Vineri, 25 octombrie 2024, începând cu ora 13:00, în Piaţa Cetăţii (lângă Turnul Ştefan) a avut loc ceremonia de învestire a lui Gabriel Zetea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. Tot în cadrul acestei ceremonii au depus jurământul şi noii consilieri judeţeni aleşi pentru mandatul 2024-2028.
Gabriel Zetea a revenit în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş în urma scrutinului democratic din 9 iunie 2024, unde a obţinut votul de încredere al peste 76.000 de maramureşeni. Acesta şi-a încheiat recent mandatul de deputat în Parlamentul României, alegând să demisioneze încă de la începutul acestei săptămâni. Preşedintele a avut alături la acest moment important familia, prietenii, colegii, dar şi aparatul propriu al Consiliului Judeţean şi reprezentanţii instituţiilor subordonate.
„Am trăit o zi plină de bucurie şi emoţie prin depunerea jurământului de credinţă ca preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. Am ales să depun jurământul afară, în mijlocul maramureşenilor, pentru că ei sunt cei care mi-au acordat votul de încredere în 9 iunie.
Pentru organizarea exemplară şi pentru întregul sprijin logistic îi mulţumesc din suflet prietenului meu, Doru Dăncuş care, de azi, este şi el primar cu puteri depline în municipiul Baia Mare şi îl felicit din tot sufletul.
Munca noastră abia acum începe cu adevărat, printr-un parteneriat corect şi onest pentru băimăreni şi maramureşeni", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
În mesajul său, preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea a reiterat cerinţa ca, în cadrul şedinţelor de Consiliu Judeţean, aleşii să lase deoparte haina politică şi să se concentreze pe administraţia publică, pentru binele maramureşenilor.
Totodată, a dat asigurări că va onora încrederea uriaşă acordată de cetăţeni şi că va fi un preşedinte pentru toţi maramureşenii. Uşa biroului său va fi deschisă fiecărui cetăţean, iar misiunea sa principală va fi redeschiderea şantierelor în judeţ, un simbol al progresului şi dezvoltării.
Şantierele înseamnă evoluţie, locuri de muncă pentru maramureşeni, salarii mai mari pentru angajaţi şi bani care se întorc în economia locală, a declarat Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean, subliniind importanţa acestor proiecte pentru viitorul judeţului.
Grigore Ciascai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu