină la înălțime, încă de la primele numere!
Gelu Dragoș, UZPR
În numele redacției revistei Zbor spre Înălțimi, vă mulțumesc, domnule Dragoș Gelu, pentru vorbele frumoase rostite la adresa revistei și pentru cuvintele elogioase spuse despre autorii incluși în acest număr 2 al revistei! Cu prețuire, Ionuț Pande
RăspundețiȘtergereCu mare drag! O meritati din plin!
Ștergere