Cine poate explica dedesubturile eliminării Dianei Soșoacă? Nu cred că exasperarea în fața aberației comportamentale a Cucoanei a contat. Nici încălcarea legii nu a fost dovedită, în ciuda bîlciului permanent în văzul tuturor.
Vom avea parte de
zeci de ipoteze și de scenarii
care mai de care mai abracadabrante. Și tot nu vom avea explicația logică și corectă. În același
timp, vom primi argumentele Curții Constituționale a României și vom vedea
reacția publicului. Curtea Constituțională (cu majoritate pesedistă) poate ieși
cu cele mai sofisticate motivații. Tot
nu poate încropi o explicație juridică demnă de statutul ei.
În primul rînd, CCR nu poate judeca un om. Nici nu
era cazul. Ea putea interpreta o lege sau aplicarea acesteia. Candidatura oricui la prezidențiale
se supune Legii 207/2004. Or, Diana Șoșoacă a fost fluierată și caricaturizată
de o mare parte a populației. Dar judecată, nu. Nimeni nu a depus o plîngere și
nu avem nici o sentință care să-i blocheze (după părerea mea!) grotescul demers
politic. Mai mult, la Europarlamentare, candidatura ei a fost legală. Mă tem că
și acolo a fost un aranjament. Este doar o bănuială. Nu am dovezi, dar nici nu
pot să cred în votul care a trimis-o în
Parlamentul European.
Că nu mai era timp de un proces care să indice o
încălcare sau o infracțiune în baza Legii 207/2004 nu era treaba Dianei
Șoșoacă. Și nici a CCR. Dacă nu se putea derula un proces într-o procedură de
urgență, nu se putea deloc pentru că nu mai avea rost.
Fosta ei surată, altă gură spartă în piața publică,
uneori, chiar înarmată cu o tigaie, Amalia Bellantoni vorbește de falsificarea
semnăturilor. Nu a constatat-o nimeni, chiar dacă, într-o proporție uriașă,
cred că este adevărată. Cum adevărată este și în cazul celor mai mulți candidați
și partide. Povestea cu cele 200.000 de
semnături este doar o farsă cu iz democratic, un soi de susținerere butaforică pe care n-o poate
verifica nimeni. Validarea candidaturilor este formală și vicioasă. Și
una dintre portițele din lege pe care se pot strecura interesele unui grup
pentru a arunca în aer o candidatură incomodă.
Ascensiunea Dianei Șoșoacă pe ruinele unui
patriotism demolat de orientări externe și de agenții externi este o problemă
mai complicată. Și care depășește cu mult cadrul legal. Este vorba despre
decăderea discursului și a comportamentului în politică, despre rescrierea și
abandonarea istoriei românești. Circoteca permanentă a Dianei Șoșoacă a fost precedată de circoteca lui
George Simion, iar aceasta de isteriile useriste, premerse și ele de
mahalagismele lui Traian Băsescu, de tărăboiul lui Vadim Tudor.
Legile și cutumele din România n-au putut stăvili
revărsarea de zoaie, agresivități, vulgarități, idei șchioape, propuneri
aberante și demagogie puturoasă. Iar alunecarea a fost folosită de către cei
interesați și de către cei vinovați de lucruri grave.
Putea fi oprită Diana Șoșoacă? Merita! Instrumente
ale statului de drept ar fi existat. N-a încercat nimeni. Ba, partidele și
sforarii lor s-au complăcut în a încerca să o folosească măcar în șifonarea
adversarilor.
De ce merita Diana Șoșoacă să candideze? Un om sau o
tendință se măsoară prin vot. Este baza democrației. Apoi și pentru că în multe
din urletele sale deșănțate mai scapă cîte un adevăr. Asta și explică audiența
și chiar o anumită susținere. Dacă alegerile ar arăta că stilul Șoșoacă face
prozeliți peste un anume procent ar însemna că am avea dovada unei decăderi
alarmante a modului de a fi al populației. Măcar pentru atît și ea merita
lăsată să joace. Vedeam ce-i cu ea și ce-i cu noi. Lozincile ei cu Rusia, cu
Ucraina, cu Europa, cu SUA ar fi adus populația în fața unei oglinzi, a unei
foi de temperatură a Estului pentru anul 2024.
Cazul Șoșoacă este doar partea pitorească a unui
adevărat „Dosar ROMÂNIA”.
Autor:
Cornel Nistorescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu