Satul meu din Maramureș (autoparodie amară)

Casele din centru și de pe lângă drum

Sunt fie goale, fie mai au câte-un bătrân,

Iar celor de pe dealuri și de pe uliciori

Se-întâmplă să le fi rămas câte un strat cu flori.

Laptele de vacă cu toții l-am abandonat

Mai nou ne vine în peturi, în centru, la automat,

I-adus cu avionul din Europa și din viitor

N-am mai văzut o vacă sură, doar una mov, la televizor.

Vai cât de trist e satul meu din Maramureș

Nu-i ca odinioară când îl trăiam în tandru iureș.

Acum stau singur, cu trecutul și bunul Dumnezeu

Privesc câte-o icoană, pe internet, în vreun muzeu.

Mai trec pe drum, adus de bătrânețe și de-alean

M-aș bucura să întâlnesc vreun verișor sau vreun sătean,

Dar nu-s nici câini, poate ai vrea să arunci c-un șteap

N-am cui să-i dau binețe, doar poate,poate pe WhatsApp.

O, sat al meu din Maramureș,retras prea repede-n trecut

Credeam că tu ești totul pentru mine, de aceea eu nu te-am vândut

Destinul ți-e rarefiat precum o pânză de păianjen în lumină

Te văd tot mai sărac, cu câte un sătean, cu câte o grădină!

Te umplu buruienile, pădurea și tufișul

Vai, cine îi cunoaște disperării, măsurișul!?

Mă tem că-i prea mult de găzdăluit pe la oraș

Și Dumnezeu te abandonează, ori ți-o fi devenit pizmaș?!

                                             dr. Ilie GHERHEŞ