Cea de-a doua ediție a Festivalului CultuRo s-a desfășurat în Alcala de Henares, Madrid-Spania, între 4-6octombrie 2024 și a fost organizat de Centrul Cultural „La Tierra Tracia” , coordonat de Președintele Mircea Giani Florescu, titrează Ziarul de Vrancea.
Români veniți
din toate colțurile bătrânului continent european, au adunat la un loc, ca
într-un puzzle, România și cultura ei. Cărți, muzică, dansuri și costume
populare, pictură, fotografie, istorie literară și istorie identitară, toate
sub egida celor trei culori ale stindardului care ne este cale spre viitor.
Portul popular a dat culoare evenimentului care a
fost dedicat Păsării Phoenix a muzicii
românești, Nicolae Covaci.
Prima zi a debutat având-o ca prezentatoare pe
Carmen Târnăveanu, jurnalistă TVR, și pe Mariana Feride, poetă și pictor,
director executiv la revista culturală ”Kryton”, fost director general al
Uniunii Scriitorilor Spanioli care a
fost însoțită de criticul de artă internațională, Antonio Calderon (prin prisma
faptului ca de 34 de ani are colaborări cu oamenii de cultură români, acesta a
susținut întotdeauna toate demersurile romanilor din Spania).
Cum un astfel de eveniment important pentru românii
de pretutindeni nu putea fi desfășurat fără prezența autoritățilotr române în
Spania, Laviniu Enii, Ministru Consilier de Stat, a fost prezent cu un discurs
în care îndemna românii la unitate, sprijin și
încurajare pentru că astfel comunitatea românească din afara granițelor
este mai puternică.
Invitați speciali ai primei zile de festival au fost
Alin Oprea (Talisman) și Titi Dragomir, ambii
foști componenți Phoenix .
Nicolae Covaci a fost, de departe, unul dintre cei
mai buni cântăreți români care au făcut istorie muzicală internațională, iar
Alin Oprea a declarat că se consideră copilul Marii Pasări Phoenix. La finalul
intervenției, a avut loc un recital muzical din repertoriul trupei Phoenix.
Au fost prezentați câștigătorii primei ediții a
Concursului de Creație ”CultuRO”, iar cei 14 câștigători au fost desemnați de
un juriu format din oameni cu merite recunoscute în cultura românească.
Printre câștigători s-a aflat și Lucilla Trapazzo,
poetă de origine italiană, stabilită de 30 de ani în Elveția, dar care iubește
cultura românească și studiază limba română.
De la un astfel de eveniment nu putea lipsi Biserica
Ortodoxă Română, iar preotul Cristian Deac, păstorul enoriașilor din Parohia
”Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana” și directorul revistei Kryton, s-a
alăturat celor prezenți, nu doar ca reprezentant al Bisericii, ci fiind și unul
dintre cei 14 premiați.
În program a avut loc prezentarea unor artiști
plastici printr-o Expoziție Colectivă de Arte Plastice, Expoziții fotografice
și etnografice.
Au avut loc prezentări și lansări de carte,
întâlniri și dezbateri, seminarii, piese de teatru, spectacole muzicale,
proiecții filme, evenimente interactive, activități culturale și sociale
dedicate publicului român și spaniol.
Comunitatea literară românească din Spania are o
legătură bine conturată cu oamenii care creează și dezvoltă cultura spaniolă,
iar acest fapt poate fi atribuit și existenței Festivalului ”CultuRo” dar și
Marianei Feride care timp de 8 ani a fost Director General al Uniunii
Scriitorilor Spanioli.
Invitații de onoare ai evenimentului : Adrian Suciu,
jurnalist, scriitor și nou numit Președinte UZPR, secțiunea Diaspora, Sabin
Mureșan, istoric și scriitor care a și ținut o prelegere despre viața și
activitatea lui Avram Iancu, Mircea Arman, jurnalist, scriitor și director al
Revistei ”Tribuna”, singurul autor contemporan tradus și acceptat în cel mai
mare lanț de librarii ”Feltrinelli” din Italia, Marius Conu, poet și fotograf,
Florian Gândilă, fotograf, Medana Oprea, unul dintre premiații festivalului la
categoria debut în poezie, Mihai Ciobanu, poet, Gabriel Nan, poet, Tic Petrosel
artist, etc.
Doi dintre premiații festivalului, Corina Dașoveanu,
poetă, actriță, jurnalist (premiul pentru volum de poezie) și Nicolaie Dincă,
scriitor, jurnalist, actor (premiul pentru jurnalistică), împreună cu Valeru
Ciurea, jurnalist, scriitor, artist foto, actor (prezent alături de Cornelia
Ciurea cu o expoziție de fotografie) și Tic Petroșel, cantautor, au susținut un
extraordinar moment artistic cu texte din clasicii români, dar și cu texte,
creații proprii.
Numărul mare al
asociațiilor prezente la festival a demonstrat că românii au inițiative
constructive:
Asociația ”Centrul Cultural Balada” din Gijon cu
ansamblul de muzică și dansuri populare cu același nume (președinte Ioan
Claudiu Cardoș),
Asociația Culturală spaniolo-română ”Oamenii din
Quintanor” de la Orden-Toledo (președinte Sorin Bălășcău),
Uniunea Scriitorilor din Spania,
Asociația ”România Cultural”(președinte Sorin Mușa),
Editura”Omeon”(director Editorial Oana Moșniagu),
Asociația ”Plaiuri Românești” (președinte Ionel Olteanu)
și grupul de copii ”Miorița”, care au susținut un program artistic și o paradă
a costumelor populare din toate zonele țării (președinta Valentina Tale),
Revista ”Artă și comunicare”(președintă Angi
Mateescu),
Federația Românilor din Andalucia-F.A.R.A.
(președintă Gabriela Stan),
Asociația femeilor”Rază de soare”(președintă Daniela
Ramona),
Asociația
Românilor din Cantabria”-ARUCAN (președinte Bogdan Gavril).
Au avut recitaluri muzicale: Tic Petroșel, Yurman Europa din Peru
(căsătorit de 23 de ani cu o româncă), Ludmila Evtodii, din Chișinău, care și-a
început programul cu o autoprezentare: ”Eu vin din Basarabia, deci sunt
româncă”.
Alcala de Hernares a fost pentru 3 zile, datorită
Festivalului de Carte și Arte ”CultuRo”, centrul culturii românești.
Acolo unde cartea și arta își găsesc locul, oamenii
devin mai bogați, mai curați spiritual.
La festival, putem spune, au participat scriitorii
de elită ai României.
Sursa: NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu