de Gheorghe Pârja
De la început spun că nu sunt foarte agitat că lumea
asta confuză, cu multă mediocritate culturală până la nivel înalt, cu influențe
globaliste, va putea șterge Limba Română din destinul nostru. Nici vorbă, când
dispare limba, se prăbușește poporul și tot ce ține de coroana lui istorică.
Dar mutilarea ei este o dovadă cotidiană. Pe lângă împrejurările dure de care
are parte Limba Română, mai este și ațipirea, parcă voită, a celor cu
răspundere în continuarea suplă a Limbii ce-o vorbim. În primul rând, școala.
Că alterarea Limbii Române se face într-o liniște vicleană, pe furiș, ca un fel
de normal al timpului nostru, cu multe încercări pentru destinul ei.
Da, sănătatea Limbii Române este pusă la grele
încercări. Eu am scris despre toate acestea ca un lucrător vechi pe tărâmul ei.
Nu știu câtă folosință au părerile mele, dar eu le spun, că fac parte din
credința mea. Cu o vreme în urmă, într-un poem mai patetic, rugam orânduirea să
pună Limba Română prima în catalog. Nu a fost să fie! Am tresărit că soarta
Limbii Române este o preocupare și într-o comunitate românească din New York.
Prin vocea autorizată a teologului, poetului, eseistului, profesorului
universitar, preotului THEODOR DAMIAN, întemeietorul celebrei reviste Lumină
Lină, am auzit cum arată grija pentru Limba Română. Cum i-am trecut în două
rânduri pragul casei și am intrat în biserica unde slujește, depun mărturie că
acest român din New York este o valoroasă ambasadă a culturii și credinței
noastre ortodoxe. Cărturarul și teologul Theodor Damian este autorul unor cărți
de poezie și teologie de mare valoare.
În numele prieteniei care ne leagă, mi le trimite cu
regula unui ceasornic. În ultimul număr al revistei amintite, poetul Damian
scrie un poem de luat în seamă. Titlul: „Săraca limbă română”. Îi dau curs
într-o formulă epică pentru o mai apropiată pricepere. Iată textul: „Am început
să scriem cu cuvinte englezești, cum cel ce a coborât din avion a închiriat un
avion, a închiriat o mașină și în satul lui îi explică mamei cum l-a crescut și
cum trebuie în politică, și în lume, să crești. Moda cu franțuzismele s-a dus,
furculision, lingurision o năstrușnică amintire, așa cum și romglezul nostru va
avea o caricatură în manualul din clasa a V-a de citire. Da, vor spune unii,
franțuzismul este o rea adaptare a cuvântului, de aceea este mai bine să eliminăm
vocalele din fiecare cuvânt și să învățăm să vorbim șuierând consoanele în
vânt.
Alții spun că nu contează adaptarea sau neadaptarea.
Încă mai avem în dicționare cuvinte, mai avem strămoși. Un Eminescu și alte
izvoare cu ape curate și sfinte. Oare nu mai avem vorbe? Da, dar snobul trebuie
să se arate savant și tuns după moda lui Kim Jong-un, cât se poate de
important, împrumutând cuvintele din limbile călătoare. Lasă că vine curând și
chineza și vom vedea cum e cu adaptarea, cum punem împreună teza cu antiteza.
Săraca limbă română! Ca și neamul asuprit de migratori și imperii, de tot felul
de străine ideologii ale mereu altor cotropitori. Săraca limbă română!, cu
intelectuali și neintelectuali, care în aceeași apă se scaldă, bătându-și joc
de Ștefan cel Mare, de Neagoe Basarab și de măicuța cu brâul de lână. Săraca
națiune română, care prin limbă, subtil și mișel, își pierde ființa în aburul
altei limbi ce-i devine stăpână. Săraca limbă română, închinând steagul în fața
străinelor neamuri, a limbilor Babilonului, îngenunchind în fața lui deadline
și job pentru că ea nu mai știe cum se face conjugarea prepoziției snob!”
Așa se vede starea Limbii Române din marea metropolă
americană, unde în cartierul Queens viețuiește și gândește o comunitate
românească, cu biserică și cenaclu literar, cu rânduieli care gravitează în
spirit românesc. Din această atmosferă s-a născut acest text al părintelui și
poetului Theodor Damian. Este o constatare, dar și un strigăt, venite din
partea unui român care pricepe cu luciditate amenințările care pândesc limba
vechilor cazanii, care o vorbesc și o cântă pe la vatra lor țăranii. Aceste
personaje istorice care au apărat Limba Română în fața vitregiilor vremii. Cum
bine observă și autorul nostru, cel zidit în limba neamului său. Fenomenul nu
ne poate lăsa indiferenți, dar nici spaime mari să nu ne cuprindă.
Limba Română este vie și oricât de lovită ar fi nu
trebuie să ne temem. A trecut peste ea proletcultismul, cenzura cu alungarea
cuvintelor, dar a venit generația lui Nichita Stănescu și a vindecat rănile. Și
filologi cu știință de carte. Recent, președintele Academiei Române ne-a spus
că Limba Română are propriile mijloace de apărare. Dar trebuie ajutată prin
sporirea orelor de română din școli, nu prin reducerea lor. Ba ar fi nevoie de
studiul limbii latine, istoriei, geografiei, materii care ne scot din
ignoranță. Ascultați constatarea umanistului Antonio Bonfini: „românii au
dăinuit pentru că și-au apărat mai mult limba decât viața”.
Așa putem înțelege mai bine de ce, chiar de la New
York, a venit acest semnal de luat în seamă, întru apărarea Limbii Române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu