Duminica Mironosițelor – când mirul femeilor devine mirul credinței

În freamătul tihnit al celei de-a treia Duminici după Înviere, Biserica înalță tăcut și luminos amintirea celor care, cu mir și lacrimi, au mers spre mormântul gol: femeile Mironosițe. Nu erau apostoli. Nu purtau hainele celor aleși. Nu li se făcuseră făgăduințe mărețe.

Dar ele au mers. Au mers înainte de ivirea zorilor, pe când lumea încă tremura sub greutatea întunericului, și au dus cu ele nu doar miresme de nard, ci și curajul unei iubiri nemăsurate.

Fără să știe cine le va rostogoli piatra. Fără să se teamă de străji. Fără să ceară garanții.

Aceasta este Duminica curajului tăcut. A fidelității fără răsplată. A iubirii fără măsură. Este Duminica Femeii.

Femeia care nu fuge de cruce. Care nu se ascunde în spaimă. Care nu-L trădează în tăcere, ci Îl plânge, Îl caută, Îl unge și Îl vestește. Căci da, cele dintâi vestitoare ale Învierii nu au fost ucenicii, ci aceste suflete de mir și jertfă, pe care Hristos le alege să le întâlnească în grădină, să le spună „Bucurați-vă!”, și să le trimită să ducă lumii vestea că moartea a fost biruită.

În ele se naște chipul spiritual al femeii în Biserică: nu al celei care domină sau se impune, ci al celei care iubește până la capăt, până la nesiguranță, până la mormânt, până la Înviere. În ele e icoana mamei, a fiicei, a soției, a călugăriței, a celei ce plânge și rabdă, a celei ce slujește și mângâie. În ele pulsează taina unei alte puteri: puterea răbdării, a credinței curate, a dăruirii fără zgomot.

Istoric, Biserica a cinstit această zi din primele veacuri. Nu este doar o comemorare a unor nume – Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Salomeea, Ioana – ci o chemare la fel de vie ca atunci: să purtăm și noi, femei și bărbați, mirul credinței aprinse chiar și în ceasurile întunecate.

Să nu ne temem de piatra de la intrarea inimii. Să nu plecăm de la cruce, chiar când lumea cade. Să îndrăznim să credem că lumina Învierii este pregătită pentru cei care rămân lângă Hristos, chiar și atunci când El pare a fi învins.

Astăzi, mai mult ca oricând, e vremea să prețuim femeia mironosiță din fiecare existență: cea care veghează, care iartă, care duce viața mai departe cu blândețe și cu rugăciune.

Este Duminica speranței în mijlocul durerii, a fidelității în absența certitudinii, a biruinței tăcute.

Astăzi e Duminica Femeii care nu fuge de moarte – și tocmai de aceea, i se încredințează vestea Învierii.

C.L.