În societatea asta globalizată de care nu mai încăpem de o vreme, deşi ne-a adus blugi, Pepsi, pizza, 5G, Nokia şi alte c…turi fără de care cică puteam trăi bine mersi dar viaţa nu avea nici un haz…se petrec mutaţii grave. Uneori, parcurgând ştiri, dai de mostre de inteligenţă pură, de creativitate, de omenie. De speranţă. La cealaltă extremă…prostie naturală, răutate, meschinărie. Dacă am vrea să facem acum o paralelă, să împărţim editorialul de faţă în două casete, cu o linie imaginară, să despărţim ştirile bune, pozitive, luminoase, de cele cenuşii, maro… o căsuţă ar fi pe jumătate goală, tristă. Luminoasă, dar tristă.
India a declanşat războiul apei, probabil primul din
secolul 21, cu Pakistanul. E război, în toată regula, cu tunuri şi rachete
trase, între două puteri nucleare. Ce s-ar putea întâmpla rău? Putin în
convorbire cu Netanyahu denunţă încercarea Occidentului de revizuire a istoriei
celui de-al Doilea Război Mondial. Doar ei l-au câştigat, nu? Singuri. Ei au
debarcat şi-n Normandia, şi în Sicilia, au recucerit Africa, au dat cu bomba la
Hiroshima. Iar discuţia despre istorie şi dreptate se duce la telefon de doi
preşedinţi de ţări aflate în plin război, ţări ce bombardează. Apropo, Putin
pregăteşte parada monumentală cu 280 de sisteme de apărare antidronă în jurul
Moscovei… În paralel, interlocutorul său a aprobat cucerirea totală a Fâşiei
Gaza. Între timp, în zori de criză economică mondială, şeful NATO marşează la
cererile lui Trump ca ţările membre să pună 5% din buget pentru înarmare. Cu
arme americane, da? Vaticanul anunţă dezactivarea semnalului de telefonie
mobilă la Conclavul de alegere a noului Papă, că nu se pot înţelege prelaţii de
atâta bipuri şi mesaje de influenţare. Robert Kennedy Jr, prostănacul nostru
favorit, pretinde că vaccinul MMR conţine rămăşiţe de fetuşi avortaţi, fără
nicio dovadă sau legătură cu realitatea. Statul american vrea să renunţe la
legea împotriva muncii pentru copii. Pur şi simplu. Florida şi alte state vor
putea avea copii minori muncitori, ca în secolul 19, ca la începuturile
industrializării. Trump a ordonat la 17 departamente să înceteze orice
negocieri cu sindicatele, din motive de securitate naţională, zice. Şi din
nevoia de economie a oprit departamentul ce se ocupa cu tehnologia de la
alegeri, cu softuri etc, cam ce face la noi STS. Chiar aşa, ce s-ar putea
întâmpla rău, ca să ne repetăm?
La cealaltă extremă a ştirilor, a celor luminoase?
Papa Francisc a donat papamobilul pentru a deveni clinică mobilă pentru copiii
din Gaza.
“În 2024, China a înregistrat o creștere de 19% a
cercetărilor în domeniul cancerului, în timp ce Statele Unite au crescut doar
cu 5%” – scrie Hotnews. Prima clinică de psihiatrie pediatrică cu secţie de
dezintoxicare pentru adolescenţi din țară va fi construită în Bucureşti.
Țările membre ale Organizației Mondiale a Sănătății
au ajuns la un acord istoric privind lecțiile de învățat din experiența
COVID-19, care a ucis milioane de oameni între 2020 și 2022, și de a pregăti
lumea pentru viitoarele pandemii, relatează Reuters.
Negociatorii americani au părăsit discuțiile după ce
președintele Donald Trump a inițiat, la preluarea mandatului în ianuarie, un
proces de 12 luni pentru retragerea SUA din agenție. În acest context, SUA nu
ar fi obligată să respecte acordul. Şi…cam atât din lumea luminoasă. „The
winter is coming”, ne tot avertiza Jon Snow. Poate c-ar fi momentul să începem
să-l credem, nu?
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu