Într-o țară în care totul, dar absolut totul merge anapoda, în care majoritatea susține căsătoria ca instituție fundamentală a familiei tradiționale și a moralei creștine, în care nu există o reglementare legală a parteneriatului civil sau a concubinajului în Codul Civil, exact în această țară Președintele ei trăiește în concubinaj cu partenera de viață de douăzeci de ani.
Mirabela Grădinaru, partenera lui de apartament, deși buletinul spune
altceva, reprezintă pentru cei care îi susțin, familia modernă, bazată pe
iubire și stabilitate, nu pe un certificat de la starea civilă. Este oare
acesta un model de emancipare și discreție sau o formă eficientă de a ține „la
secret” averea cuplului?
Din punct de vedere juridic, există o diferență majoră între soți și
concubini în fața Agenției Naționale de Integritate. Conform Legii nr.
176/2010, prin familie se înțelege soțul, soția și copiii aflați în
întreținere. Concubinul sau partenerul de viață nu intră sub această incidență
legală.
Un demnitar era obligat să declare bunurile și veniturile proprii, ale
soției și ale copiilor. Dacă nu exista însă un act de căsătorie, veniturile și
proprietățile partenerului rămâneau private și nu apăreau în declarația de
avere oficială. Ca să fie însă siguri că nu vor avea probleme cu Președintele
abia extras cu forcepsul în urma unor alegeri anulate, CCR a decis că declararea
veniturilor soților și copiilor este neconstituțională, motivând protecția
vieții private.
Președintele concubin, care doar ce promisese că se va căsători și că
oricum va face publică averea concubinei sale, a răsuflat ușurat. Hotărârile
CCR sunt general obligatorii și nu pot fi încălcate, așa că, ciocu’ mic și mai
ușor cu averea „Primei Doamne”.
Românii creștini, fie ei conservatori, moderați sau simpli susținători ai
căsătoriei, ca simbol al tradiției și respectului pentru familie, spun însă
altceva. Ceea ce face primul om în stat nu este decât o uzurpare a simbolului
familiei creștine.
Într-o țară majoritar ortodoxă, prezența unei „Prime Doamne” în concubinaj
este o ofensă la adresa Tainei Cununiei și o promovare a imoralității de la cel
mai înalt nivel al statului. Fără un act oficial, statutul ei este o
improvizație protocolară care ascunde lipsa de asumare și, posibil, interese
financiare opace, subminând autoritatea morală a Președintelui în fața
poporului.
Mirabela Grădinaru este o femeie educată, vorbitoare de limbi străine, mai
cursiv decât concubinul ei și fără gimnastica mâinilor, o mamă pentru care nu
putem avea decât respectul cuvenit. Impusă deja la nivel simbolic și protocolar
în rolul de Primă Doamnă, aceasta participă deja la evenimente internaționale
de profil, fiind invitată zilele acestea la Casa Albă de către Melania Trump.
O piesă subtilă în care scenariul încearcă să-l legitimeze pe Primul
Concubin ca Președinte pe scenele importante ale lumii printr-un silogism
clasic. Toți Președinții au o Primă Doamnă. Mirabela Grădinaru a fost invitata
la Washington în calitate de Primă Doamnă, deci concubinul ei, „prim ministrul”
Nicușor Dan, este Președinte. Fiind însă în concubinaj, poate fi doamna
Grădinaru asimilată cu „Prima Doamnă”? Ce principii morale, sociale sau chiar
juridice încalcă această avansare în grad?
În România, titlul de „Primă Doamnă” nu are o bază legală sau
constituțională definită prin lege. Este un titlu de curtoazie oferit soției
șefului statului. Și deși Codul Civil nu recunoaște parteneriatul civil, CEDO
și CCR au stabilit că noțiunea de „viață de familie” se aplică și cuplurilor
necăsătorite cu o relație stabilă. În consecință, asimilarea concubinei
Președintelui în rolul protocolar nu încalcă formal nicio lege, fiind o decizie
de reprezentare a Administrației Prezidențiale.
Și totuși, Mirabela Grădinaru, „partenera de viață a lui Nicușor Dan”, așa
cum îi place să se prezinte, face față cu greu criticilor morale care vin de
obicei dinspre segmentele conservatoare și care consideră căsătoria singura
bază validă pentru o familie reprezentativă la nivel de stat.
Falia majoră care a divizat societatea românească a fost creată de
conflictul dintre valorile tradiționale reprezentate de familia bazată pe
căsătorie și cununie religioasă și noile realități sociale impuse de uniunile
consensuale. Pentru un segment important al populației, președintele nu este
doar un administrator, ci și un simbol moral. Din această optică, absența
căsătoriei oficiale în cazul cuplului prezidențial poate fi interpretată ca o
subminarea a instituției căsătoriei.
Într-o cultură majoritar ortodoxă, căsătoria este văzută ca temelia
stabilității sociale. Faptul că liderul statului alege concubinajul este
perceput ca un semnal de relativizare a acestor valori. Iar dacă majoritatea
populație se ghidează după aceste norme, un Președinte care nu le oglindește în
viața privată este considerat exponentul unei minorități ideologice.
Istoria este plină de exemple unde legitimitatea politică a fost
condiționată direct de moralitatea privată și de respectarea canoanelor
religioase. Mai poate fi invocat principiul conform căruia conducătorul trebuie
să fie „oglinda” valorilor poporului său pentru a-i putea pretinde ascultare și
respect?
În trecut, mecanismele erau drastice. Astfel, o căsătorie morganatică sau
lipsa cununiei religioase putea duce la pierderea dreptului la tron, deoarece
se considera că autoritatea vine de la Dumnezeu, iar încălcarea dogmei o anula.
Contractul social tradițional impunea ca poporul să îl accepte pe conducătorul
statului ca pe un „tată al națiunii”, dar acest rol impunea și o familie-model.
Orice abatere era văzută ca o slăbiciune care s-ar fi putut răsfrânge asupra
deciziilor de stat.
Astăzi, ne aflăm într-un moment de ruptură istorică. România trăiește un
paradox. Pe de o parte, avem o Constituție laică, dar și o legislație care
ignoră concubinajul, iar pe de altă parte, o structură socială și spirituală
profund conservatoare care nu s-a „modernizat” în același ritm cu elitele
politice. Sancțiunea este acum electorală, nu divină.
Dacă în trecut un astfel de conducător era înlăturat prin presiunea
Bisericii sau a aristocrației, astăzi „pedeapsa” vine prin vot. Dacă
electoratul simte că valorile îi sunt ofensate, președintele pierde capitalul
de încredere necesar pentru a uni națiunea în momente critice.
Și în timp ce la Washington sau Bruxelles acest stil de viață trece
neobservat sau e considerat „progresist”, în România, el rămâne o barieră de
comunicare între președinte și popor. Un Președinte care se vrea al tuturor
românilor riscă să devină doar Președintele unei bule dacă ignoră sentimentul
religios și moral al majorității.
Concluzia, privind detașat prin prisma realităților noastre, este că ne
aflăm în fața unei fracturi de reprezentativitate. Într-o Românie unde 80% din
populație se raportează la reperele ortodoxe, figura „Primei Doamne” în regim
de concubinaj este percepută mai degrabă ca o anomalie simbolică decât ca un
pas spre modernitate.
Din punct de vedere istoric și social, poporul român vede în liderul său nu
doar un administrator, ci un păstrător al ordinii morale, iar familia este
pilonul central al acelei ordini. Punctele-cheie ale acestei realități sunt
disonanța culturală, prăpastie între stilul de viață al unei elite urbane care
pune preț pe „autenticitate individuală” și așteptările marii mase a
populației, pentru care Cununia și actul oficial reprezintă singura formă de
validare a demnității publice.
Sancțiunea este tăcută. Chiar dacă nu se traduce prin proteste, această
situație generează un sentiment de înstrăinare. Cetățeanul de rând simte că
valorile sale cele mai sfinte sunt ignorate sau privite cu condescendență de la
înălțimea Cotroceniului. Și, nu în ultimul rând, autoritatea dă dovadă de
vulnerabilitate.
În momente de criză un lider are nevoie de o autoritate morală incontestabilă.
O „familie” care ocolește rânduiala tradițională oferă adversarilor politici o
armă permanentă și fragilizează încrederea electoratului conservator în bunul
simț al deciziilor prezidențiale.
În final, Mirabela Grădinaru rămâne o figură care divide, nu unește.
Indiferent de calitățile ei umane sau profesionale, câtă vreme statutul său
contravine fibrei religioase și sociale a majorității, ea va fi privită ca o
„Primă Doamnă” de conjunctură, nu ca una a sufletului românesc.
(Viorel Ioniță, cotidianulhd)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu