Andrei Marga: Încotro România?

 

Pe fondul evenimentelor recente, mulți din țară și din presa internațională mă întreabă încotro merge România.

Întrucât obsesia afilierii trece azi înaintea adevărului, sunt nevoit să amintesc că am condus închiderea primului capitol în negocierea aderării țării la Uniunea Europeană și am contribuit la reforme și integrarea țării între cele avansate ale epocii. Arhivele sunt concludente. Am semnalat în 1999 pericole majore pentru democratizare, care, din păcate, s-au adeverit, și am lansat proiectul reconstrucției, deja în 2002. M-am exprimat în scris adesea. Văzând însă degradarea ce s-a instalat, am declinat ofertele de revenire în politică și mă felicit că am avut premoniția de a nu participa la fărădelegile și distrugerile din România ultimelor decenii. Răspund însă la întrebare.

De un an, în România au fost alegeri de tot felul. Dar dacă ne respectăm, trebuie spus adevărul – acel adevăr care este probat de documente de arhivă. Acestea confirmă că toate alegerile din 2024-25 au fost desfigurate deja prin organizare. Pe bună dreptate, analiști onești din diferite țări nu se iau după vorbele goale ale interimarilor de la București și spun că, deocamdată, la Carpați s-a evaporat până și democrația la care se ajunsese.

Falsificarea de alegeri

Cum atestă documentele, alegerile au fost precedate de înțelegerea șefilor psd și pnl – sub oblăduirea unui „președinte” în căutare de căpătuială – de a face alianță încât să guverneze împreună zece ani, discreționar. Un demers absurd, care a fost începutul.

Numai țări abuzate organizează alegeri după interese de clică, nu la termen, conform reglementărilor. Înlocuirea șefului Autorității Electorale și numirea de juriști docili în Biroul Electoral Central erau în scenariu. Reglementările au fost încălcate începând cu amânarea alegerilor în 2024, încât să prindă opoziția pe picior greșit. A urmat comasarea de alegeri locale cu europarlamentare și recursul la liste comune, ca să fie împiedicată reprezentarea opoziției. S-a trecut la organizarea alegerilor parlamentare, încât alegătorii să nu mai observe că pe buletinul de vot sunt cei care au dus țara la ananghie și nu au soluții. S-a trecut la anularea ilegală a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 pentru că cei doi finaliști nu conveneau decidenților. S-a ajuns la falsificarea turului doi al alegerilor prezidențiale, din 18 mai a.c. – concentrând alegerea pe inepția că o coaliție a guvernanților ar fi „proeuropeană”, iar opoziția ar fi „izolaționistă”, „extremistă”, „anti-occidentală” și „prorusă”.

Logica simplă îi spune oricui om cu cap că din stabilirea falsă a alternativelor nu rezultă decât alegeri falsificate. Din păcate, în România de azi decidenții vor să contrazică logica.

Toate aceste aberații s-au desfășurat cu o agresivitate rară în situația în care nu există mișcare „antieuropeană”, nici „extrema dreaptă”. Pe de altă parte, în situația în care, cei din coaliție, azi un amestec de diletanți, profitori și securiști, nu au contribuit la europenizarea României și nici nu au habar despre ce este vorba. Cu ei, impostura a devenit organizator de alegeri, iar o alternativă falsă combustibilul ei.

S-au măsluit de multe ori alegeri în România, în pofida devizei „democrației curate”. Perioada interbelică a fost plină de matrapazlâcuri, 1946 este în memorie, ulterior alternativele erau doar retorice, iar după 1989, acuratețea a suferit. Dar niciodată nu a existat, precum în 2025, o mobilizare cu atât de multe falsuri împotriva alternativei la guvernare. Niciodată, cum a observat un ziarist din Germania, nu s-a ajuns ca nimic din ceea ce este legal să nu mai funcționeze. Niciodată nu s-a recurs pe scară atât de mare la amenințarea angajaților că, dacă nu votează candidatul „oficial”, își vor pierde joburile. Niciodată propaganda nu a fost mai vulgară, încât oameni sărăciți și înspăimântați să-și voteze înrobirea.

Reunind faptele cu mulțimea infracțiunilor ce se dezvăluie cu fiecare zi, România a înregistrat în 18 mai 2025, probabil, cea mai mare falsificare de alegeri din istoria ei. Nu-i de mirare că ecoul international, la comentatori integri, este negativ.

Faptul și mai nemulțumitor pentru cei devotați țării este acela că, în urmă cu douăzeci de ani România a intrat, iar acum rămâne pe mâna unor decidenți mediocri, care vor distruge și ce mai este pozitiv într-o țară care merită, ca oricare alta, respect și o altă soartă.  Incompetența, incultura, tragerea pe sfoară a partenerilor, plus slugărnicia și clișeele le compun profilul.

 S-a spus bine că, sub un „președinte” ignorant, nu s-a găsit ceva mai bun de făcut decât să se anuleze alegerile din 2024. Sub un interimar de aceeași factură, alegerile din 2025 s-au falsificat cu brio. Nu era nimic de așteptat de la Curtea Constituțională – deja compunerea ei din activiști politici și primitivismul ei slugarnic spun totul. Curtea probează eclatant că instituțiilor juridice din România le este străin dreptul.

Legimitate afectată

Legitimitatea rezultatelor? Am spus în urmă cu luni de zile că, din momentul anulării turului I al alegerilor prezidențiale, din noiembrie 2024, legitimitatea rezultatelor este deja afectată. Nu mai poate fi legitim rezultatul unor alegeri, după anulare pe motiv că nu-i plăceau cuiva învingătorii. M-am mirat că unii foști amici nu și-au dat seama și s-au ambalat în capcana de la Cotroceni.

Iar pentru o minte lucidă, falsificarea din 18 mai 2025 reduce și mai mult legitimitatea rezultatelor. Cetățeni de bună credință au fost aduși la a vota falsuri ușor de dovedit. Iar în contextul unei diferențe de 20% între finaliști în primul tur, din 4 mai a.c., amploarea listelor suplimentare a permis falsificarea în plus. Aproape toate teoremele statisticii validate universal au fost contrazise la Carpați! Un fapt ce dă de gândit, semnalat de mulți, este că listele suplimentare apar plusate misterios exact unde era nevoie să se înlăture diferența față de primul clasat.

Ca de obicei, în România faptele ies la lumină  a posteriori. Ele vor ieși până la capăt, la prima poticnire a falsificatorilor, când unii vor vorbi. Exceptând situația în care se ard iarăși în grabă documentele!

Carența legitimării este și mai accentuată de faptul că în campania electorală nu a fost pus în discuție niciun proiect al țării și nu s-a angajat vreun proiect. S-a discutat în stilul bârfotecii „politice” despre unul sau altul, dar infim ceea ce trăiesc cetățenii țării.

Unii pretind că alegerile ar fi dat o „legitimare puternică”. Am putea discuta zile întregi chestiunea legitimării în alegeri, care la noi nici nu se cunoaște (un „acad” mă și întreba cu ceva timp în urmă: „ce-i aia legitimare”?). „Legitimare puternică” este atunci când după alegeri curate cineva ia cam peste 75% din voturi. Fie și numai logica dărâmă asemenea pretenții de legitimare – nu mai vorbesc de teoria legitimării și de fapte, care le desființează.

Infantilism și incompetență

Și mai gravă este însă împrejurarea că, după toate indiciile, în România de azi nu sunt la guvernare cunoscători de domenii capabili să elaboreze și să ia decizii pricepute într-o situație foarte grea pentru țară. În guvernare și în partidele care gravitează în jurul ei nu există vreun cap pregătit pentru reformă în vreun domeniu. Există parvenire, sfertodocție, semicultură, într-o propagandă plină de prostii, cu care se dopează noi generații.

Infantilismul și lipsa de competență a celor care vor să conducă azi statul român vor prelungi de fapt situația existentă. Cu miliția „liberalului și proeuropeanului ministru de interne” de azi, aflat în afara dreptului, dar fixat în inepții, încrederea cetățenilor se ruinează încă o dată. Se vor vinde în continuare resursele țării spre a plăti urgențe, dar se va trăi din împrumuturi, iar neajunsurile vor copleși. Cetățenii nu pot fi motivați cu desfigurarea alegerilor și amatorismul decidenților, iar crizele vor dura. Acest fapt va face ca emigrarea să cunoască noi valuri dintr-o Românie care deține deja recordul mondial la emigranți în condiții de pace.

Indicatorii dramatici ai României

Nu întâmplător, România luptă cu indicatorii cei mai de jos ai istoriei ei. Iar cei care vor acum să o conducă nu înseamnă șanse de redresare. Un „președinte” detestat pentru incapacitate și abuzuri spunea deunăzi că PIB-ul țării s-a dublat în ultima decadă. Da, dar orice PIB se calculează după o anumită formulă, care spune mult, dar nu spune totul despre situația unei țări. În plus, PIB-ul a crescut datorită măsurilor luate cu ani mulți în urmă, fără legătură cu detestatul.

Cu respectivul au însă legătură indicatorii dramatici de azi ai țării. Precum: traiul cotidian al României pe datorie (economiștii spun că se împrumută pentru consum curent un miliard de euro pe săptămână); îndatorarea record istoric a țării, de peste două sute de miliarde euro, fără vreo investiție majoră (îndatorare cu mult mai mare  mai mare decât cea a Ucrainei aflată în război); economia aruncată spre junk; democrația care trece ușor în dictatură; sărăcia cea mai mare printre țările europene; emigrația cea mai extinsă; incapacitatea administrativă de a absorbi fondurile europene; țară campioană europeană la cel mai mic consum de carte pe cap de locuitor și la analfabetismul functional.

Mai mult decât ridicol este faptul că, după toate aceste antiperformanțe ale guvernărilor, tot partidele care le-au izbutit și alianțele lor sunt chemate să guverneze. Aiuritor, ca la nimeni! Nu se reușește nici acum abordarea frontală a celor trei forme de cancer care macină statul român: răsturnarea ierahiei valorilor și triumful prostocrației; coruptia autorităților, intrată în obișnuințe; și extinderea minciunii – devenită la unii „a doua natură”, potrivit medicului George Șerban, cu diagnosticul său temeinic.

Erori repetate

Desigur că în viața societăților sunt reguli care se impun a fi respectate. Una este aceea ca rezultatul alegerilor, fie și neplăcut, să conteze. Numai că nu se poate evita întrebarea: cum s-a ajuns la acel rezultat?

Sunt, firește, erori în istorie. Repetarea erorilor pune însă întrebări incomode. De câteva decenii, România alege la patru-cinci ani, dar, curând după alegere, oamenii trăiesc în viața lor eroarea și sunt nemulțumiți. La fiecare din ultimele patru alegeri prezidențiale s-a ajuns la un rezultat care s-a dovedit de fiecare dată falsificat și dăunător poporului român. Situația a fost calmată, apoi ignorată, cu argumentul discutabil că „așa-i democrația”.

Argument fals, căci rezultatele istorice proaste pot fi evitate. Una dintre dificultățile României vine din aceea că nu se întreține în societate o dezbatere asupra problemelor vieții, încât să se poate selecta și verifica din timp viitori decidenți. În alegeri importante totul se împachetează în grabă, de către tot felul instituții malefice, astfel încât ajung mai mult din întâmplare decidenți inși buni de orice, poate, dar nu să decidă soarta unei țări.

În realitate, în 2025, candidatul câștigător a avut la turul I, care măsoară recunoașterea valorii candidaților, în jur de 20% din voturi. Cu o participare  la vot, ca să rotunjim, de vreo 70%, dacă nu mă înșel. Aceasta înseamnă că undeva la 15% (cu generozitate) dintre cetățeni  îl preferă altor candidați. În realitate, aceasta este de fapt atracția în populație a abordării sale politice. Restul, ceea ce s-a petrecut în turul II, este, se știe, combinația de aranjamente mai curând murdare decât mature, ce nu merită comentate, totul fiind, cum s-a văzut, contra naturii. Or, și cetățenii români ar merita adevăruri care să le permită rezolvarea dificultăților vieții.

Un „sistem” fără analog

Atacarea „sistemului” a ajuns refren în Romania de azi. De multe ori în istorie oamenii invocă abstracțiuni, în loc să schimbe partide, guverne, șefi de orice fel. De data aceasta, situația este diferită. În Romania s-a creat în ultimele decenii, un „sistem” funest, tragic în urmări, pe care cetățenii responsabili îl acuză. În ce constă acesta?

Profitându-se de relaxarea din democrații și de înțelegerea mercantilă a relațiilor sociale, „sistemul” este o asociere ascunsă a unor persoane necompetitive prin performanțe, dar vorace să pună mâna pe resurse și să controleze statul. Privitorul din alte țări ar fi șocat dacă ar cunoaște veniturile acestor persoane și cum se formează ele. Șocat că așa ceva se mai petrece în secolul XXI! În plus, România actuală întreține probabil cea mai întinsă rețea a inșilor plătiți să păzească „sistemul”. Ori de câte ori cetățenii reacționează, rețeaua sare la bătaie cu orice mijloc, pentru a înăbuși în fașă  orice schimbare.

„Sistemul” este compus din activiști de partide (strecurați în toate partidele, dovadă cât de ușor se racolează parlamentari), demnitari și funcționari ai statului, membri ai serviciilor secrete, șefi ai procuraturii, miliției și justiției, gazetari, universitari fără valoare și rectori care-și datorează cariera flatării cu posturi și decorării șefilor Securității. Decidenții României, titulari și interimari deopotrivă, țin umbrelă „sistemului”. Toți aceștia – având în comun slaba calificare, ascensiunea fără merite și  reușita în a profita de vulnerabilitatea carpatică – vor controlul societății, fie și cu prețul crizelor în care o aruncă.

Asociere a unor inși fără valoare, dar încrâncenați, care speculează deschiderile din societate, „sistemul” și inșii lui vând și cumpără orice, sacrifică interesul public în favoarea intereselor de coterie. Doar ca un indiciu, între multe altele,  un prestigios lider de confederație sindicală a găsit deunăzi într-un sector public peste o sută de mii de angajați să țină „sistemul” – pile, amantlâcuri, nepotism cât încape.

În România de azi, cetățenii nu se împotrivesc libertăților, liberalității, democrației și europenității – cum clamează prostește simbriașii „sistemului”. Românii năzuiesc de fapt să fie eliberați dintr-un asemenea „sistem” criminal în urmări. Nu avem de a face cu vreo luptă în alternativa ”Vest-Est” sau „proeuropean-suveranist”. În realitate, este lupta unor oameni abuzați și aduși la limita subzistenței de un „sistem” brutal, fără analogie în Europa zilelor noastre.

Ce-i de făcut acum?

Politic vorbind, partidele care au guvernat în ultimele decenii au fost infirmate la vot și izgonite din actualitate. Nici cele socotite tinere, dintre cele acceptate, nu depășesc condiția unor adunături nutrite de aspirația căpătuielii. Este enormă distanța de partidele moderne. Schimbarea ar trebui începută în partide, fără a se opri aici.

Ar trebui luate sub control public serviciile secrete și părăsit complet securismul. Viața politică a României este sufocată de securism și nu are cum să fie normală. Nu se poate purta nici o discuție banală fără falsificările acestuia.

Ar trebui luate sub control public numirile de șefi ai procuraturii, justiției, serviciilor secrete și ai celorlalte instituții ale statului. Lăsate ca până acum la pixul  de la Cotroceni, nu se ajunge decât la dictatura prostească de azi. Aceste funcții au permis în ultimele două decenii crearea în Romania, cum spun juriștii americani, a „președinției africane”(acea președinție ce-și datorează menținerea serviciilor de toate felurile), care nu există în Europa și nu mai există nici în Africa.

Sunt de pus în dezbatere publică marile teme ale refacerii: gestiunea bunurilor naționale; protejarea interesului public; trecerea la concursuri curate și meritocrație; valorificarea calității țării de membru al UE și al NATO. O nouă legislație este necesară precum oxigenul. Oameni noi, neconsumați deja în prostocrație, corupție și minciună, la decizii, care să conducă procesul reașezării temeliilor de drept și ale justiției necorupte, sunt indispensabili.

Starea în care decidenții acestor ani au adus țara și incapacitatea vădită de a o scoate la liman sunt evidente pentru orice privitor. Ar trebui procedat la înlocuirea lor pe scară mare și lăsați să vină la decizii specialiști de succes și cu viziune – care, totuși, au mai rămas – din sfere ale industriei, agriculturii, comerțului, justiției, educației, cercetării, politicii externe. Ar trebui aduși la decizii oameni care au dovedit că își stăpânesc efectiv domeniul, că au mintea clară și cultura civică la distanță de oportunism. Oricât de radical poate suna, cu o asemenea meritocrație curată, ar trebui începută asanarea.

Suveranitate națională și suveranism

Personal, mă feresc cât pot de -isme, care pot fi, prin natura lor, constrângătoare. Trebuie însă recunoscut adevărul că suveranitatea națională este oriunde valoarea care condiționează refacerea economică, democratizarea, dezvoltarea. Toate constituțiile europene o prevăd, încât suveranitatea națională ar trebui asumată și în România – nici nu va fi asanare fără ca cetățenii țării să-și ia soarta în mâini.

Am scris și cu zece ani în urmă și am repetat că Europa unită sau se reorganizează pe baza tratatelor de bază și a viziunii fondatorilor, sau alunecă înapoi, într-o piață comună. Birocratismul actual nu e soluție europeană și nici pentru Europa. Luat la propriu, „suveranismul” este și reacție la birocratismul bruxellez de azi, care distruge europenitatea, și la cei care-l patronează.

„Suveranismul” ancorează, cum era de așteptat, în prevederi constituționale. El nu este „izolaționism”, „naționalism”, „legionarism”, „extremism”, cum spun ignoranții care nu au în capul lor sărac decât imprecații, pe care nici nu le pricep. A cultiva suveranitatea este atitudinea normală a oricărui democrat care și-a lămurit noțiunile.

Ceea ce se numește azi „suveranism”, curentul care-și propune să valorifice suveranitatea națională, are însă nevoie de elaborări coerente. Am spus detaliat în texte publice în ultimii opt ani că este nevoie de cel puțin trei pași noi: organizarea democratică de partide propriu-zise, care sunt, se înțelege, mai mult decât mișcări; elaborarea de politici concrete, mai cu seamă că suveranitatea este de valorificat într-o lume a unor interacțiuni interstatale și internaționale mai complicate decât oricând în istorie; crearea de perspective perceptibile de cariere, de creație și de viață pentru noi generații și pentru oricare cetățean.

Falsitatea criteriilor de evaluare

Fiind unul care am studiat în afara țării, din fericire în preajma unor vârfuri ale gândirii și culturii mondiale, știam bine că această șansă nu este un certificat, ci o obligație în plus de a mă pregăti și de a confirma publicând lucrări competitive. Bursieri și stagiari români în afara țării sunt în timp tot mai mulți, dar trebuie întrebat: Cu ce lucrări au confirmat șansa studiilor în străinătate? Ce au inovat în domeniul lor? Iar dacă vor să preia funcții publice, care le sunt înfăptuirile și dovada capacității?

Menționez acestea deoarece în România actuală nu se știu, sau nu se știu aplica, criterii normale de evaluare a persoanelor. Nu insist acum asupra selecției de demnitari din rândul absolvenților de „universități” improvizate, la care m-am referit altădată. Observ însă că azi se aleg în funcții cheie mulți inși cu aparentă pregătire, pentru ca apoi să se regrete. Cetățenii, de fapt o țară întreagă, plătesc asemenea aventuri.

Iluzia din țara noastră că cineva care a absolvit ceva sau a rezolvat probleme la concursuri școlare este bun de răspunderi publice, nu este în nicio altă țară. În fond, una este rezolvarea de probleme la aceste concursuri, alta este creația și contribuția în specialitate și cu totul altceva priceperea în funcții publice. Realitatea nefericită este aceea că, la noi, întâlnești lipsa de cultură – generală, civică și profesională – tocmai la unii care se bat cu pumnul în piept cu studii, diplome și titluri.

Și perioada interbelică a avut asemenea exemplare. Doar că, așa cum remarca Hugh Seton-Watson, în România de atunci, dintre cei care se lansau în viața publică și se opinteau să intre în grațiile șefilor zilei, cei mai mulți erau brilianți. Acum, brilianții lipsesc, iar țara se umple de carieriști care revendică școlarizări, după ce și-au dovedit incapacitatea și au dus în jos instituțiile de care au răspuns. La noi, incapabili dovediți în a conduce sectoare ale vieții, orașe sau instituții, ajung să conducă entități incomparabil mai mari, precum țara sau Europa unită. Se pot da o mulțime de exemple. Aceștia dau și lecții, dar, la o examinare, observi că încurcă noțiuni elementare.

Maladii curente

Democrația are și ea maladiile ei – prostocrația, expertocrația, șanse mai mari pentru demagogie, coruptibilitate crescută, etc. – care o fac vulnerabilă. Și europenitatea are maladii – birocrație, cariere fără control al valorii, slabă reactivitate la impostură, etc. Aceste maladii nu numai că nu se lasă combătute cu destulă promptitudine, dar capătă noi forme. Acum, inși cu pregătire sumară fac caz de „inteligență”, „știință autentică”, „religie autentică”, „politica implantării chipurilor” etc., după ce ciupesc ceva din epistemologii depășite sau din clișeele din atmosferă. Orice om rațional vrea autenticitate. Aceasta este stabilită astăzi cultural, însă tocmai cultura decidenții nu o stăpânesc.

România a ajuns țara în care și adevărul se votează – se votează în tot felul de curți, comitete, consilii etc. de inși care habar nu au despre ce este vorba. Trist, dar acolo s-a ajuns! Ideologizarea excesivă este efect. În cazul alegerilor, ideologizarea aduce pierderi categorice. Sub pretextul afinităților ideologice, nu se mai verifică capacitatea candidaților. Aceștia sunt socotiți buni, chiar dacă sunt evident inculți, incapabili și au de fapt eșecuri. Se aleg orbește mediocrii, inși de mâna a patra , căci convin clicii.

Tot ideologizarea face să se atace propagandistic țări a căror ostilizare inutilă costă enorm România și nivelul de viață al cetățenilor ei. Mulți oameni se chiar tem azi că țara este dusă pe nesimțite în război. Ar trebui să li se spună și cetățenilor României adevărul. Iar dacă cineva salută războiul, să fie sprijinit să meargă pe front. Altfel, să angajezi tinerii României într-un război, este crimă făcută de dragul carierei unor demagogi.

Invocarea religiei

Invocarea religiei în disputele privind direcția de evoluție a societății este firească. În definitiv, marile forme ale vieții intelectuale – știința, arta, religia, filoosofia – nu numai că nu se lasă reduse una la alta, dar au azi de conlucrat la soluții raționale pentru complexele chestiuni ale vieții. Evident că din religie, luată la propriu, ca recunoaștere a existenței lui Dumnezeu și punere a propriei sorți în mâinile sale, sunt de folosit enorm de multe.  Este de folosit, de exemplu, argumentarea nevoii raportării fiecăruia la o instanță supremă, aflată dincolo de realitățile lumești, și descurajarea egoismului, suficienței și nedreptăților. În definitiv, religia dă libertății de conștiință și celorlalte libertăți o fundamentare oricând mai profundă decât  propagandele de partid și de regim politic. De aceea, apelul la religie este fructificat azi de către oameni cultivați și responsabili.

Diplomația ieșirii din marasm

În politica internațională ar trebui părăsită linia Karl Popper-Joe Biden-Ursula von der Leyen, care este a unei abordări instituționale și civice eronate, ce aduce scindarea și antagonizarea lumii, războaie și alte nefericiri. Din mentalitatea belicoasă nu câștigă cetățeanul simplu care suntem fiecare, ci carieriști, care se căptuiesc prin măsluiri. Și dacă „este război la granițe”, cum spun alarmiștii, aceasta nu înseamnă să-ți pierzi luciditatea și să pășești în marasm.

Se cuvinte salutată tentativa administrației americane actuale de restabilire a dialogului supraputerilor și de reafirmare a unei democrații vibrante, pe locul inutilei confruntări. Este de participat cu inițiative proprii, ca țară, la politica ce se dorește a fi configurată având ca orizont o lume a respectului reciproc și conlucrării cu țările lumii. Cetățenii României plătesc deja scump faptul că decidenții lor actuali îi împing în vederi sectare și în ignoranță privind realitățile lumii în schimbare. Vor câștiga pentru popoarele lor cei care știu să folosescă evoluția internațională prin cultură, chibzuință și inițiative proprii, în slujba pacificării și cooperării.

Autor: Andrei Marga

  Sursa: <a href=”http://www.andreimarga.eu“>Andrei Marga</a>