ADN-ul din poeziile Marinelei Belu-Capșa

 

Poeta Marinela Belu-Capșa, absolventă a Facultății de Filologie, Universitatea din Craiova (1974), a fost profesor de limba și literatura română la colegii importante din Râmnicu Vâlcea; a fost consilier artistic la Teatrul Municipal ”Ariel” din Râmnicu Vâlcea; este membră a Forumului  Cultural Vâlcean; este vicepreședinte al Asociației Seniorilor din Învățământ, Știință și Cultură și îndrăznesc să spun, o poetă sensibilă, spontană, valoroasă, cu exercițiul liric pus la punct, încât îndemn cititorii spre o lectură pozitivă, cu gândul la minunatele epitete și metafore pe care le veți întâlni, precum și la o lume edenică pe care o veți descoperi  în majoritatea poeziilor.

Fac vorbire la volumul de versuri ”(B)Arca ideilor”, editura ”eCreator” Baia Mare, colecția Poesis, 2019, volum pe care l-am primit cu dedicație de la autoare în acest an, în cadrul Taberei de literatură „De Amicitia” de la Băile Olănești, motiv pentru care vă invit în ”barcă” sau ”arcă”, după dorința fiecăruia dintre dumneavoastră!

Invitația mea este sinceră precum poeziile Marinelei Belu-Capșa: ”am pus sufletul făraș/și am strâns în el/toate resturile de sentimente risipite,/fărămituri prin colțurile inimii/rănite de prea multă viață” (”Am pus sufletul făraș”) iar dragostea pentru cuvântul scris este o certitudine: ”îndrăgostită/de vânt,/de năvalnicul/avânt/-veșnicirea pe pământ-/mă afund/în iubirea/de cuvânt” (”Iubirea de cuvânt”) așa că poeta nu va plăti sau ruga pe cineva să scrie despre cărțile ei, numai că eu, de Ziua Limbii Române am făcut-o, fără să fiu remunerat: ”Nu voi plăti pe nimeni/să scrie despre mine,/mi-e de ajuns/că scriu eu.//Așezată la gura sobei,/hotărâtă/încep să deapăn ghemul/infinitului.//Poetul/bate cu rima lui/un cui/și fixează ideile/în acoperișul Timpului.” (”Nu voi plăti pe nimeni”).

Ies în evidență poeziile de dragoste pentru persoana iubită, pentru părinți, pentru copii și nepoți, pentru natură și vremurile de mult trecute, acolo unde poeta reușește să sensibilizeze cititorul: ”Când palmele tale catifelate/îmi mângâie obrazul,/șuvoaie de fericire se scurg/prin trupul meu/însetat de iubire;/când degetale tale,/sălcii fragile,/îmi prind palma umedă,/inima se topește de fericire;/când brațul tău/se rotește liană/în jurul mijlocului meu,/dorințele se trezesc la viață,/chemându-te;/când trupul tău se lipește de mine,/ființa-mi curge/așteptând, în flăcări, îmbrâțișarea/ce mă va duce/în paradisul dorințelor adormite,/gata să izbunească -/lava furioasă -/de prea multă așteptare/în adâncul dorului nespus” (”Când palmele tale”) sau ”...m-ai mângâiat/în plânsul unui oboi/auzit doar de noi doi;/amețiți îndrăgostiți/am dansat legănat,/cum făceam altădat;/secunda-i un veac;/lung te-am privit,/înlăcrimat te-am privit/cuprinsă/de-o magică lucire/și-n zori,/fără tânguire/te-ai evaporat” (”Doar un vis”) ori ”Fiorul din trupul tău/se așează mănușă/pe sufletul meu/și mă frământă,/cu gelozia uitării descântă,/vrăjește,/roșul din vene topește.//Cântecul tău sunt eu.//Pahar cu șampanie sunt/în sacra noapte de ianuarie/luminată în ceață,/iubită cu dulceață,/pierdută în pădure,/culcată pe uscate foi de mure,/ca un singuratic cuc,/sub un nuc/nins cu recile stele/pierdute în dorurile mele.” (”Fiorul din trupul tău”).

În majoritatea poeziilor Marinela Belu-Capșa strecoară aforisme ce denotă experiența de viață dobândită, dar și altruismul și iubirea de care dă dovadă în calitate de bunică: ”...de n-ar fi oul n-ar fi găina/de n-ar fi gardul n-ar fi vecina//de n-ar fi azi tot ieri ar fi/de-ar ști că pleci n-ar mai veni//de n-ar fi treaz tot beat ar fi/de n-ar fi bun rău ar trăi//de n-ar fi treaz n-ar fi macazul/de n-ai fi tu ar fi necazul//de n-ar fi soare n-ar fi zi/de n-ar fi tați n-ar fi copii” (”De n-ar fi...”) ori ”prima vocală a/o spui cu mine,/apoi e,i,r.grr/țășnesc,/gura și limba se luptă/să vorbească,/zâmbești când reușești;/țipete hotărâte și/pumnii strânși aruncați prin aer/anunță lumea:/am sosit să mă iau la trântă cu tine,/Viață!și ceasul bate mai tare.” (”Bun venit, dragostea mea!”).

Nu știu, n-am aflat încă dacă poeziile au ADN, dar dacă este așa, poeziile Marinelei Belu-Capșa au ADN-ul ei. Scurte sau prozaice, melodioase și rimate, altele în vers alb, toate o reprezintă în modul cel mai firesc posibil și produc un volum unitar, valoros. Felicitări!

                                                                       Gelu Dragoș, U.Z.P.R.

Un dar de Sfintele Paști ne oferă dr. Valeria Bilț!

 

 Mi-amintesc cu nostalgie că în primii ani ai copilăriei bunica Iuliana avea o cărticică cu coperți de piele, de culoare neagră, cu însemnele Bisericii ortodoxe, în care erau multe rugăciuni, inclusiv ”Tatăl nostru” și ”Crezul”, colinde și seară de seară, înainte de culcare ne puneam pe genunchi și ne rugam împreună din această carte. Pentru mine, ea, această cărțulie reprezenta un univers cu totul aparte, aveam grijă de ea și mă uitam la pozele cu sfinții de acolo, eu având 3 – 4 anișori. Cartea stătea sub pernă sau în credenț, la loc de cinste alături de Biblie. Acest sentiment l-am avut când am pus pentru prima dată mâna pe cartea ”Te caut, Doamne, și te simt”, autor prof. dr. Valeria Bilț din Târgu Lăpuș, editura ”eCreator” Baia Mare, colecția ”Ecumenica”. O carte de dimensiuni mici dar atât de valoroasă prin poeziile cuprinse între coperțile ei, prin mesajul profund transmis de autoare. Mai este ceva care te impresionează în această perioadă când trebuie să fim mai buni, smeriți, mai umani, toate fondurile obținute din vânzarea acestei cărți vor fi folosite pentru realizarea picturii interioare la Biserica Ortodoxă ”Înălțarea Domnului” din orașul Tărgu Lăpuș.

Un Cuvânt înainte este semnat de către protopopul Lăpușului pr. dr. Florin Stan, care are cuvinte elogioase la adresa autoarei Valeri Bilț și consideră că: ”...aceste scurte și profunde poezii nu sunt altceva decât o pârgă de recunoștință pentru darurile cu care Bunul Dumnezeu a înzestrat-o pe autoare și o expresie a maturității culturale și religioase, motiv pentru care suntem bucuroși și mândri în același timp să fie parte a familiei și a comunității noastre, sperând că aceste câteva poezii creștine sunt doar începutul pentru alte creații și bijuterii literare cu tematică creștină viitoare”.

Cartea, în partea întâi, conține un număr de 10 poezii: ”Te caut, Doamne și te simt”, ”Boabă sunt sau strop al Viei Tale, Doamne...„, „Colindul meu, dosofteiesc”, ”Doamne, ferește de urma celui rău”, ”Intrarea în Ierusalim”, ”Azi, soarele nu se arată”, ”Joia mare”, ”Maica îndurerată”, ”Ție, Doamne!” și ”Mărturisire”. Partea a doua, cu titlul ”Poezia creștină românească. Câteva repere” face o scurtă radiografie a ce înseamnă poezia creștină românească începând cu corifeii Nicolaus Olahus, Petru Cercel, Varlaam, Dosoftei, Miron Costin, Timotei Cipariu, continuând cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Octavian Goga, George Coșbuc, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Ștefan Augustin Doinaș, Traian Dorz, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, Letiția Lațcu, Dan Bodea și lista rămâne deschisă.

Repet, este o carte - Dar de la Dumnezeu - de Sfintele Paști 2021, în vremuri pandemice, pe care trebuie să o pui lângă inimă, să o citești cu drag de Creator și semeni, să te rogi din ea pe genunchi. Pe ultima coperă, editorul și poetul Ioan Romeo Roșiianu concluzionează: ”Cu fiască și firească dragoste înmulțită pentru cuvântul îndumnezeit în esența sa, cu aplecare de bijutier asupra versurilor investite cu imagini de spectaculoasă prospețime scrie Valeria Bilț în ceea ce putem numi o confesiune în care-și pune sufletul pe tavă și-n care dă propriilor emoții și trăiri dimensiuni planetare. Face asta cu siguranța celui conștient de faptul că spiritul nu este o simplă imagine, el este unda ce-i petrece gândurile și meditațiile asupra adâncului eu cosmic, astfel apărând imagini ce-o absorb și îi dau puterea creației într-o lume altfel improprie visului și poeziei. Ea crează pentru eternitate într-un prezent ce nu-și identifică menirea și conturează cu tușe sigure o lume închinată frumosului și emoției, o pledoarie pentru o viață cu daruri naturale în măsură să îndepărteze cele materiale care subjugă fiindul și care-l deturnează prin risipirea zilnică”.

Felicitări autoarei Valeria Bilț, editorului Ioan Romeo Roșiianu! Hristos a Înviat!

                                                                                       Gelu DRAGOȘ

Poetul Ovidiu Cristian Dinică dedică o carte eroilor căzuți în 11 septembrie 2001

 

Ovidiu Cristian Dinică ne propune volumul de poezii bilingv româno-englez ”Unsprezece septembrie”, editura ”eCreator” Baia Mare, colecția ”Poesis”, 2020. Așa cum reiese din titlu, poeziile fac referire la tragedia din 11 septembrie 2001, când 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat 4 avioane comerciale de pasageri și au intrat în plin în cele două turnuri-gemene ale ”World Trade Center” din New York, omorând 2.993 de persoane, cetățeni din 90 țări, majoritatea americani.

Apocalipsa întâmplată atunci este descrisă în poezia ”Bem”: pasărea fără aripi/se așează la masă cu noi;/are ciocul îmbibat în sângele scurs,/uimitor,/peste timpul rănit pe care îl cercetăm/prin ecranul cu pești toxici, alături/de halba cu bere sortită/să aducă aerul bolnav al/rației de viață./Liniștită prăbușire ne inundă venele/la New York se moare./Mâine este ziua mea”.

Tragicul eveniment din 11 septembrie este descris amănunțit în poezia ”Turnați în cenușă”: ”Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă/în zbor dezarticulat cu aripi risipite./Bolnav pasărea sapă în/cercul înfierbântat al aerului otrăvit,/se rup cuvintele pământului care frânge/cerul rănit în compasul incandescent./Inimi planează și se strivesc de betonul încins/tremură carnea lăsată să curgă/cu izvor tăcut se împlinește destinul/plecării din trup”.

Al treilea poem dedicat tristului eveniment, ”Primele ore” impresionează prin imaginile pe care autorul reușește să le producă:  ”În sângele învolburat frica bântuie/în perfuzii./Văzduhul înghite suflarea./se așterne tăcerea în copaci./ninge peste apa interzisă/umbra vieții miroase a duhoare,/fuga continuă din timpul suferind/spre colindul de iarnă./Vânătorul sună din goarnă,/căprioare traversează orașul,/într-un decor pustiit/rujul iubirii/își tulbură culoarea./Se aud primele sirene,/iarba va răsări prin ciment.”

Al patrulea poem ”Aripile noastre” aduce un strop de speranță la gândul că oamenii pot deveni îngeri: ”…nu-ți fie frică,/norii poartă chipul nostru/vom avea aripi/din tencuiala trupurilor captive/se vor desface în lumină”.

Un poem ce ne amintește de ”Lidice” ori ”Surâsul Hiroșimei” a lui Eugen Jebeleanu este poemul ”Gândul fiului”: ”în mod permanent/ea va locui în salonul dimineților albastre,/căluții de mare și berzele o vor însoți./Din coșul lui cu rufe purtate/va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau/ împreună,/apoi meticuloasă îl va înveli în straie/de duminică/ După amiază va pregăti cina pentru timpul/Șchiop”.

Cel de-al șaselea poem ”Telefonul” surprinde prin emoția lirică ce ne sugerează autorul Ovidiu Cristian Dinică: ”La capătul firului/sunt secunde pe care timpul le înrămează/spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei/desprinde silabe din carnea cuvintelor/se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge/întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii/clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare/stinsă în marea de foc a zborului”.

Poemul al șaptelea ”Pompierul” este un omagiu adus celor care sunt mereu în prima linie și uneori cad la datorie luptând cu focul: ”sângele se preschimbă în durere/aerul toxic te învăluie gata/să acopere sirena ce te orbește/cu sunetul ei/de la capăt sunt rândurile/arate în toamnă în care berzele/își au cuibul în cuvinte/totul sună atât de straniu/încât ecoul se pierde/sub lespezi de apă fierbinte/am pieptul încordat de căutare/platoșa grea de nerespirat/strivește numele tău Doamne”.

Poemul al optulea ”Arhitecții Morții” ne definește teroriștii: ”cuvintele lor aspre/chipuri în zigurate negre/închide aerul încărcându-l/cu febrilitatea gesturilor/inutile ce pot despărți imaginile/după culoarea neagră/odihnește faptele/acoperind cu beznă chipurile/de arhitecți ai morții,/umbrele li se adună să cânte/în corul ucigașilor fără simbrie”.

Poemul al nouălea ”Țipete hâde”, așa cum ne arată și titlul, este poemul țipătului disperat, al omului deznădăjduit la întâlnirea cu moartea: ”țipete sfâșie spațiul/pătrund prin vertebrele aerului/cu neuronii vătuiți/acoperă vuietul lacrimilor/arșița topește orice cuvânt/afișează alfabetul tăcerii/albastră moartea/străbate carlinga inimii/strigătele în chemarea/genunii/ard neputința respirației”.

Al zecelea poem se numește ”Soțul”, al unsprezecelea ”Liftul”, ambele poezii făcând dovada că Ovidiu Cristian Dinică trăiește poezia, reușește prin versurile lui să transfigureze o realitate apocaliptică, nemaiîntâlnită până atunci și pe care nu ne-o mai dorim să se întâmple vreodată niciunde pe mapamond.

Poemul al doisprezecelea și ultimul dedicat fatidicei zile de 11 septembrie ”Praf” ne prezintă ce a mai rămas după atacul terorist: ”orizontul pângărit sub cupola toamnei/se acoperă de tăcere,/egoistă este zarea,/din mormane de moloz/se ridică praful,/pompierii nu mai sunt/s-au înecat să-și ceară nemurirea,/strada este învăluită în armonia/dezechilibrului,/moartea suverană domină așteptarea,/ironic și cinic mușc din culoarea gri a armistițiului”.

Volumul tehnoredactat de Adalbert Solticzki, cu o copertă concepută de Florin Dochia, după un tablou a Lioarei Macovei, mai are o secțiune numită ”Poemele zilelor care vin”.

Criticul Daniel Marian citind și analizând volumul ”Unsprezece septembrie” concluzionează: ”O carte pentru neuitare, retrăirea lirică în tentă plastică, a coșmarului ce va avea să devasteze memoriile recente” iar editorul și scriitorul Ioan Romeo Roșiianu consideră că: ”Ovidiu Cristian Dinică propune o carte a tragismului, decupajele din cotidian fiind inspirat îmbrăcate-n haină poetică, evenimentele vizate fiind un reper existențial chiar, stările astfel imortalizate depășind ușor sfera personală și căpătând dimensiuni planetare”.

Un volum de poezii cu țintă precisă, care impresionează cu atât mai mult cu cât trăim vremuri pandemice, cu frica la purtător la gândul că putem pierde oameni dragi, așa cum s-a întâmplat și în 11 septembrie 2001 unde au decedat aproape trei mii de suflete nevinovate!

Felicitări autorului pentru aducere aminte iar cei care conduc lumea ar trebui să o aibă pe lista lecturilor obligatorii.

                                                                  Gelu Dragoș