Inima-mi plânge fără tine, Ilie...

 

Inima- mi plânge, sufletul mă doare dragul meu frate, la prima oră a dimineții de Sfântul Ilie, te sunam să te felicit de ziua numelui și să ne amintim de tata, acum sunteți împreună, Dumnezeu să vă odihnească în pace!

Maria CODREA

Cultura rezistenței de la țipuritură la tăcere...

 

Nu am crezut că voi ajunge să îmi iau rămas bun de la un prieten, profesorul doctor Ilie Gherheș un promotor al culturii, un om deosebit, care a lăsat o amprentă profundă în viețile multora dintre noi. Dimineața, când am auzit vestea trecerii în neființă, doar o rugăciune am putut rosti. Dincolo de funcțiile deținute, de lectorul universitar doctor, rămâne omul dedicat, creatorul de frumos, de cultură, omul care a inspirat generații prin pasiunea și devotamentul față de cultură, educație, arta populară. Am regăsit la dânsul valori esențiale și existențiale, porți spre lumea etnografică și respectul pentru artă.

Plecarea sa în veșnicie ne lasă un gol, dar amintirile frumoase și moștenirea sa culturală și universitară ne va inspira în căutarea excelenței, a prețuirii frumuseții artei populare și a învățării.

Nu ne ramâne decât să reflectăm asupra impactului pe care l-a avut domnia sa asupra dezvoltării culturale și intelectuale în comunitate și societate. Rămâne un gol în sufletele noastre care să ne determine și să ne inspire la valorile și la ideile pe care le-a promovat doctorul Ilie Gherheș.

Îmi vor lipsi discuțiile cu domnia sa, zâmbetul cald și abordarea deschisă despre curajul de a visa, despre perseverență, despre respect, despre empatie, despre pasiuni, despre generozitatea ca stil de viață și despre importanța de a fi autentic. Timpul nu iartă pe nimeni și fură clipe, minute, ore, vieți, dar așa cum ne spunea și în momentele triste sau mai puțin bune trebuie să continuăm să învățăm, să creștem, să fim implicați și să ne susținem unii pe alții în căutarea cunoașterii și adevărului. La bună revedere distinse profesor doctor!

Dumnezeu să-l primească și să-l odihnească în Împărăția Sa!

Dan BUCA

DRUM LIN SPRE ÎNALTUL CERULUI,PRIETENE ILIE GHERHEȘ!!!VEȘNICA POMENIRE!!!

 

Foto: Pablo Romaniuc

Dragă Ilie, deja îți simțim lipsa...

 

În pauza de la ora 9 fără zece am primit un telefon ca să intru pe pagina de facebook a doamnei prof. Mihaela Cristina Gherheș să văd că dr. Ilie Gherheș, profesorul meu de la UVVG nu mai este! Am rămas înmărmurit și văzând cruntul adevăr cu ochii mei, le-am spus colegilor de cutremurătoarea și neașteptata veste. Toți s-au întristat. M-am gândit, nu știu de ce, la aforismul „Mulți dintre cei care trăiesc merită moartea, iar unii dintre cei care mor merită să trăiască” poate și pentru faptul că avea proiecte importante în lucru, era pregătit să ne mai ofere crâmpeie de românism cu dovezi istorice. 

Ultima oară ne-am întâlnit la Muzeul Satului când am participat cu elevii mei din clasa I la proiectul „Crăciun în Satu de pe Deal” . La plecare l-am zărit la poarta de intrare pe domnul profesor. I-am adunat pe copilași și le-am spus că mai doresc o ultimă colindă pe care să o cânte cu toată puterea și dragostea lor profesorului meu drag. Așa am și procedat, iar lui Ilie i s-au umezit ochii. S-a scuzat că nu are nimic pregătit să le dea „cuconilor”. Aceasta a fost ultima noastră întâlnire. De unde era să știu?!Nu mă gândeam că nu ne vom mai revedea.  La fiecare întâlnire, fie la evenimente culturale, la muzeu, pe holurile Consiliului județean, la Biblioteca județeană, îmi încărcam sufletul cu sentimentele cele mai înălțătoare. Vorbea atât de frumos despre țara noastră, despre trecutul ei, despre Maramureș încât era o adevărată plăcere să-l asculți. Erau lecții gratuite de istorie. Știa răspuns argumentat la toate întrebările sau nedumeririle mele. Nu se sfia să vorbească cu adâncă plecăciune de obârșiile sale din Petrova, de pe Vișeu, în care a fost zămislit, a crescut și căreia i-a purtat dintotdeauna onoare și profunda recunoștință. Dar destinul ne poartă pe cărările lui nebănuite, nedrepte și implacabile...

Prietene Ilie, familiile Ioan și Gelu Dragoș o să-ți simtă lipsa de azi înainte!  Suntem alături de tine, dragă Mihaela Cristina! Sincere condoleanțe!

                                                                     Gelu DRAGOȘ

Aforismul zilei - dr. Ilie GHERHEȘ

 

Poarta maramureșeană

                                                                    de Gheorghe Pârja

M-am născut într-o familie care avea la intrarea în ocol o poartă de lemn, cu trei stâlpi, drănițită, având pe stâlpi încrustat pomul vieții, în vârful căruia stătea o pasăre cu ciocul deschis, semn că era în continuă cântare. Am crescut cu acest simbol al demnității țăranului din Maramureș. Semnificația porții am desprins-o, în profunzime, pe când eram lucrător la Muzeul Maramureșean din Sighetul Marmației, sub directoratul faimosului Francisc Nistor, autor al unei cărți de referință, „Poarta maramureșeană”, Editura Sport Turism, București, 1977. Despre porțile Nordului s-au scris vrute și mai ales nevrute. Venind din umbra porților de lemn, pot desluși afirmațiile cu semnificație științifică de cele făcute din goana mașinii. Așa am citit recent o spusă fără argumente, făcută într-o revistă de prestigiu, pe care o citesc săptămânal. Zice doamna autoare că „faimoasele porți maramureșene au fost înlăturate pentru că nu mai corespundeau noului, vieții moderne, apoi de câțiva ani a început o întreagă campanie de reabilitare a lor, pentru că localnicii și-au dat seama că dau bine pentru turiști.”

Sunt păreri pe care eu nu le-am trăit. Nu știu niciun gospodar din Maramureș care să-și fi înlăturat poarta de dragul vieții moderne. Nici să-și fi ridicat o poartă de dragul turiștilor. Că în ultimii ani, turismul a avut ceva de spus, în această privință, este adevărat. Cum ar fi cazul invaziei de pensiuni, prevăzute neapărat cu porți grandioase, cu lanțuri de lemn și alte invenții comerciale. Pe măsura lumii în care trăim. Aici, autoarea la care mă refer, vorbind despre reabilitarea porților, a nimerit-o. Zilele trecute, am fost la Săliștea de Sus, și am urmărit cu atenție peisajul porților de lemn de pe văile Marei și Izei. Le-am comentat cu Marta și Ștefan Marinca, cu diplomatul Pavel Suian. Cu admirație și interpretare a simbolurilor. Pot sluji și vectorului turistic, dar semnificația acestor întruchipări în lemn are profunzimi, înțelesuri, care încep să fie uitate, ori jenant răstălmăcite de ghizi ocazionali.

Da, a fost un timp, suficient de alarmant, când porțile maramureșene au cunoscut o rarefiere, o încetinire a construcției lor. Dar nu gospodarii le-au înlăturat pentru a se da moderni, cum afirma autoarea. Ci și o interzicere severă privind tăierea lemnului din pădure, dictată de autoritățile acelei vremi. Dar și-au revenit. Apoi a fost o criză de meșteri pricepuți. Și ei s-au inventat. Eu l-am cunoscut pe Gheorghe Borodi. Care a fost angajat la Muzeul Maramureșului din Sighetul Marmației, dimpreună cu Pătru Bledea. Sub pavăza instituției, ridicarea porților a fost mai convingătoare pentru autorități. Așa au prins curaj faimoși cioplitori din zonă. Cum au fost Pătru Godja-Pupăză ori Toader Bârsan.

Șirul continuă și în ziua de astăzi. De la ei știu că tăierea stejarului pentru porți presupunea și un ritual. Se taie în nopțile cu lună plină. Un moment de răscruce în destinul porților maramureșene a fost anul 1936. Când pictorul Traian Bilțiu-Dăncuș a ridicat în satul Crăcești, azi Mara, prima poartă cu cinci stâlpi, prin așezarea în fața celor trei stâlpi tradiționali a încă doi. Acum, celebra poartă, care mi-a vegheat o parte din viață, se află la Muzeul Satului din Baia Mare. Istoricul Ilie Gherheș, șef de secție la această instituție, o numește o operă de artă, altar de suflet, o capodoperă. Mama tuturor porților cu cinci stâlpi din Maramureș. „Analizând această construcție, cultă și tradițională în același timp, se observă că ea cumulează un număr apreciabil de simboluri, strânse și sintetizate de pe toate porțile existente în acel moment, reconfigurate într-o viziune nouă”, apreciază dr. Ilie Gherheș.

Porțile maramureșene își sporesc numărul pe văile noastre, în țară și în străinătate. Laud noua generație de meșteri, care nu se îndepărtează de modelele de la început. Este nevoie și de o interpretare corectă a simbolurilor lor. Că sunt altarul Maramureșului, cum le definea prietenul Ilie. Și el știe ce spune.

Satul meu din Maramureș (autoparodie amară)

Casele din centru și de pe lângă drum

Sunt fie goale, fie mai au câte-un bătrân,

Iar celor de pe dealuri și de pe uliciori

Se-întâmplă să le fi rămas câte un strat cu flori.

Laptele de vacă cu toții l-am abandonat

Mai nou ne vine în peturi, în centru, la automat,

I-adus cu avionul din Europa și din viitor

N-am mai văzut o vacă sură, doar una mov, la televizor.

Vai cât de trist e satul meu din Maramureș

Nu-i ca odinioară când îl trăiam în tandru iureș.

Acum stau singur, cu trecutul și bunul Dumnezeu

Privesc câte-o icoană, pe internet, în vreun muzeu.

Mai trec pe drum, adus de bătrânețe și de-alean

M-aș bucura să întâlnesc vreun verișor sau vreun sătean,

Dar nu-s nici câini, poate ai vrea să arunci c-un șteap

N-am cui să-i dau binețe, doar poate,poate pe WhatsApp.

O, sat al meu din Maramureș,retras prea repede-n trecut

Credeam că tu ești totul pentru mine, de aceea eu nu te-am vândut

Destinul ți-e rarefiat precum o pânză de păianjen în lumină

Te văd tot mai sărac, cu câte un sătean, cu câte o grădină!

Te umplu buruienile, pădurea și tufișul

Vai, cine îi cunoaște disperării, măsurișul!?

Mă tem că-i prea mult de găzdăluit pe la oraș

Și Dumnezeu te abandonează, ori ți-o fi devenit pizmaș?!

                                             dr. Ilie GHERHEŞ