Pe Carmen Pinte am cunoscut-o la manifestările cultural-artistice din cadrul Taberei literare organizată de poetul Vasile Bele în localitatea Izvoarele din Maramureș. Recitalul domniei sale în tabără a stârnit interesul și aprecierea celorlalți autori prezenți la tabăra„ Oprește-mă, la tine, Maramureș, Oprește-mă, în tine, anotimp.”
Cartea pe
care am primit-o cu această ocazie mi-a
adus în față o suită de poeme care transmit cititorului sentimente colorate
într-un cerc de cuvinte care pot alcătui un tablou cu tentă optimistă:
„Mi-e gândul
înflorit și-n jur e pace,
Tristețea-și
toarce somnul sub zăpezi,
Lumina mea
pe umerii tăi zace,
Izvor de
vise scaldă ochii verzi...
Mi-e liniște
în gândul înflorit,
Pe cerul
nopții visul s-a ivit.”
(Gând
înflorit)
Coperta cărții de poezii „Gând
înflorit” e o poveste cum alta nu mai este, e un amalgam de simțiri sufletești
ascunse sub fruntea plină de gînduri acoperite de mâna ce se sprijină pe
castelul copilăriei din povești. Un trandafir stă de strajă copacului care face
legătura cerului cu pământul; acest copac se înalță până dincolo de nori, până
dincolo de zare, ducând cu el un nou început, iubirea, suflet arzând, pulbere
de stele, emoții de azi și de ieri pe cerul unui „gând înflorit”, ferestrele și
turnurile castelului sunt trepte spre lumină.
„Printre
crengi scânteie stele,
Farmec dând
cărării strâmte
Scuturând
dorinți rebele,
Visele îmi
par pierdute.”
(Raza
lunii)
„Din pulbere
de stele,/ Zâmbesc visele mele,/
În umbre curcubee,/ Pe căile lactee,
Iubirea s-a
întrupat,/ Pe cer înmiresmat
Iubire am
zămislit/ Noi doi ne-am regăsit.”
(Din
pulbere de stele)
Dorul – acel sentiment românesc
inconfundabil, în care se împletește iubirea cu supărarea e prezent în poezia Mi-e
dor:
Mi-e dor de
oameni înțelepți,/ De oameni blânzi, de oameni drepți,
Cinstiți,
frumoși, de omenie,/ Românii toți, legați de-o glie.
Să înfruntăm
tot ce e rău,/ Neobosiți, prezenți la greu,
Să dăruim
clipă de clipă,/ Creștini să fim, să n-avem frică!”
Crezul
artistic și-l exprimă în poezia Eu sunt:
„Fără de
urmă început sau sfârșit.../ M-am oprit lângă umbra ta, Ană,
M-ai
întrebat atunci cine sunt-/ O nălucă, o iluzie, o fata morgana.
Liniștea e
apăsătoare când/ M-ai întrebat de mă doare rana
Ți-am
răspuns răspicat ce sunt: O nălucă, o iluzie, o fata morgană.”
Poeta Carmen
Pinte a primit darurile dumnezeiești-iubirea, iertarea, lumina -pentru care
aduce un cuvânt de mulțumire: „Am primit dumnezeirea-/ Așa este mântuirea/ Să
ne iubim și să ne iertăm,/Cu toții să ne închinăm.”(Am primit)
Drumul spre
fericire e deschis cu cheia iubirii:
„Iubirea e
zâmbetul lumii/ În mii de culori și miresme
Ce-și lasă
amprenta naturii/ În ochii iubitei alese...
Iubirea este
speranța/ Leagăn de dor visător
Alină mult
suferința/ Când toate visele mor.” (Iubirea)
Evocarea copilăriei fericite rămasă-n
amintire peste ani:
„Copilărie
ești frumoasă/ Luna pe cer zâmbind sfioasă,
De-i vremea
tristă ori târzie,/ Te scriu cu dor, ești poezie.
Copilărie,
îmi ești vis,/ Floarea cea albă de cais,
Lumina unui
cer cu stele,/ Ești bucuria vieții mele.
Dă-mi,
Doamne, anii înapoi,/Copilăria scursă prin zăvoi,
Să scriem
azi un legământ,/ Iubire pe acest pământ.”(Copilărie)
Câteva
versuri din poezia închinată poetului nepereche Mihai Eminescu:
„Ești acel
înger al iubirii,/ Un farmec tandru al luminii,
Scrisorile
cu rouă scrise,/ Cu gânduri rătăcite-n vise...
Ai fost și
vei rămâne veșnic,/O flacără ce arde-n sfeșnic,
Luceafărul
strălucitor,/ Aievea dor nemuritor!” (Dor nemuritor)
Fiind originară din Petroșani,
autoarea Carmen Pinte se simte parte din istoria mediului, a minerilor și a
mineritului evocând munca lor plină de sacrificii. Orașul eroilor ortaci care
și-au petrecut multe ore prin galerii ca truditori din adâncuri, în mine, sub
pământ, acolo unde nu se vedea cerul cel albastru:
„Din pământ
ei scot cu greu/ Cărbune sau minereu
Cu sudoarea
lor pe frunte,/ Sunt ortaci ai lumii crunte.
Copiii
rămași acasă/ Așteaptă pâinea pe masă
Cu sudoarea
lor pe frunte/ Abatajele să înfrunte!” (Bun noroc și noroc bun)
-iar
Imnul minerilor vine să aducă încă o dată un omagiu acestor muncitori:
„În mină
Dumnezeu cu noi/ Afară chinuri și nevoi
Deasupra
noastră n-avem cer/ C-așa e viața de miner.”
Închei cu
versurile autoarei care par a fi o prelungire a imaginii de pe copertă:
„Clipele
mele îmi sunt fermecate./ Am doruri castele cu turnuri de vânt,
Pe tâmpla
fierbinte par încătușate,/ Seară de seară bântui cu-al meu gând.”
(Clipe
fermecate)
M-am bucurat la fiecare poezie citită,
am călătorit prin anotimpuri de vis și iluzii, ajutată fiind de gândurile
luminoase ale scriitoarei.
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM
