Administrația municipală își bate joc de singura școală românească din Sfântu Gheorghe!
„Nu vă pasă!”, „Vă bateți joc de noi”, „Ne-ați mințit și ne-ați umilit”, „Rușine să vă fie!”– au fost câteva dintre scandările de vineri, în fața Primăriei Sfântu Gheorghe. Aproape 150 de elevi, părinți și cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din municipiu, au ieșit să protesteze pentru că nu s-au încheiat, nici după cinci ani, lucrările de reabilitare a clădirilor din incinta instituției.
În cei aproape cinci ani, majoritatea elevilor au fost nevoiți să învețe în ale unități școlare din municipiu, acolo unde s-au găsit spații libere, iar dascălii să facă naveta de la o școală la alta.
„Primăria nu se ocupă de noi și am venit aici ca să transmitem un mesaj: că vrem dreptate pentru școala noastră și vrem să învățăm în condiții ideale, cum se învață în celelalte licee din oraș. Eu nu am fost în timpul gimnaziului și nici în timpul liceului într-un laborator de chimie, de fizică, pentru că clădirile sunt în renovare (…) Elevii din toată școala sunt răspândiți prin tot orașul și chiar e trist ce se întâmplă cu noi și vrem să fim ascultați„, a declarat Nicolas, unul dintre elevii liceului.
„Situația este deja cruntă, ca să spun așa. Pe mine, ca profesor, mă afectează faptul că suntem foarte înghesuiți, nici măcar nu avem loc ca să ne punem lucrurile într-un dulap (…), dar și faptul că facem naveta între școli, în pauze. Este foarte greu, ninge, plouă, noi trebuie să ajungem de colo-colo, pentru că avem clase în cinci școli (…) Copiii nu mai au apartenență la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, patru clase într-o școală, patru într-o altă școală, ceea ce este grav. Și noi, profesorii, nu mai apucăm să ne vedem, să vorbim, nu ne întâlnim decât la început și la sfârșitul anului școlar (…) Este strigător la cer și faptul că internatul nu funcționează, s-a pus în reabilitare acum cinci ani, dar și el este în litigiu, iar copiii de la internat stau în toate internatele din oraș, la mila celor care le dețin. Deci, nu se mai poate așa”, a declarat, pentru AGERPRES, profesoara Liliana Grosar.
Lucrările de reabilitare a internatului și a sălii de festivități din incinta colegiului, finanțate din fonduri europene, au demarat în anul 2020, cu un termen de finalizare de 6 luni, care însă nu a fost respectat. În urmă cu aproape doi ani, Primăria a reziliat contractul cu firma clujeană pe motiv că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile prevăzute în contract, dar constructorul a refuzat să părăsească șantierul, iar nimeni nu știe când se vor termina lucrările, pentru că disputa dintre cele două părți a ajuns în instanță.
Între timp, municipalitatea a anunțat că nici corpul A al clădirii principale nu va fi finalizat până la începerea noului an școlar, deoarece au fost identificate o serie de probleme tehnice care impun reevaluări și lucrări suplimentare, iar lucrările la corpul B și bibliotecă, ce fac obiectul unui alt contract deja semnat, nu vor fi demarate înainte de finalizarea intervențiilor la corpul A.
„Am organizat acest protest ca să obținem promisiuni concrete, cu termene concrete, pe care vrem să și le asume domnul primar (…) Copiii noștri sunt împrăștiați în tot orașul și vă spunem sincer că nu avem nicio speranță, pentru că nimic din ce s-a întâmplat până acum, nici un termen nu a fost respectat. Nici unul, dar absolut niciunul. Am venit aici să obținem o promisiune fermă”, a declarat Cosmin Andraș, unul dintre părinți.
„Promisiunea este ca până în toamnă, când începe noul an școlar, să rezolvăm situația. Rezolvarea situației înseamnă că amplasăm containerele temporare cu care putem înlocui sălile de clase în care acum nu se poate învăța pentru că este șantier și promisiunea este că terminăm și corpul A, la fel, ca elevii să poate să meargă înapoi în acele clase’, a declarat, pentru AGERPRES, managerul public al municipiului Sfântu Gheorghe, Jakab Istvan Barna, care a venit în fața mulțimii pentru a dialoga cu organizatorii protestului.
C.L.

V-a trebui profesorul iohannis si profesorul Nicusor Dan presedinti, acum asta aveti dragi romani! Stiti ca UDMR i-a ales pe cei doi! Acum se leaga lucrurile, nu?!
RăspundețiȘtergere