Întâmplarea, numită de Alexandre Dumas-tatăl „Soluția de rezervă a lui Dumnezeu”, a făcut ca, în urmă cu câteva zile, să stau la aceeași masă cu Ion M. Botoș (român de pe malul drept al Tisei), Ioan Ardeleanu-Pruncu, Ion Mariș și Vasile Timur Chiș, iar amabilul și expeditivul muzeograf sighetean (mă rog, așa cum îl știu de ani și ani), ne-a dăruit fiecăruia câte un exemplar din elegantul ghid Poienile Izei.
Fiind pe
picior de plecare, pe loc am apreciat nu numai suplețea cărții, care oferă date
monografice, ci și expresivitatea pozelor (vreo 200, cum am constatat
ulterior), precum și explicațiile grăbite ale autorului despre câteva picturi
din altarul bisericii de lemn Sfânta
Cuvioasă Parascheva.
Curiozitatea
fiindu-mi astfel stârnită, abia am așteptat să ajung acasă, ca să parcurg
minimonografia în liniște și pe îndelete. Așa am aflat că ea a apărut în anul
2024 la Editura Muzeul Maramureșului, în colaborare cu mai multe entități
(Primăria și Consiliul Local Poienile Izei, Asociația Centrul de Ecologie și
Turism Maramureș, Muzeul Maramureșean Sighetu Marmației), și că proiectul a
fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.
Apoi,
după atenta citire a acestei lucrări, am fost atât de încântat de ea (totul
fiind tratat simplu, științific și expresiv, în principal cu ajutorul
fotografiilor, asta deoarece – ne asigură Confucius – imaginea valorează cât o
mie de cuvinte!), încât, iată, consider că și-a atins în întregime scopul, nu
doar pentru uzul turiștilor străini de țară și județ, ci și pentru cel al
majorității maramureșenilor, astfel de „călăuze” meritând să fie elaborate
despre fiecare localitate cu pretenții cultural-turistice.
Da, căci
ghidul lui V. Timur Chiș începe cu așezarea geografică și localitățile
înfrățite cu Poienile Izei (orașul francez Maxeville, din anul 2005), inclusiv
toponimul (Satul Poiana) și legenda actualei comune; continuă cu istoria ei
(prima atestare, sub numele de Polyana Ujfalu sau Satul Poiana, datează din
vremea regelui Sigismund – 27 septembrie 1418), capitol în care sunt menționate
toate recensămintele (de pildă, la cel din 1941 apar 1208 locuitori – 1057
români și 151 evrei, pe când la cel din 1956 sunt înregistrați 1171 locuitori,
toți români), precum și eroii căzuți în cele două războaie mondiale, în memoria
cărora, comunitatea a ridicat, în anul 2000, Crucea Monument, pentru ca în 2018, cu ocazia centenarului Marii
Uniri, preotul Ioan Vădean să finanțeze Crucea
Comemorativă a Eroilor, una din cele mai mari cruci metalice maramureșene
(15 metri înălțime, 6 metri lățimea brațelor), închinată memoriei tatălui său,
mort în închisorile comuniste; lucrarea continuă cu un istoric al credinței
ortodoxe, al preoților ce-au slujit în această localitate și, îndeosebi, al
bisericii de lemn Sfânta Cuvioasă
Parascheva, edificată în anul 1632 și pictată în stil eclectic („combină
reminiscențe tradiționale cu elemente specifice sfârșitului de secol XVIII”) de
către zugravul Gheorghe Plohod, iar astăzi monument UNESCO, adică principala
atracție turistică prin stilul ei gotic (acoperiș cu poală dublă/etajat) și prin
picturile interioare (îngeri, Sfânta Treime, ispita șarpelui, alungarea din
Eden, Judecata de Apoi și cetele celor de altă confesiune – evrei, turci,
tătari, arapi/arabi, țigani); capitolul credinței este dezvoltat de autor atât
cu poza noii și impozantei biserici Sfântul
Mare Mucenic Gheorghe (construită în perioada 1987-2003, sfințită în anul
2003), cât și cu imagini și atractive explicații despre/din cimitirul ortodox
(cruci de mormânt „ce imită crucea Cavalerilor
de la Malta”, troițe mai vechi și mai noi, din lemn sau metal), ba chiar și
din cel evreiesc; desigur, meticulosul și conștiinciosul autor nu uită să
prezinte cititorilor și/sau turiștilor portul
popular femeiesc și bărbătesc (opinci de oargă/din piele, obiele, strinci
sau ciorapi croșetați, bilgăre sau
cizme din piele tare, cămeșă, sumnă sau fustă creață, zadii, pieptar, sfeter sau pulovăr, pânzătură/batic, lecric sau
haină din pănură și gubă sau haină
din lână albă, respectiv opinci, obiele, cămeșă, sfeter, cioareci, gatii sau pantaloni largi de vară,
pieptar, lecric, gubă, cușmă, clop), activitățile
economice (creșterea vitelor, exploatarea pământului, turismul), manifestările culturale (Horea Poienarilor), sărbătorile religioase (de
ex. Viflaimul, cu ocazia sărbătorilor
de iarnă), fauna și flora locului.
Nu
întâmplător, scopul turistic al minimonografiei Poienile Izei este confirmat de harta turistică de la sfârșit,
hartă pe care sunt marcate traseele turistice, instituțiile publice (primărie,
poliție, școală muzeu etc.), locurile de popas (pensiuni, pescărie) și
atracțiile turistice ale comunei (biserică, cimitir, cruci, troițe).
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
24 mai 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu